Plaza Centers a incheiat la sfarsitul anului trecut un parteneriat cu firma Bas Development din Olanda, joint-venture-ul numindu-se Plaza-Bas, iar grupul Plaza Centers detinand 50,1% din actiuni.

Fountain Park este un proiect rezidential dezvoltat in Bucuresti, ce se desfasoara pe o suprafata de 18.000 metri patrati si in care vor fi investiti 17,7 milioane de euro, Plaza-Bas detinand o participatie de 25%. Valoarea Fountain Park este estimata la 19,9 milioane de euro.

Al doilea proiect rezidential se numeste Acacia Park si va fi dezvoltat in Ploiesti, cu o suprafata de 30.000 metri patrati, necesitand o investitie de 27,4 milioane de euro, iar veniturile ce vor fi obtinute din vanzarea proiectelor sunt aproximate la 34,1 milioane de euro. Tot in Ploiesti va fi construit proiectul rezidential Green Land, cu o suprafata de 24.000 metri patrati, in care vor fi investiti 20, 7 milioane de euro, precum si o cladire de birouri, Carino Tower, desfasurata pe 9.600 metri patrati, investitia ajungand la 18,4 milioane de euro. In toate aceste trei proiecte din Ploiesti, grupul Plaza-Bas detine o participatie de 50% si estimeaza ca va obtine din vanzari 27,7 milioane de euro pentru Green Land, si 29,1 milioane de euro pentru Carino Tower.

Citeste si:

Un alt oras vizat de grupul Plaza-Bas este Brasov, unde vor fi dezvoltate trei proiecte, o cladire de birouri, Primavera Tower si doua proiecte rezidentiale, Poiana Brasov si Pinetree Glade. Cladirea de birouri va fi construita pe o suprafata de 10.000 metri patrat, cu o investitie de 17,6 milioane de euro, valoarea sa fiind aproximata la 22 milioane de euro, iar cele doua proiecte rezidentiale vor avea suprafete de 130.000 metri patrati, respectiv 35 metri patrati si vor absorbi investitii de 155 milioane de euro, respectiv 33,6 milioane de euro. Din vanzarea acestora sunt estimate venituri de 236 milioane de euro pentru Poiana Brasov si de 41,8 milioane de euro pentru Pinetree Glade.

“Profitul inainte de plata taxelor inregistrat in anul 2007 a fost unul record, de circa 227 milioane de euro. Cu o balanta financiara de 400 milioane de euro, luam in calcul si alte posibilitati prin care sa ne extindem portofoliul si vizam noi investitii atractive in domeniul imobiliar, care, in general, nu sunt afectate de conditiile actuale de pe piata creditelor”, a declarat Ran Shtarkman, President and CEO Plaza Centers.