Sedinta bursiera de ieri a fost dominata de apatia investitorilor, care au incheiat tranzactii in valoare de numai 31,73 milioane lei (8,42 milioane euro), in timp ce toti indicii Bursei de la Bucuresti au afisat aprecieri moderate, in ton cu marile burse europene.
Lichiditatea pietei principale a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a stagnat marti la nivelul modest de 31,73 milioane lei (8,42 milioane euro), in timp ce rulajul sedintei precedente s-a cifrat la 32,47 milioane lei (8,78 milioane euro).

"Lichiditatea este redusa in momentul de fata deoarece nu apar rezultate financiare sau alte date din economia interna, care sa trezeasca interesul, in plus situatia internationala este in continuare incerta, de aceea investitorii prefera sa astepte aparitia unui trend mai clar", a declarat, potrivit NewsIn, Iulian Panait, presedinte KTD Invest.

Principalele burse europene afisau cresteri la ora inchiderii Bursei de la Bucuresti, corelandu-se cu pietele asiatice si cu cea din Statele Unite, care au inchis sedintele de tranzactionare pe verde.

Indicele bursei londoneze, FTSE, urca la orele 14:30 cu 0,89%, la 5,840.20 puncte, cel al pietei de la Frankfurt, DAX, castiga 0,85%, pana la 6,876.60 puncte, in timp ce indicele Bursei de la Paris, CAC40, afisa o crestere cu 1,31%, la 4,911.86 puncte.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri (blue-chips) listate la Bursa de Valori Bucuresti, a castigat in sedinta de marti 1,82% si a inchis la nivelul de 7.684,13 puncte, in timp ce indicele compozit al pietei, BET-C, s-a apreciat cu 1,48%, pana la 5.332,30 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati financiare (SIF) a urcat cu 0,88% si a inchis la 63.628,82 puncte, in timp ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a castigat 1,68%, pana la 17.000,77 puncte.

"Aprecierile indicilor BVB ar fi trebuit sa fie mai mari, daca tinem cont ca, dupa inchiderea pe minus din sedinta de luni, bursele europene au recuperat din pierderi, iar in sedinta curenta au deschis pe verde, astfel incat, cumulat, Bursa de la Bucuresti ar fi trebuit sa recupereze mai mult", a mai precizat Iulian Panait.

Transferurile cu actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras prima lichiditate din piata, de 4,83 milioane lei, iar titlurile s-au apreciat cu 0,83% pana la 3,64 lei/actiune, iar titlurile SIF Muntenia (SIF4) au urmat in topul lichiditatii, cu schimburi de 3,98 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 1,08%, la 1,87 lei/actiune.

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) au atras a treia lichiditate din piata, de 3,63 milioane lei, si au stagnat la pretul de inchidere al sedintei precedente, de 1,87 lei, in vreme ce titlurile SIF Moldova (SIF2) s-au scumpit cu 1,42%, la 2,85 lei, pe fondul unui rulaj de 3,28 milioane lei.

Schimburile cu titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) au insumat 3,07 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 1,43%, pana la 2,83 lei/actiune, iar Banca Transilvania (TLV) a atras a sasea lichiditate a sedintei, de 3,06 milioane lei, pe fondul unei scumpiri de 2,13%, la 0,72 lei.

Pretul actiunilor BRD SocGen (BRD) a crescut usor, cu 0,51%, la 19,70 lei, pe fondul unui rulaj de 2,27 milioane lei, al saptelea din piata, in timp ce titlurile Antibiotice Iasi (ATB) s-au apreciat puternic, cu 5,56%, la 1,90 lei, pe o lichiditate de 1,57 milioane lei.

Titlurile Rompetrol Rafinare (RRC) au ocupat locul noua in clasamentul valoric al schimburilor cu actiuni, cu un rulaj de 1,55 milioane lei si s-au scumpit cu 2,33%, la 0,0880 lei, iar actiunile Transgaz Medias (TGN) au inchis la 273 lei, in crestere cu 1,49%, pe o lichiditate de 1,05 milioane lei.

Pe piata instrumentelor derivate a BVB nu s-au incheiat contracte la termen (futures).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri