„Trebuie să începem să producem antidrone, care să intercepteze şi să doboare dronele"
Republica Moldova trebuie să-şi consolideze sistemele de apărare împotriva dronelor, pe fondul incidentelor repetate de pe teritoriul republicii şi din regiune, a spus ea, potrivit Agerpres.
"R. Moldova trebuie să-şi consolideze sistemul antidrone, precum şi sistemul de bruiaj. Sunt două elemente la care se lucrează. Trebuie să începem să producem antidrone, care să intercepteze şi să doboare dronele", a afirmat Maia Sandu.
"Am solicitat guvernului să pregătească modificarea legislaţiei”
Cadrul legal actual nu permite dezvoltarea unor asemenea proiecte împreună cu investitori privaţi, motiv pentru care guvernul a fost mandatat să pregătească modificările necesare, a explicat preşedintele Maia Sandu.
"Am solicitat guvernului, în special în contextul ultimelor întâmplări, să înceapă modificarea sau să pregătească modificarea legislaţiei. Pe de o parte, statul trebuie să producă aceste drone şi antidrone, dar, pe de altă parte, trebuie să permitem şi sectorului privat.
Statul nostru nu are tehnologii noi, noi nu avem experţi pentru că nu am pregătit asemenea experţi, dar sunt investitori străini care au deja aceste tehnologii. Legea astăzi nu permite, deci nu există o lege care să permită aceste parteneriate public-private între stat şi investitori sau chiar investiţii private, străine sau locale...", a adăugat ea.
"Noi acum o să facem legal, o să modificăm legea şi o să încercăm să atragem investiţii, în primul rând ca să facem aceste parteneriate public-private, dar poate reuşim să atragem şi nişte investiţii străine, pentru că este nevoie să avem aceste drone interceptoare, care combat dronele ce vin tot mai des pe teritoriul ţării noastre şi care creează pericole reale", a indicat preşedinta moldoveană.
„Există riscul să ne pice drone în cap şi noi să nu facem nimic”
Deşi legislaţia Republicii Moldova nu a permis până acum dezvoltarea unei industrii de apărare moderne, în trecut pe teritoriul republicii ar fi fost produse componente destinate complexului militar rus (în special partea transnistreană), potrivit ei.
"Cei care vor ca ţara noastră să fie total neapărată trebuie să înţeleagă că există riscul să ne pice drone în cap şi noi să nu facem nimic. Chiar dacă legea nu a permis până acum activităţi de producere a armamentului şi a muniţiilor, am descoperit că, până să venim noi la guvernare, s-au produs totuşi, aici, pe teritoriul Republicii Moldova, componente pentru complexul militar al Federaţiei Ruse. Acestea au fost produse atât de întreprinderi de stat, cât şi de întreprinderi private cu capital rusesc", a declarat Maia Sandu.
Republica Moldova va încerca să beneficieze şi de experienţa Ucrainei, ţară care a dezvoltat tehnologii performante de combatere a dronelor în contextul războiului, a spus ea.
"Ucrainenii sunt cei mai buni în a intercepta drone. Au şi cei mai buni experţi din lume. Bineînţeles că o să încercăm să obţinem şi de la ei tehnologia, în măsura în care noi avem capacitate. Pentru ca să poţi să faci ceva cu tehnologia aceea trebuie mai întâi să creezi aici o echipă, deci o minimă expertiză cu care să se lucreze. Tocmai de asta am avut discuţia cu guvernul, cu Ministerul Apărării şi am solicitat să ne mişcăm repede pe această cale", a afirmat Maia Sandu.