State Street Global Advisors (SSGA), al treilea cel mai mare administrator de fonduri din lume, a instalat in fata celebrului taur din fata Bursei din New York statuia din bronz a unei tinere, incercand astfel sa convinga companiile americane sa accepte mai multe femei in functii de conducere.

Construit in 1989, taurul de pe Wall-Street este considerat un simbol al optimismului financiar si al prosperitatii, fiind totodata asociat si cu industria financiara americana.

Cu ocazia Zilei Internationale a Femeilor, State Street Global Advisors a instalat statuia unei tinere care sfideaza taurul, oficialii companiei mentionand ca aceasta mutare face parte dintr-o campanie de promovare a femeilor in consiliile de administratie ale companiilor.

“Astazi, le cerem companiilor sa faca pasi concreti in vederea imbunatatirii diversitatii de gen in consiliile de administratie. Un factor decisiv pentru un board eficient si independent este reprezentat de diversitatea in gandire, pentru care sunt necesari membri cu abilitati, experienta dar si cu un background diferit”, mentioneaza, intr-un anunt oficial, Ron O'Hanley, presedinte si CEO SSGA.

Statuia va ramane amplasata in cartierul financiar al New York-ului cel putin o saptamana.

State Street Global Advisors avea in administrare active in valoare totala de 2 trilioane de euro la finalul anului trecut, plasandu-se pe locul al treilea in clasamentul global, dupa BlackRock si Vanguard Asset Management.

Sursa foto: State Street Global Advisors

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri