"Noua lege prevede aplicarea testului IMM, prin care toate reglementarile legislative cu incidente asupra IMM-urilor sa treaca aces test. Pana la sfarsitul saptamanii vom avea si normele metodologice. Avem un grup de 56 de institutii publice si private, care vor face acest test, printre care ASE, Academia Romana, Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii etc. Trebuie sa avem o monitorizare clara a acestor acte normative, iar daca testul spune ca actele normative au impact negativ asupra IMM-urilor, nu se va aplica acea reglementare", a spus Jianu, citat de Mediafax.

El a mentionat ca noua lege a IMM-urilor impune si principiul european "only once" (o singura data), mai ales la accesarea fondurilor europene, prin care firmele mici si mijlocii vor fi obligate sa aduca o sigura data anumite certificate solicitate de diferite organisme de finantare europeana.

"Finantatorul va cere o singura data aceste date, iar pe fonduri europene, statul va putea sa-si ia singur informatiile privind situatiile firmelor din baza de date de la ANAF", a precizat Jianu.

Citeste si:

Pe de alta parte, ministrul delegat pentru IMM-uri a aratat ca prin noul act normativ, firmele mici si mijlocii vor fi obligate sa indeplineasca doar 50% din criteriile impuse la licitatiile publice, privind cifra de afaceri, numar de angajati, garantii.

"Am impus ca o companie care primeste un contract sa-si declare subcontractantii, modalitatile si termenele de plata a subcontractorilor. In acest mod ne vom asigura ca aceste firme isi vor plati subcontractorii. Companiile mari primesc banii pe contracte, dar nu platesc IMM-urile si acestea ajung in faliment", a mai spus Jianu.