"SIF Banat-Crisana are in vedere constituirea unor structuri de administrare centralizata a societatilor in care are detineri majoritare, in functie de natura activitatilor acestora (...) Astfel, avand in vedere faptul ca SIF Banat-Crisana detine cote de participare majoritare in mai multe firme din sectorul imobiliar si al serviciilor hoteliere, se are in vedere constituirea acestora in doua societati de tip holding (SIF Imobiliare, respectiv SIF Hoteluri), in scopul obtinerii unor structuri optime pentru cresterea valorii activelor administrate, a profitabilitatii si a randamentului capitalului investit in aceste firme la vanzare", se arata intr-un program de activitate propus de conducerea SIF Banat-Crisana actionarilor si semnat de presedintele CA si directorul general, Dragos George Bilteanu, relateaza Mediafax.

Actiunile celor doua holdinguri vor fi listate la Bursa de Valori Bucuresti.

"In acest fel va creste si gradul de transparenta in ceea ce priveste modul in care vor fi administrate si rezultatele obtinute. In mod rezonabil este de asteptat ca listarea sa conduca si la scaderea discountului dintre pretul de piata al actiunilor SIF Banat-Crisana si valoarea activelor administrate", se mai arata in programul de activitate.

Hotelul Doubletree by Hilton de cinci stele din Oradea este cel mai cunoscut hotel din portofoliul SIF Banat-Crisana. Cladirea a fost construita prin intermediul firmei Calipso Oradea, la care SIF Banat-Crisana detine 96,65% din actiuni.

Hotelul a fost deschis in luna septembrie si are o capacitate de 147 de camere, patru sali de conferinta, o sala de receptii si un restaurant cu specific mediteranean.

Citeste si:

DoubleTree by Hilton este un brand hotelier international sub care functioneaza in prezent peste 300 de hoteluri in toata lumea.

SIF Banat-Crisana a incheiat luna februarie cu un activ net de 1,403 miliarde lei, in crestere cu 6,5% fata de nivelul de anul trecut.

Presedintele CA si directorul general al SIF Banat-Crisana, Dragos Bilteanu, detine concertat cu Romenergo si inca doi actionari un pachet de actiuni reprezentand 4,56% din titlurile societatii de investitii financiare. Bilteanu a preluat la 1 decembrie functia de presedinte CA si director general al SIF Banat-Crisana de la Ioan Cuzman, care a trecut pe pozitia de vicepresedinte al Consiliului de Administratie.

Un actionar important al SIF Banat-Crisana este omul de afaceri sibian Ioan-Alin Tatu, care detine 5% din actiuni.