Intr-unul din turnurile City Gate, amplasate in zona Piata Presei, a fost deschis la sfarsitul anului trecut al treilea restaurant Embassy. Proprietarii au investit 250.000 euro in locatia aflata la etajul 18 si asteapta un trafic de circa 700 de persoane pe zi.
Adrian Ghimpau, in varsta de 35 de ani, este unul din cei patru actionari ai lantului de restaurante Embassy, care numara pana in prezent trei restaurante: unul in Piata Romana, altul pe centrul vechi si al treilea, in turnul de sud al City Gate.

“Am inchiriat spatiul din City Gate in primavara anului trecut, iar restaurantul a fost deshis in luna decembrie. Pana in prezent, am investit 250.000 euro in amenajarea spatiului, pe care l-am preluat la stadiul de «rosu»”, povesteste Adrian Ghimpau, care anterior a lucrat in cadrul consultantului imobiliar Coldwell Banker Affiliates of Romania.

Cel de-al treilea restaurant Embassy este amplasat la etajul 18 in cladirea ocupata partial de companiile Millennium Bank si Microsoft si are o suprafata de circa 540 mp. Restaurantul are o capacitate de aproximativ 200 de locuri in interior, la care se adauga o terasa in aer liber cu o suprafata de 100 mp.

“Targetam doua tipuri de clienti, motiv pentru care avem doua oferte de meniu: ziua, intre orele 12 si 17, avem un bufet suedez la pretul standard de 20 de lei, iar seara avem meniu clasic, cu preturi diferite. Primul meniu se adreseaza in special angajatilor multinationalelor care au sediile in zona, iar cel de-al doilea este un meniu international care concureaza cu cel al hotelurilor de patru stele”, adauga Ghimpau.

Proprietarii restaurantului Embassy spera sa atinga un trafic de 200-400 de persoane pe timpul zilei si de 150-300 de persoane pe durata serii. Restaurantul poate fi inchiriat atat pentru petreceri private, cat si pentru nunti.

Accesul catre restaurantul de la etajul 18 se face cu lift special creat pentru restaurant.

“Dezvoltatorul GTC, proprietarul cladirii, si-a dorit un restaurant de lux la ultimul etaj, iar noi ne-am gandit la trei operatori. Dupa trei luni de negocieri, proprietarii Embassy au semnat contractul de inchiriere, chiriia fiind ca pentru un spatiu de retail, si nu de birouri", a declarat Victor Rachita, account manager in cadrul departamentului de birouri al companiei de consultanta imobiliara CBRE, care a intermediat tranzactia de inchiriere.

In opinia sa, pe piata spatiilor de birouri oferta pentru restaurante de lux, amplasate la ultimele etaje ale cladirilor, este redusa comparativ cu cererea, acesta putand fi un segment care se va dezvolta in urmatorii ani.

Tot la sfarsitul anului trecut, proprietarii Embassy au semnat un nou contract de inchiriere pentru un restaurant intr-o cladire de birouri amplasata pe Banu Antonache nr. 40-44, in zona Floreasca.

Cele doua turnuri de 18 etaje ale City Gate au fost dezvoltate de GTC (Globe Trade Centre) si au fost finalizate in toamna anului 2009, in urma unei investitii de circa 120 de milioane de euro.

City Gate s-a clasat pe locul al patrulea in topul celor mai bune cladiri de birouri din Bucuresti, realizat de wall-street.ro, chiria medie pentru spatiile de birouri osciland in jurul valorii de 18 euro/mp/luna.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri