Am inceput ziua de ieri cu o cafea si o discutie cu Wojciech Zaremba, reprezentantul pentru Romania al PCC SE, cel mai important actionar minoritar al Oltchim. Niciunul dintre noi nu stia ca a doua parte a zilei va aduce demisia lui Constantin Roibu, declaratii importante ale guvernantilor pe acest subiect dar si proteste ale angajatilor combinatului.
Grupul german este, de departe, cel mai ferm petitor al companiei valcene, pe care statul roman se chinuie de peste 5 ani sa o privatizeze. Intr-un interviu acordat wall-street.ro, Zaremba a dezvaluit cele mai mari nemultumiri, ingrijorari si cel mai negativ scenariu posibil: insolventa.

In urma cu doua saptamani, Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vanzarea in procedura colectiva a pachetului de actiuni detinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, si a creantelor Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Electrica SA, reprezentand 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Wojciech Zaremba spune ca schimbarea procedurii de privatizare este normala, actionarul majoritar avand posibilitatea sa faca acest lucru, cata vreme sunt respectate legile europene in vigoare.

“Actionarul majoritar, statul, vede intregul peisaj al economiei si este acceptat sa ia astfek de decizii. Este pacat ca nu s-a facut marea conversie a datoriilor”, explica Zaremba.

Timp scurt, ingrijorari si scenariu negativ

Reprezentantul PCC in Romania spune ca o problema majora in procesul de privatizare Oltchim este timpul foarte scurt pentru depunerea ofertelor.

“Trebuie depuse 3 oferte: una pentru Oltchim, una pentru datoria AVAS si a treia pentru datoria Electrica. Legat de prima, totul este clar, dar pentru restul e prea putin timp. Avem doua saptamani la dispozitie, in care sa analizam, sa ne consultam cu avocatii si creionam o oferta”, explica Zaremba.

Mai mult, timpul limitat poate fi o problema majora si pentru vanzator. “Noi suntem un caz fericit, suntem implicati de 5 ani si stim bine situatia. Dar daca eu as fi vanzatorul, as vrea sa atrag cat mai multi investitori, care nu pot fi incurajati de timpul atat de limitat, asa ca isi rateaza aceasta sansa”.

Oficialul spune ca ar trebui comunicate exact valorile garantiilor, conditiile, pretul minim, impactul asupra taxelor si alti factori importanti, dar necunoscuti pentru toata lumea.

“Suntem ingrijorati ca situatia se poate complica foarte mult si credem ca acest proces trebuia organizat mult mai bine si mai eficient. Cel mai negativ scenariu la care ne gandim este insolventa. Impactul unui astfel de moment ar fi dramatic in piata dar si pentru companie. Situatia Oltchim ar putea fi destabilizata ani intregi, s-ar opri productia si in industria chimica nu este deloc usor sa o iei de la capat dupa un an”.

Zaremba spune ca PCC a purtat mai multe discutii cu guvernantii, dar a refuzat sa povesteasca detalii, motivand ca nu vrea sa transmite mesaje sau sa resolve probleme prin presa, pentru ca ar putea distruge cooperarea.

Rabdare fara limite


Intr-un interviu acordat la inceputul lunii iulie, Wojciech Zaremba ne spunea ca nu intelege motivele acestei taraganari si ca va actiona statul roman in instanta, daca nu se va respecta ultimul termen.

La doua luni distanta si cativa pasi importanti facuti spre privatizare, spune, facand haz de necaz, ca asteapta inca finalul odiseei Oltchim.

Care este planul B, daca acest proces nu se incheie cum ar trebui? “Eu sunt pregatit si pentru planul B, dar nu stiu care este. Si cum as putea sa stiu, cand eu nu stiu nici care este planul A”, glumeste Zaremba. “Este greu de prevazut ce se intampla in Romania, mai ales ca de multe ori nu se intampla nimic. Dar nu trebuie sa uitam ca Oltchim nu mai are timp”.

