"Din punct de vedere economic nu vad mari diferente in Romania in acest an, ci doar la nivel de perceptie, de psihologie a consumatorilor, a profesionistilor din real estate. Este o perspectiva mai buna deoarece datele economice atat despre Romania, cat si despre Europa arata mai bine in acest an decat anul trecut. Nu mai este presiunea din Grecia sau Spania, care apasa pe toate pietele. In plus, evolutia Romaniei nu a fost atat de rea pe cat o vedeau cei de afara", a declarat Adreas Holler (foto), membru al consiliului executiv al Adama, citat de Mediafax.

In plus, alegerile din decembrie au adus mai multa stabilitate politica, potrivit lui Holler.

"Toate acestea vor avea efecte asupra a ceea ce se va intampla in acest an. In ceea ce priveste sectorul rezidential, e clar ca cererea exista. Trebuie insa sa atacam piata cu produsele potrivite, ca pret si calitate, iar oferta de astfel de locuinte este limitata. Noi reusim sa venim cu preturi bune pe piata, pentru ca avem costuri de constructie mai reduse. Din acest motiv, cred ca in urmatoarele 12 luni este cel mai bun moment pentru a cumpara o locuinta, pentru cei care au bani", a spus Holler.

El crede ca in urmatoarele 24-36 de luni locuintele vor incepe sa se scumpeasca, pe de o parte pentru ca oferta la preturi accesibile se diminueaza considerabil, iar pe de alta parte o intensificare a activitatii de constructie va duce la majorarea preturilor de dezvoltare.
In prezent, Adama vinde locuintele din complexurile pe care le are in Romania cu un pret mediu de 900 euro/mp.

Compania a inceput anul trecut lucrarile de constructie la faza a doua a proiectelor Optima si Edenia, ambele in Titan, totalizand circa 200 de locuinte, investitie de 14 milioane de euro.

"Am vandut circa 20% din cele doua proiecte unui investitor, dar speram ca pana la finalizare sa mai vindem si consumatorilor finali. Dar suntem constienti ca nu vom vinde prea mult in faza de constructie, ci dupa ce vom livra constructia. Am luat in calcul un ritm de vanzare de 1-2 apartamente pe luna, dar unul este mai degraba realistic decat doua", considera Holler.

Reprezentul Adama spune ca ritmul de constructie a fost mai rapid decat cel estimat initial, datorita conditiilor meteo favorabile, astfel ca lucrarile la complexul Optima vor fi finalizate in iunie, iar in Edenia in septembrie-octombrie.

Pentru acest an, compania are in vedere inceperea a cel putin doua proiecte, numarul acestora depinzand de procesul de autorizare.

"Bugetul de investitii pentru acest an este de circa 20 de milioane de euro, insa cred ca vom investi circa 10-15 milioane de euro, suma care include si costul terenului. Vrem sa incepem ultima faza din complexul Copou din Iasi. Vom face mai ales locuinte cu 1-2 camere si cateva de trei camere. In total 55-60 de apartamente. De asemenea, in functie de procesul de autorizare, vrem sa incepem un proiect in Berceni si sa finalizam Armonia din Titan, dar n-am vrea sa ne canibalizam investitiile. In Armonia vor fi 100 de apartamente, iar in Berceni in prima faza 70-100, cu optiunea de extindere cu o a doua faza pana la 200 de locuinte", a precizat Holler.

Citeste si:

La Iasi, Adama a construit in prima faza a complexului Copou circa 100 de apartamente, din care 10 mai sunt disponibile la vanzare.
In 2012, investitiile Adama s-au ridicat la peste 10 milioane de euro.

Alt proiect pe care dezvoltatorul il pregateste este cel de pe fosta platforma Ventilatorul din Bucuresti, unde compania detine un teren de circa 53.000 metri patrati.

"Suntem in faza de autorizare, cel mai probabil ca vom incepe prima faza in urmatoarele 24-36 de luni. Vom construi 100 de apartamente in prima faza, dintr-un total de 900, si 15.000 metri patrati de spatii de birouri si de retail. In functie de evolutia pietei vom stabili ritmul de dezvoltare", spune Holler.

Pana in prezent Adama a investit circa 150 de milioane de euro in Romania in proiecte rezidentiale, respectiv in realizarea a 1.500 de apartamente. Din acestea, compania, preluata integral de Immofinanz in 2011, mai are de vanzare circa 500, cele mai multe intr-un complex din Bacau, unde Holler spune ca lucrurile nu merg foarte bine.

Compania a construit apartamente si in orase precum Brasov sau Ploiesti.

"Avem terenuri peste tot. Acum problema este sa gasim cele mai bune destinatii. Daca va exista interes pentru cumparare pentru unele din ele, nu vom refuza, daca este o oferta buna. Nu am inceput sa scoatem la vanzare terenuri deoarece nu am fost fortati sa facem acest lucru", a mai spus reprezentantul Adama, companie care detine terenuri pentru dezvoltarea a circa 20.000 de locuinte.

Compania este detinuta de grupul austriac Immofinanz, cu active de circa 9,4 miliarde de euro la nivel european si care in Ro¬ma¬nia detine proiecte precum Maritimo Center Constanta, Polus Center Cluj, IRIDE Business Park sau S-Park, portofoliul local fiind evaluat la circa un miliard de euro.