Tendinta negativa s-a conturat mai ales in ultima saptamana, cand BVB a inregistrat scaderi pe linie timp de sapte sedinte consecutive. Corectiile au fost insa modeste, indicele BET ajungand sa piarda in total doar 3,2%, in vreme ce BET-FI, indicele SIF-urilor, a pierdut 4,7%.

Este foarte probabil sa vedem o serie de corectii prin care sa se repete practic scenariul din 2011 si 2010. Totusi, ma astept ca din vara sa vedem o reluare a cresterilor; ma indoiesc ca o sa vedem o cadere de peste 20% astfel incat sa ajungem la un nivel mai mic decat cel inregistrat la inceputul lui 2012”, considera Adrian Danciu, seful departamentului de analiza al societatii de intermediere Broker Cluj.

Evolutie BET in primul semestru
BET, principalul indice al pietei romanesti, a urcat in primul trimestru al acestui an cu aproape 24%. In cele opt zile din T2 indicele a pierdut 3,2%.

Pentru comparatie, in T1 2011 cresterea a fost de 12,5% dupa care a urmat o corectie de 7,6% in T2. Criza din zona euro, inchiderea celei de-a doua runde de masuri pentru sprijinirea econoimiei adoptate de Rezerva Federala americana, precum si retrogradarea rating-ului suveran al SUA, au dus la o adevarata prabusire a cotatiilor in cea de-a doua parte a anului trecut.

Cu doi ani in urma cresterea din primele trei luni ale anului a fost de 21%, in vreme ce scaderea din al doilea trimestru a fost de 16%.

Citeste si:

“Stirile si indicatorii macroeconomici internationali sustint o perioada de corectii in urmatoarele cateva luni, insa pe datele din prezent nu pot afirma ca se intra pe un trend descendent de durata, adica nu ma astept la o cadere per ansamblul intregului an”, spune Danciu.

Analist international: Scadere de 10% in T2, urmata de corectii mai mari in restul anului

O parte din analistii internationali sunt mai pesimisti si spun ca o scadere de 10% pe Bursa de la New York este de asteptat in acest trimestru, urmata de o cadere chiar mai accentuata in a doua parte din 2012.

Cunoscut in special pentru estimarile sale pesimiste, Bob Janjuah, co-presedinte global macro research si tactical asset allocation in cadrul Nomura Securities, spune, intr-un raport citat de CNBC, ca Europa a evitat o criza sistematica, dar zona este intr-o situatie atat de proasta incat nu va contribui la cresterea economica globala in urmatorii 3 – 5 ani.

Janjuah se asteapta ca indicele american S&P 500 sa scada pana la nivelul de 800 de puncte (in prezent 1.360 puncte) „inainte de inceperea urmatorului trend trend ‚bull’ ce se va intinde pe parcursul mai multor decenii”.