Daniel Daianu a spus ca il cunostea pe Dinu Patriciu de foarte mult timp, a copilarit cu acesta si au jucat impreuna baschet la echipa liceului. "Am fost impresionat, chiar marcat, sunt foarte trist. Eu poate ca sunt mai subiectiv ca alte persoane, intrucat il cunosc pe Dinu Patriciu de foarte mult timp. Copii fiind, am facut sport impreuna, am jucat baschet la echipa liceului. I-am pretuit talentul ca arhitect. Si dupa 1989, cand a intrat in viata publica, fie ca politician, dar si ca o figura proeminenta a mediului de afaceri, i-am pretuit indrazneala. Uneori nu am fost de acord cu el. In ceea ce priveste viziunea economica, era un liberal convins in acceptia europeana, eu fiind si adeptul prezentei unui sector public semnificativ in economie, dar ne-am respectat punctele de vedere, chiar daca nu erau similare", a mai spus fostul ministru al Finantelor, potrivit Mediafax.

Succesele si esecurile in business ale omului de afaceri Dinu Patriciu

Succesele si esecurile in business ale omului de afaceri Dinu Patriciu

Daniel Daianu a precizat ca a apreciat la Dinu Patriciu vigoarea si vivacitatea cu care s-a manifestat in spatiul politic, amintind ca a facut parte dintr-o echipa liberala care a incercat chiar modernizarea partidului. "Alaturi de el, Tariceanu, Chiliman si altii, ei au reprezentat o aripa tanara, care a adus un suflu nou intr-un partid care era condus de seniori, de cei care au trecut atat cat au putut prin perioada de dinainte de 1989, incercand sa mentina vii tezele liberale, unii din strainatate, altii aici, in Romania", a adaugat fostul ministru.

A incercat sa introduca in business-ul sau metode de management moderne.

Daianu a mai spus ca Dinu Patriciu a fost un om de afaceri de o anvergura neobisnuita pentru Romania. "Nu comentez acum cat a reusit si nu comentez neaparat metodele mai mult sau mai putin ortodoxe, dar intr-o perioada de tranzitie s-au facut banii in diverse feluri. El a fost totusi un intreprinzator de anvergura, care a incercat sa introduca in business-ul sau metode de management moderne (...). El era un om de afaceri de o anvergura neobisnuita pentru Romania. Se si spunea ca el imbina ceea ce este, hai sa spunem, mioritic, cu ceea ce caracterizeaza un om de afaceri in spatiul european, chiar peste Ocean, uneori lipsit complet de scrupule, dar aceasta este lumea afacerilor, ea nu este una agreabila", a adaugat Daianu, pentru RFI.

Daniel Daianu a aratat ca Patriciu a trebuit sa aleaga la un moment dat intre a face politica mare si a face business pe scara larga, iar daca ar fi ales prima varianta, ar fi ajuns liderul unui partid foarte puternic. "Au coabitat doua fiinte in Dinu Patriciu si a ales afacerile. Daca ar fi facut cealalta alegere, eu cred ca ar fi fost un lider de partid foarte puternic, autoritar, ii domina pe ceilalti (...). Avea un cuvant foarte greu de spus", a concluzionat Daniel Daianu. Omul de afaceri Dinu Patriciu, in varsta de 64 de ani, a murit la Londra, acesta suferind de mai multi ani de cancer. In decembrie 2012, Dinu Patriciu fusese supus unui transplant de ficat.

Dinu Patriciu, activitatea politica: din 1990 pana in 2003

Dinu Patriciu, activitatea politica: din 1990 pana in 2003