Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism a transmis, marti, Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie referatul si documentatia din care rezulta ca fostii ministri Claudiu Mihai Tanasescu, Ioan Dan Popescu, Sebastian Vladescu si Gheorghe Pogea ar fi suspectati de comiterea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la delapidare, in vederea sesizarii presedintelui Klaus Iohannis pentru formularea cererii de urmarire penala a acestora.

“In cauza exista suspiciunea rezonabila caM in perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finantelor Publice, Tanasescu Claudiu Mihai si ministrul Economiei si Comertului, Popescu Ioan Dan, si-au exercitat cu rea credinta atributiile de serviciu, in urma unei intelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson si Nicolcioiu Alexandru, in sensul initierii si promovarii OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA la data de 30.09.2003 in cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite in obligatiuni subscrise de catre Ministerul Finantelor Publice.

Urmare a activitatii infractionale derulate de catre cei doi, la data de 24.10.2003, in sedinta de guvern a fost adoptata OUG 118/2003 cu nerespectarea dispozitiilor HG 555/2001 si a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevazute in cele doua acte normative. In acest sens, de mentionat faptul ca nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentata pentru avizare Ministerului Justitiei la data de 27.10.2003, continutul acesteia fiind insa diferit de continutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normative”, arata DIICOT intr-un comunicat de presa.

Cine sprijinea grupul infractional organizat initiat de Dinu Patriciu

Dan Ioan Popescu ar fi continuat sa sprijine grupul infractional organizat initiat de Dinu Patriciu si dupa incetarea calitatii de ministru, depunand marturie in cauza arbitrala a ARB/06/03, pendinte in fata Centrului International de Reglementare a Disputelor Relative la Investitii (ICSID), in favoarea Rompetrol Group, declaratie in care a facut afirmatii neadevarate.

Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor Publice in perioadele 22 august 2005 - 5 aprilie 2007, 23 decembrie 2009 - 3 octombrie 2010, precum si Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor Publice in perioada 22 decembrie 2008 – 23 decembrie 2009, cu rea-credinta, nu au respectat dispozitiile articolului 8 alineatul 2 din OUG 118/2003 modificata prin Legea 89/2005, potrivit carora “ in termen de 6 luni de la data emiterii, prin hotarare a Guvernului, obligatiunile vor fi inregistrate la Oficiul de Evidenta a Valorilor Mobiliare pentru tranzactionarea acestora pe pietele reglementate, in conditiile regulamentului aprobat in acest scop de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare" si au blocat adoptarea hotararii de guvern care sa permita vanzarea obligatiunilor pe Bursa de Valori Bucuresti, iar statul roman sa-si recupereze creantele, sustin procurorii.

In dosarul Rompetrol 2, procurorii DIICOT au pus sechestru asigurator pe bunuri si actiuni ale companiilor Kaz Munay Gas, Oilfield Business Solutions si Rompetrol Rafinare, pana la suma totala de peste 1,7 miliarde de lei, 290 de milioane de dolari si aproape 35 de milioane de euro.

Anchetatorii au dispus, in 22 aprilie, schimbarea incadrarii juridice si efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de 14 suspecti, pentru constituire a unui grup infractional organizat, abuz in serviciu, inselaciune, delapidare, evaziune fiscala si complicitate la aceste fapte, precum si spalare de bani.

14 suspecti urmariti penal pentru manipularea pietei de capital

De asemenea, cei 14 suspecti sunt urmariti penal si pentru manipularea pietei de capital prin tranzactii sau ordine de tranzactionare “care dau sau ar putea da semnale false sau care induc in eroare in legatura cu cererea, oferta sau pretul instrumentelor financiare, care mentin prin actiunea uneia sau a mai multor persoane actionand impreuna, pretul unuia sau al mai multora instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, utilizare a informatiei privilegiate”.

Prin aceeasi ordonanta s-a dispus introducerea in cauza ca parti responsabile civilmente a Kaz Munay Gas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA si SC Rompetrol Rafinare SA, a precizat DIICOT.

Citeste si:

Potrivit procurorilor, in 1998, mai multe persoane au constituit un grup infractional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfasurarea unor ample activitati infractionale in vederea inducerii in eroare a autoritatilor romane cu ocazia incheierii si derularii unor contracte de privatizare, folosirea si insusirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidentierea in actele contabile ale societatilor pe care le controlau a operatiunilor comerciale efectuate si a veniturilor realizate, spalarea sumelor de bani rezultati din activitatile infractionale si externalizarea fondurilor astfel obtinute din activitatile infractionale.

Anchetatorii sustin ca grupul infractional a urmarit disparitia creantelor statului din evidenta contabilitatii publice (creantele Libia si Turkmenistan) delapidarea sumelor cuvenite bugetului de stat si insusirea acestora de catre persoane care faceau parte din grupul Rompetrol, in acest sens fiind adoptata in 2003 si o OUG prin care obligatiile bugetare restante ale Rompetrol Rafinare, in valoare de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite in obligatiuni subscrise de catre Ministerul Finantelor Publice.

Dosarul Rompetrol 2 este disjuns din cel in care au fost deja condamnate 12 persoane si in care a fost judecat si Dinu Patriciu.
In dosarul initial Rompetrol, Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, in octombrie 2014, pe fostul senator Sorin Rosca Stanescu, la doi ani si patru luni de inchisoare, si pe fostul ministru Sorin Pantis. la doi ani si opt luni de inchisoare, in ambele cazuri pedepsele fiind dispuse cu executare.

In cazul omului de afaceri Dinu Patriciu judecatorii Curtii au incetat procesul penal, ca urmare a decesului acestuia si au lasat nesolutionata partea civila legata de acesta.

Sursa foto: bikeriderlondon / Shutterstock