Piata a fost apatica inca din primele minute, cand preturile au scazut usor, in cadrul unor tranzactii cu volume foarte reduse de actiuni. In primele minute ale sedintei au fost realizate operatiuni cu actiuni emise de mai putin de un sfert din companiile listate, potrivit Mediafax.

In prima ora piata a incercat sa revina usor pe verde, insa dupa ora 11:00 s-a stabilizat in teritoriu negativ, continuand sa urmeze linia burselor vest-europene, iar volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse in cazul majoritatii actiunilor.

"Insolventa Hidroelectrica i-a bulversat pe investitorii straini, si chiar investitorii romani inteleg cu greu ce se intampla. O societate care are un nume asa de bun si care se pregateste pentru listare, peste noapte cere insolventa. Este greu sa mai ai predictibilitate si in acest context nimeni nu mai face nimic. As zice ca multi investitori se uita la piata dar sunt in expectativa, deoarece vor predictibilitate. Deocamdata lipsesc vestiile bune si din aceasta cauza multi investitori stau cu cash si astepta un semnal pozitiv", a declarat directorul de tranzactionare al casei de brokeraj Transilvania Capital, Bogdan Ceuca.

La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,79%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,07% sub inchiderea de miercuri.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avansat cu doar 0,1%. Titlurile SIF Muntenia si FP au fost singurele care au incheiat ziua in scadere, cu 0,78% si, respectiv, cu 1,36%.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a scazut cu 0,53%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Investitorii au transferat in total actiuni de 22,1 milioane lei (4,9 milioane euro), valoare cu 40% sub rulajul sedintei precedente, de 36,9 milioane lei (8,2 milioane euro).

Deal-urile cu actiuni BRD (5,1 milioane lei), SIF Muntenia (4,4 milioane lei) si SIF Moldova (1,2 milioane lei) au asigurat jumatate din lichiditatea de joi, iar in sedinta de miercuri doua tranzactii negociate cu titluri BRD si SIF Muntenia au asigurat 60% din rulaj.

"Deal-urile au fost puctuale si doar pe actiunile unde a existat interes. Piata este intr-o perioada in care nu se iau pozitii. Exceptii ar fi actiunile OMV Petrom si BRD, unde in ultimele cinci zile de tranzactionare am avut parte de cresteri cumulate de circa 4%. Exceptie face si actiunea Banca Transilvania, care in ultimele cinci sedinte a marcat o crestere de circa 7%. Ca bursa sa se miste si sa vedem mai multe tranzactii in piata principala nu numai cele pe piata Deal avem nevoie de un eveniment important. Acesta poate fi asteptata oferta secundara la Transgaz, o miscare din partea Bancii Centrale Europene, un nou program de ajutor pentru economie din partea Fed, date macroeconomice pozitive in Europa", a afirmat brokerul.

Citeste si:

Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piata principala, cu transferuri de 4,2 milioane lei, iar pretul a scazut cu 0,78%, la 0,4574 lei.

Actiunile Oltchim (OLT) au continuat sa scada semnificativ pentru a treia zi consecutiv, iar volatilitatea a continuat sa fie ridicata, in cadrul unor transferuri cu volume reduse. Cotatia a coborat in primele minute cu 6,43%, iar dupa prima jumatate de ora a crescut cu 0,56%.

Ulterior, pretul a intrat din nou pe scadere puternica, iar punctul minim a fost atins in jurul orei 13:10, cand cotatia era cu 13,3% sub nivelul de miercuri.

Spre inchidere, corectia a incetinit la 3%, iar la final reculul s-a amplificat la 8,45%, titlurile fiind cotate la 0,65 lei. In ultimele trei sedinte, pretul a scazut cumulat cu 19,15%. Corectia de joi a venit pe un rulaj de numai 261.000 de lei.

"Deoarece volumele de tranzactionare sunt foarte mici volatilitatea este mare si, astfel, este greu sa ai o previziune pe o saptamana intreaga. As zice ca sunt putini investitori in piata si, astfel, este volatilitate mai mare", a mai spus Ceuca.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 6,1 milioane lei, valoare cu mult peste rulajul de miercuri, de doar 427.000 de lei.
Lichiditatea de joi a fost asigurata in proportie de 90% de un deal cu aproape 5% din titlurile Chimpex Constanta (CHEM), in valoare de 5,5 milioane lei. Tranzactia negociata a fost realizata la 9,8 lei, cotatie cu 1% peste pretul propus de Ameropa in oferta prin care vrea sa preia 9,57% din actiunile operatorului portuar. Oferta urmeaza sa se incheie luni.

Pe piata principala cotatia acestor titluri a avansat cu 2,08%, la 9,8 lei, pe un rulaj de 368.000 de lei.

La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele de la Frankfurt si Paris avansau cu 0,4% si, respectiv, cu 0,7%, iar piata de la Londra era in scadere cu 0,4%.

In prima parte a sedintei, pietele au fost pe rosu, investitorii fiind dezamagiti ca banca centrala a SUA nu a anuntat noi actiuni de "relaxare cantitativa", desi a extins masurile de stimulare a economiei. Dupa ora 15:30, dupa publicarea unor date mai bune privind somajul in SUA, piata futures americana si bursele de la Paris si Frankfurt s-au intors pe crestere usoara.