"Banii nu cumpara nimic, cumpara niste orgolii. Am ceva in plus daca am un ceas de 10.000 de euro la mana?! Intr-adevar calatoriile necesita resurse de timp si de bani si cred ca acestea sunt singurul lucru unde banul isi dovedeste valoarea. Cumperi experienta", sustine Dragos Anastasiu, care subliniaza ca nu are pasiuni scumpe, masini de epoca, ceasuri sau tablouri scumpe.

Venind vorba despre calatorii, antreprenorul spune ca este ideal ca managerii sa mearga in vacanta o data la 6 saptamani de munca. "Se spune ca ritmul cel mai bun, in general pentru zona de management, este de 6 saptamani de forta si una de vacanta. In cele 6 saptamani sa tragi de dimineata pana seara si sa compensezi saptamana de vacanta. O saptamana la 6 inseamna 8 vacante pe an. Asta este valoarea banului, ca iti permite asa ceva, daca vrei", explica Anastasiu. Asta inseamna 8 vacante pe an.

In ciuda acestui numar mare de vacante ideal pe an, antreprenorul a avut ultima vacanta in ianuarie 2016, la schi in Austria. De atunci, a calatorit doar in scop de business.

Citeste si:

Totusi, il intreb cate tari a vizitat pana acum. "Nu le-am numarat. Dar nu am vizitat mai multe decat ai mei colegi din turism pentru ca eu am avut manageri care au facut asta. Nu am fost cel care s-a dus sa vada destinatii. Cred ca managerii mei au vazut mai multe destinatii decat mine", spune, razand, omul de afaceri. Mai mult, el tine sa sublinieze ca sunt zone in care nu a ajuns, cum este Australia, dar si Asia si Africa pe care le-a vazut "destul de putin".

Cat despre cat cheltuieste un antreprenor in vacanta, proprietarul Eurolines spune "ca voi toti" si ca nu face nimic extravagant, ci doar plateste un bilet de avion si cazare la hotel. "Una dintre cele mai mari bucurii ale vietii mele este ca nu am nevoie de bani. Acest stil de viata nu necesita bani. Descopar bucurile in cu totul alte lucruri. Banul pentru mine nu reprezinta nicio bucurie. E bine sa stii ca nu ai grija, dar niciodata un scop", considera Dragos Anastasiu.

Anastasiu: Daca venim cu PR destept, anul urmator explodam turistic

Anastasiu: Daca venim cu PR destept, anul urmator explodam turistic

Sursa foto: Mircea Dragos Photography