Companiile producatoare de ingrasaminte si produse azotoate Amonil si Azomures Targu-Mures au captat foarte mult atentia investitorilor de la BVB, in ultimele sedinte. Ieri, ambele companii au ingregistrat cresteri aproape de limita de 15 procente( AZO-14,97% si AMO – 14,70 procente), pe fondul unor volume importante, ajutate si de tranzactii Deal.
Un raport al KTD Invest arata ca de la inceputul anului Azomures s-a apreciat cu 125,63%, dupa ce doar in saptamana anterioara a castigat peste 60 de procente.

Brokerii chestionati de Wall-Street ne-au spus ca aceste cresteri se datoreaza rezultatelor financiare pozitive anuntate pentru primul trimestru din acest an, venite pe o conjunctura fericita la nivel mondial a pietei ingrasamintelor dar si a estimarilor privind evolutia agriculturii romanesti.

“Cresterile semnificative inregistrate pe cele doua companii din sectorul ingrasamintelor chimice sunt intr-o mare masura datorate rezultatelor financiare foarte bune anuntate pentru primul trimestru, insa sunt si rezultatul unor asteptari cu privire la domeniul de activitate, care ar putea beneficia de cresteri ale afacerilor ca urmare a fondurilor europene ce vor finanta activitati din sectorul agrar”, ne-a explicat Gabriel Aldea (foto), broker la Intercapital Invest.

Paul Brendea, analist la Prime Transaction, a declarat ca toatre aceste date pozitive raportate de companii se resimt foarte bine in evolutia pretului.”. Aceste aspecte vin pe fondul dublarii de catre China a taxelor de export a ingrasamintelor(aceasta tara fiind un important exportator), fapt ce incurajeaza productia romaneasca”, crede acesta.

Cresterea exploziva – Ajutata de profit si de speculatori


Profiturile raportate de aceste doua companii in primul trimestru din 2008 au fost mult peste asteptari. Astfel, Azomures a obtinut in T1 un un profit la nivelul celui inregistrat pe tot anul trecut iar Amonil un profit in crestere cu 154% fata de cel obtinut pe 2007.

“ Daca tinem cont de profiturile obtinute pe ultimele patru trimestre si de preturile consemnate la sfarsitul zilei de astazi indicatorii de evaluare ai celor doua companii indicau valori foarte tentante: in cazul Azomures: P/E - 2.29; P/B - 0,68 iar in cazul Amonil: P/E - 2.61; P/B - 0.86”, ne-a mai spus Gabriel Aldea.

Acesta ne-a explicat ca, pe langa rezultatele foarte bune, cresterea explozaiva a pretului a fost determinate si de intrarea investitorilor speculativi. ”Probabil ca acestia si-au adus aminte de cresterile exponentiale inregistrate anul trecut de multe companii cu lichiditate mai mica tranzactionate atat pe BVB cat si pe Rasdaq”, a conchis Aldea.


Investitorii trebuie sa fie precauti

Cresterile acestor emitenti nu sunt tocmai fundamentate, mai ales daca tinem cont de situatia actuala a pietei de capital romanesti. Andrei Ciubotaru, broker la Vanguard, a declarat pentru Wall-Street, ca nu trebuie pierdut din vedere faptul ca in 2007 se pusese in discutia inchiderea acestor companii, care aratau pierderi mari. “Ramane de vazut daca acordurile de cumparare ale acestor companii se vor respecta in ciuda cresterii preturilor la materiile lor prime. Pe termen scurt, s-a pornit un val de optimism in piata, banii indreptandu-se spre ceva nou, pe fondul unor emotii positive. Nu trebuie sa uitam faptul ca anul trecut, se discuta daca sa se inchida sau nu aceste companii”, a spus acesta.

In plus, ciclicitatea bursei este un alt factor care nu trebuie neglijat, mai ales ca dupa cresteri spectaculoase ca acestea, vor urma si deprecieri.

“Aprecierile foarte rapide ale acestor emitenti ar trebui sa sporeasca atentia investitorilor si sa ii faca sa fie mai precauti. Dupa o perioada de cresteri, mai ales de asemenea amploare, vor urma scaderi. Si daca se pierd din vedere aspectele fundamentale si se merge doar pe partea speculative, e posibil ca multi sa aiba de pierdut”, ne-a declarat Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri