In sedinta precedenta, rulajul pietei Rasdaq se cifrase la numai 575.000 lei (141.524 euro).

Indicele principal al pietei, Rasdaq-C, a scazut cu 0,41% in sedinta de miercuri, pana la 2.092,17 puncte, iar la categoria de baza schimburile au totalizat 1,14 milioane lei, potrivit NewsIn.

Actiunile Petrom Aviation (ROFU) au atras prima lichiditate din piata, de 377.500 lei, iar pretul lor a stagnat la 0,239 lei, iar titlurile Mondotrans Targoviste (MOTU) s-au scumpit cu 5,88%, la 0,90 lei, in urma unor schimburi de 214.600 lei.

Citeste si:

In schimb, actiunile Stalpeni Forestal Arges (ELSF) au pierdut 16,66%, ajungand la 1 leu, pe fondul unui rulaj de 120.000 lei, in timp ce titlurile TCI Razboieni (TCIX) s-au scumpit cu 12,03%, pana la 27 lei, pe fondul unui rulaj de 110.000 lei.

Indicele RAQ-I, care arata evolutia actiunilor listate la prima categorie a pietei Rasdaq, a pierdut 0,26%, pana la 2.220,83 puncte, iar schimburile de la aceasta categorie au generat o lichiditate de 34.400 lei.
Pretul actiunilor Severnav (SEVE) a stagnat la 7 lei, in urma unor schimburi de 28.700 lei, in vreme ce tranzactiile cu titluri Electromagnetica Bucuresti (ELMA) au insumat 4.900 lei, iar cotatia s-a mentinut la 0,36 lei, pe fondul unei lichiditati de 4.900 lei.

Indicele RAQ-II, care arata evolutia companiilor listate la categoria a II-a a pietei Rasdaq, a coborat cu 3,65%, la 4.719,95 puncte, iar la aceasta categorie s-au tranzactionat doar actiunile Flaros Bucuresti (FLAO), care s-au depreciat cu 29,33%.