“Suntem in linie cu asteptarile si am reusit sa ne tinem de planul programat la inceput. Vom finaliza proiectul in luna noiembrie, iar in decembrie ii vom lansa oficial pe piata. Am reusit ca pana in prezent sa inchiriem o suprafata de 53,95% din proiect, suprafata care va fi ocupata exclusiv de companii din domeniul IT, cu prezenta atat locala, cat si internationala. Daca am incheia jumatate din contractele de inchiriere cu care suntem in negocieri, am reusi sa inchidem proiectul in intregime”, a declarat Virgil Tornoreanu (foto mai jos), investitorul din spatele Werk Property Group, unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori romani de constructii din Timisoara si din zona de Vest a tarii.

Potrivit acestuia, cel mai mare avantaj in dezvoltarea primului proiect de birouri propriu pe piata locala a fost evitarea finantarii prin credit, lucru care a permis dezvoltatorului sa isi fixeze singur obiectivele pe care vrea sa le atinga.

“Am decis sa ne finantam singuri cladirea. Ne-am dorit sa evitam presiunea bancilor pentru atragerea banilor, care ne obliga sa inchiriem la un pret mai mic. Sa construiesti 35.000 mp cu fonduri proprii este ceva, mai ales cand vorbim despre un proiect atat de amplu si tehnologizat”, a mai punctat Virgil Tornoreanu.