Michael Hunt nu este primul om de afaceri strain intervievat de Wall-Street, insa englezul reprezinta o premiera pentru publicatia noastra deoarece este primul manager strain care nu activeaza in Romania. Michael Hunt, vicepresedintele pentru International Teritories Division Epson Europe, vorbeste astazi despre strategia companiei japoneze Epson in Romania, dar si despre avantajele de care beneficiaza angajatii unei companii nipone.
Wall-Street: Cum ati intrat in industria IT?

Istoria trecutului meu profesional este foarte simpla. Asta pentru ca Epson este singura companie din industria IT in care am activat. Inainte de a ma alatura companiei Epson am lucrat pentru guvernul britanic. Chiar din aceasta perioada, in care am fost prezent in admininistratie, am performat in segmentul relatiilor internationale dintre Marea Britanie si Japonia. Am avut astfel oportunitatea de a invata limba japoneza. Primul meu job in cadrul companiei Epson a fost acela de resonsabil cu vanzarile internationale, concentrandu-ma pentru inceput pe Africa si pe tarile noridice, iar apoi pe Orientul Mijlociu. Sunt angajat al companiei inca din 1984, deci de mai bine de 22 de ani.

Wall-Street: Care era atmosfera pe piata imprimantelor in 1984?

Momentul 1984, cand m-am angajat la Epson, a coincis cu o perioada foarte interesanta in dezvoltarea companiei. Compania Epson este membra a grupului japonez Seiko Epson Corporation, care in acea perioada se concentra mai mult pe productia si distributia de ceasuri. Iar acum 22 de ani incercam sa ne pozitionam pe piata imprimantelor. Asadar, asta faceam cand am sosit in companie: implementarea retetelei de distributie la nivel international a imprimantelor produse de noi.

Wall-Street: Care sunt atributiile dvs. de acum?

Acum sunt Vicepresedinte pentru International Teritories Division Epson Europe, iar atributiile mele s-au largit considerabil. Sunt insarcinat cu afacerile companiei din Rusia, Estul Europei, Orientul Mijlociu, Africa, Israel si zona Balcanilor.

Wall-Street: Cand credeti ca piata internationala a imprimantelor a atins nivelul de boom?

Cred ca anii '80 s-au caracterizat printr-o crestere spectaculoasa a pietei. De atunci, produsele au inceput sa fie imbunatatite cu elemente tot mai sofisticate. In acea perioada, Epson activa si pe segmentul PC-urilor, chiar am fost prima companie care a creat un laptop, aceasta fiind o informatie pe care multi oameni nu o cunosc. Atunci, piata de imprimante era foarte apropiata numeric de aceea a PC-urilor. Majoritatea calculatoarelor vandute erau insotite de o imprimanta.

Wall-Street: Care au fost motivatiile de a renunta la productia de PC-uri?

Am considerat atunci ca este foarte greu sa concurezi cu o serie de jucatori consacrati pe piata, precum IBM sau alte companii nord-americane. Totodata, cred ca s-au facut atunci si o serie greseli tactice de strategie.

Wall-Street: Activati de mai bine de 22 de ani in aceeasi companie. Cum va explicati acesta fidelitate profesionala?

Nu va pot da cu exactitate un raspuns concret la aceasta intrebare. Cred ca aici putem discuta despre specificul culturii corporatiste din Japonia care se bazeaza mai mult pe conservatorism. Totusi, va pot spune cu exactitate ca, de exemplu, in cadrul biroului regional din Marea Britanie in care eu activez, media fluctuatiei personalului este foarte redusa. Managementul japonez este foarte protectiv in ceea ce priveste angajatii. Daca ma intrebati pe mine personal, va pot spune ca cei 22 de ani petrecuti in cadrul Epson au fost atat de variati incat a fost foarte greu sa ma plictisesc. Sunt sigur ca daca il intrebati si pe domnul Niwa (n. red., Norio Niwa, vicepresedinte executiv al Seiko Epson), va raspunde in aceeasi maniera. In mod categoric, japonezii stiu sa aiba grija de proprii angajati.

Wall-Street: Stiu ca acum dezvoltati o strategie supranumita 3i: Imaging on paper, Imaging on screen si Imaging on glass. Care dintre aceste trei directii este cea mai importanta pentru compania Epson?

Este foarte greu de raspuns la aceasta intrebare, poate cel mai usor ar fi sa spun ca toate cele trei componente ale companiei au acealasi rol in strategia noastra. Insa, in termenii indicatorilor financiari, segmentul inkjet (imprimante cu jet de cerneala) ramane cel mai profitabil pentru companie. De asemenea, segmentul proiectoarelor (imaging on glass) este intr-o crestere vizibila. Piata videoproiectoarelor este foarte aglomarata. Daca in industria de printing sunt prezenti un numar de 4-5 jucatori semnficativi, numarul celor care produc si comercializeaza proiectoare este de peste 20.

Wall-Street: Cum vedeti, pe termen scurt, piata imprimantelor din Romania?

Romania se gaseste pe lista tarilor de la care Epson asteapta o crestere puternica. Tara face parte din ceea ce compania numeste "fast growing territories", tari in care piata are potential urias, in opozitie cu tarile din Occident unde pietele sunt deja saturate. Romanii devin clienti din ce in ce mai pretentiosi si incep sa prefere imprimantele de firma, in locul celor no-name. De asemenea, romanii aleg in numar tot mai mare multifunctionalele - aparate care inglobeaza mai multe functii - fax, imprimanta, telefon, xerox, scanner - in locul imprimantelor simple din trecut.

Wall-Street: Care sunt prioritatile si asteptarile companiei pe piata din Romania?

Prioritatea pe piata romaneasca este sa intarim vizibilitatea brandului Epson in Romania, indeosebi pe segmentul inkjet. Ma astept ca in urmatorii cinci ani reprezentanta din Romania sa vanda de cel putin de doua ori mai multe imprimante. Insist pe faptul ca voi fi foarte dezamagit daca nu se va respecta acest obiectiv. In acest moment, detinem o zecime din piata imprimantelor si 8% din piata proiectoarelor. Asteptam o crestere puternica pe segmentul proiectoarelor, unde tintim 15% din piata.

Wall-Street: Va ganditi sa construiti o fabrica Epson in Romania?

In acest moment, activam in peste 120 de tari, avem peste 90.000 de angajati si multe centre suport. Este prematur sa discutam acest aspect, insa pe termen lung orice este posibil.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Interviuri »


Setari Cookie-uri