Pentru mandatul 2015-2018, la conducerea institutiei a fost desemnat francezul Alexis Mourre. "Este pentru prima data cand in lista vicepresedintilor Curtii Internationale de Arbitraj ICC Paris se regaseste un jurist dintr-o tara din Europa de Est, alta decat Rusia. Aceasta numire vine dupa incheierea unui mandat de trei ani ca membru al Curtii, perioada in care m-am straduit sa am o implicare concreta si semnificativa in activitatea acestei institutii arbitrale", a declarat Crenguta Leaua, intr-un comunicat, potrivit Mediafax.

Curtea Internationala de Arbitraj ICC Paris este cea mai importanta institutie arbitrala la nivel global. Are sediul la Paris si birouri teritoriale in New York si Singapore, dar permite organizarea de proceduri pe teritoriul oricarui stat. Un numar semnificativ de proceduri arbitrale ICC au loc anual pe teritoriul Romaniei sau cu participarea juristilor romani.

In componenta Curtii se regasesc membri numiti dintre candidatii desemnati de peste 80 de state reprezentate in cadrul ICC Paris. Rolul principal al Curtii este de a asigura administrarea arbitrajului in bune conditii, cu respectarea drepturilor partilor si cu scopul asigurarii recunoasterii si executarii hotararilor pronuntate de tribunalele arbitrale.

Citeste si:

Crenguta Leaua este conferentiar universitar titular la Academia de Studii Economice Bucuresti si cadru didactic asociat in cadrul programului de masterat in Arbitraj Comercial organizat de Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. Este arbitru cu experienta in peste 100 de cazuri, fiind inclusa pe listele de arbitri ale curtilor de arbitraj de pe langa camerele de comert si industrie din Romania, Austria, Polonia, Bulgaria si Slovenia, precum si din Kuala Lumpur si Shanghai.

De asemenea, este listata ca arbitru la Centrul de Arbitraj si Mediere al Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (Geneva). Este membra a International Council for Commercial Arbitration (Haga), a Chartered Institute of Arbitrators CIArb, a London Court of International Commercial Arbitration LCIA si a Swiss Arbitration Association ASA. Este avocat in cadrul "Leaua & Asociatii", fiind specializata in domeniul arbitrajului comercial international, cu experienta ampla si in arbitrajul privind investitiile straine.