Aproape toti cei implicati in privatizarea Oltchim au pus umarul intr-un fel sau altul la amanarea pana pe 20 septembrie a termenului limita pentru depunerea ofertelor pentru privatizarea companiei din Ramnicu Valcea.

Companiile care reprezinta grupul rus Gazprom au cerut amanarea cu doua saptamani a termenului limita pentru depunerea ofertelor de privatizare. Motivul invocat? Analiza impactului litigiilor aparute in ultimele zile privind combinatul chimic.

Vulpescu: Gazprom cere amanarea cu doua saptamani a privatizarii Oltchim

Vulpescu: Gazprom cere amanarea cu doua saptamani a privatizarii...

Litigiile au fost provocate la randul lor de cererea presedintelui PP-DD, Dan Diaconescu, de anulare a hotararii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune si preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei catre AVAS. Cel putin la nivel declarativ, si Diaconescu vrea sa cumpere Oltchim, acesta declarand luni la sediul Oficiului Privatizarilor (OPSPI) ca urmeaza sa depuna „cea mai mare oferta si sigur voi castiga”.

Si Wojciech Zaremba, reprezentantul in Romania al grupului german PCC, a lasat sa se inteleaga, intr-un interviu acordat wall-street.ro, ca o prelungire a termenului depunerii ofertelor ar fi potrivita, pentru a se cunoaste toate datele problemei.

PCC, petitorul ferm al Oltchim: Suntem ingrijorati de o eventuala intrare in insolventa

PCC, petitorul ferm al Oltchim: Suntem ingrijorati de o eventuala...

„Avem doua saptamani la dispozitie, in care sa analizam, sa ne consultam cu avocatii si sa creionam o oferta. Dar daca eu as fi vanzatorul, as vrea sa atrag cat mai multi investitori, care nu pot fi incurajati de timpul atat de limitat, asa ca isi rateaza aceasta sansa”, a declarat Zaremba.

Nu in ultimul rand, reprezentantii Guvernului au facut ceea ce toate guvernele din ultimii zece ani au aratat ca stiu sa faca cel mai bine: au amanat.

Citeste si:

Pana la termenul limita de luni, 17 septembrie, trei cumparatori au depus oferte pentru privatizarea combinatului: PCC SE, inregistrata in Germania, Dan Diaconescu si omul de afaceri Stefan Vuza, prin doua firme, Chimcomplex si Aisa Invest.

O poveste fara sfarsit

Oltchim este compania romaneasca de stat care are cea mai lunga „istorie” a privatizarilor de dupa caderea regimului comunist.

Una dintre primele tentative de privatizare integrala a combinatului a avut loc in 2001, cand canadienii de la Exall Resources Limited au achitat doar garantia de participare la licitatie (cca 700.000 dolari) din suma de 10 mil. dolari convenita cu Autoritatea pentru Privatizare (APAPS).

De atunci, planul de privatizare a fost amanat sau modificat de mai bine de zece ori, timp in care combinatul a ajuns sa acumuleze datorii care in prezent depasesc 700 mil. euro.

Cea mai recenta modificare a planului pentru privatizarea combinatului a avut loc in august, cand Guvernul a hotarat sa schimbe strategia prin vanzarea in procedura colectiva a pachetului de actiuni detinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, si a creantelor AVAS si Electrica SA, reprezentand 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Planul initial viza transformarea creantelor AVAS in actiuni si majorarea capitalului social al Oltchim.

Actiunile combinatului se tranzactioneaza pe Bursa de la Bucuresti (BVB), pretul acestora urcand cu 8% in sedinta de luni. Actiunile OLT au fost suspendate insa de la tranzactionare inainte de anuntul privind noua amanare, astfel ca investitorii nu au avut inca ocazia sa reactioneze la aceasta stire.