Romanii nu au obiceiul sa stabileasca date fixe pentru intalnirile cu prietenii sau cu familia si foarte multe elemente din vietile lor stau sub semnul intamplarii, al spontaneitatii, potrivit studiului BBDO Worldwide. Cercetarea a mai aratat ca brandul nu are o importanta foarte mare in viata romanilor.

“Rezultatele cercetarii subliniaza faptul ca piata romaneasca este inca populata, din punctul de vedere al consumatorului anului de gratie 2007, mai degraba de produse decat de branduri... Venita ca un dus rece, concluzia ar trebui sa indemne pe toti cei – tot mai numerosi – care pretind ca fac „branding” la mai multa consecventa si relevanta in constructiile lor, prea frecvent artificiale si neverosimile”, spune Sorin Psattta, Strategy & Research Director Graffiti BBDO.

Majoritatea romanilor chestionati au raspuns ca nu sunt dezamagiti atunci cand le lipseste un anumit produs. Dimpotriva, pentru foarte multi dintre ei, un produs este un simplu produs (nu un brand), care poate fi inlocuit cu usurinta. Spre deosebire de romani, restul populatiilor intervievate in studiul BBDO Worldwide au declarat, in proportie de 89%, ca se bazeaza pe aceleasi branduri in rutina de zi cu zi, iar trei sferturi dintre respondentii la nivel international spun ca sunt dezamagiti si iritati cand acest ritual le este intrerupt.

Printre activitatile din rutina de dimineata, la romani se remarca drept esentiale spalatul dintilor, dusul si micul dejun. In schimb, spre deosebire de toate nationalitatile chestionate, indonezienii obisnuiesc sa se spele pe dinti dimineata intr-un procent de 52%. Studiul mai arata ca 50% dintre romancele cu varste intre 18 si 47 de ani se fardeaza si se coafeaza dimineata, in timp ce 50% dintre barbatii romani cu varste intre 18 si 27 de ani si 80% din cei cu varste intre 48 si 59 de ani considera barbieritul ca fiind un aspect esential.

Studiul mai arata ca doar in randul tinerilor din Romania se remarca o predilectie pentru accesarea internetului, astfel 90% din cei cu varste sub 18 ani si 33% din cei cu varste intre 18 si 27 ani isi verifica in fiecare dimineata e-mailul si acceseaza programul de mesagerie instant Yahoo Messenger. Presa scrisa si televizorul sunt preferate in aceasta perioada a zilei mai mult de catre persoanele de peste 48 de ani.

In ceea ce priveste locul unde mananca, studiul arata ca 75% dintre romani mananca acasa cu regularitate, de cel putin de sapte ori pe saptamana. Dintre acestia, aproximativ 60% nu au mancat niciodata singuri, ci impreuna cu familia acasa. Romanii frecventeaza restaurantele destul de rar, doar 22% dintre persoanele intervievate au declarat ca mananca la restaurant o data sau de doua ori pe saptamana. In Arabia Saudita, spre deosebire, 12% dintre persoanele chestionate au declarat ca mananca in masina, in timp ce 24% dintre indonezieni iau masa la locul de munca.

Citeste si:

Cercetarea realizata de BBDO Worldwide arata ca 60% dintre romani isi petrec seara tot in mijlocul familiei, fie stand de vorba, fie uitandu-se la televizor impreuna cu membrii familiei. Dintre acestia, 55% sunt tineri cu varste pana in 27 de ani. Printre activitatile de fiecare seara la romani se numara cele standard, precum dusul, spalatul dintilor si cina, pentru toate categoriile de varsta, precum si accesarea internetului, pentru tinerii in varsta de pana la 18 ani.

Chestionati referitor la rutina vietii sexuale, aproximativ 80% dintre respondentii cu varste intre 18 si 35 de ani au declarat ca, in general, practica sexul spontan, nu fac sex in aceleasi zile ale saptamanii si nici la aceleasi ore. La polul opus, 41% dintre chinezi admit ca prefera sa practice sexul programat.

Studiul a fost realizat de agentia BBDO Worldwide la inceputul anului 2007 cu scopul de a identifica ritualurile si locul pe care acestea il ocupa in viata oamenilor. Cercetarea a fost realizata pe un esantion de peste 5.000 de persoane din 26 de tari, printre care si Romania. In Romania, studiul a fost realizat de Graffiti BBDO in colaborare cu agentia de cercetare Mercury Research. Studiul a investigat sase grupe de varste, sub 18 ani, 18 - 27 de ani, 28 - 35 de ani, 36 - 47 de ani, 48 - 59 de ani, 60 - 70 si peste 70 de ani, esantionul fiind reprezentativ pentru populatia urbana. Cercetarea are o marja de eroare de 3,7%.

Graffiti BBDO este o agentie de publicitate care face parte din reteaua BBDO Worldwide, parte din Omnicom, unul dintre cele mai mari grupuri mondiale de publicitate. BBDO este cea de-a treia mare retea de agentii la nivel mondial si are 316 agentii in 77 de tari.