Oficialul PCC spune ca firma pe care o reprezinta vrea sa faca business si sa investeasca in Romania, dar uneori are senzatia ca tara nu ii vrea. “Se pierd oportunitati importante. Romania ar fi putut lua taxe importante de la noi, daca aveam activitate. Apoi, in cinci ani am investit doar 13-14 milioane de euro, o parte foarte mica din ce ne propusesem si ce avem in plan. Suntem gata dar se pare ca nu stim pentru ce”.

Zaremba incheie explicand ca invata sa mai trateze acest subiect si cu zambetul pe buze, pentru ca nu poate fi nervos non-stop timp de 5 ani. “Am problem cu somnul, am avut vremuri in care nu intelegeam nimic si doar speram ca a doua zi se va intampla ceva, lucram intr-o atmosfera tensionata. Dar am invatat ca in aceasta tara lucrurile merg mai greu”, conchide oficialul.

Zi agitata pentru Oltchim


In dupa-amiaza zilei de ieri, Constantin Roibu a demisionat din functiile de director general, pozitie ocupata timp de 21 de ani, si membru al Consiliului de Administratie al Oltchim (OLT), ca urmare a propunerii sefului OPSPI, Remus Vulpescu, de inlocuire a managementului combinatului chimic.

Roibu s-a aflat la conducerea Oltchim din 1991, ocupand, de atunci, functii de director general, manager, administrator unic si presedinte al Consiliului de Administratie.

Premierul Victor Ponta a dat asigurari ca Guvernul cauta un investitor pentru Oltchim si a facut apel la angajatii companiei sa nu sperie investitorii, aratand ca ministrul pentru dialog social, Liviu Pop, se va deplasa la Ramnicu Valcea pentru a discuta cu protestatarii.

Ponta a afirmat ca Guvernul "munceste de ceva timp" pentru gasirea unui investitor care sa preia Oltchim si sa asigure locurile de munca si buna functionare a Oltchim, Arpechim si altor societati care depind de combinat.

"Vreau sa cred ca oamenii inteleg ca nu trebuie sa speriem investitorii acum. Ar fi un lucru foarte rau ca ambii investitori care si-au declarat interseul sa vada in miscarile de protest un semn negativ si sa plece de acolo", a spus Ponta.

Peste 300 de angajati ai Oltchim au protestat fata de intarzierea luarii unei decizii in privinta situatiei combinatului, solicitand de urgenta vizita premierului, si fata de faptul ca nu si-au primit banii si bonurile de masa de doua luni.

Salariatii cer ca premierul Victor Ponta sa vina la Ramnicu Valcea pentru a vedea situatia cu care se confrunta combinatul.

"Cerem domnului Ponta sa vina aici la Ramnicu Valcea. Asteptam ca primul-ministru, ministrul Economiei si cel al Finantelor sa vina la Ramnicu Valcea sa rezolve problema Oltchimului ca acesta sa poata functiona la 65% din capacitate, iar privatizarea sa fie una reala, in sistem integrat, cu Arpechim Pitesti. Fiecare sectie a iesit spontan sa protesteze, urmand ca in cursul zilei de azi sa vedem ce o sa facem, le-a ajuns cutitul la os si angajatii combinatului sa iasa in strada", a mai spus Diculoiu.

La un moment dat, pe parcursul protestului, salariatii au intrat in pavilionul unde se afla conducerea pentru a vorbi cu managerul general Constantin Roibu.

In urma cu doua saptamani Guvernul a schimbat strategia de privatizare a Oltchim, prin vanzarea in procedura colectiva a pachetului de actiuni detinut de stat, respectiv 54,6% din capitalul social, si a creantelor Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) si Electrica SA, reprezentand 1,8 miliarde lei sau 56% din datoriile companiei.

Ministerul Economiei va negocia cu OMV Petrom, prin Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie, o optiune de cumparare de active ale rafinariei Arpechim, exercitabila de catre investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim.

Data licitatiei pentru privatizarea combinatului a fost stabilita pentru 18 septembrie. Statul detine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile combinatului chimic.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri