UniCredit Tiriac Bank a acordat un imprumut de 124,8 milioane euro companiei Palas 1, parte a dezvoltatorului imobiliar Iulius Group, controlat de omul de afaceri Iulian Dascalu, pentru construirea zonei rezidentiale din ansamblul Palas, situat in Iasi.
Finantarea pentru ansamblul Palas a fost structurata pe proiecte distincte, creditul obtinut de la UniCredit Tiriac Bank reprezentand pivotul finantarii. Investitia totala in proiectul Palas depaseste 250 milioane euro, iar ansamblul se va intinde pe o suprafata de 120.000 de metri patrati.

UniCredit Tiriac Bank a fost asistata de casa de avocatura Badea Clifford Chance, care a oferit consultanta juridica in cadrul acestei tranzactii. Banca vrea sa lanseze si un credit pentru achizitia de apartamente in ansamblul Palas.

„Creditul obtinut ofera posibilitatea de a finanta cea mai mare parte a lucrarilor la ansamblul Palas, aflate deja in derulare. Acest parteneriat permite atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus, si reprezinta o noua oportunitate in relatiile pe care le avem cu marii finantatori”, a declarat Adrian-Iulian Dascalu (foto), Presedintele Grupului Iulius.

Proiectul va include constructii rezidentiale, comerciale, spatii de birouri din clasa A, o parcare subterana cu aproximativ 3.000 de locuri, hoteluri si spatii de agrement si relaxare, finalizarea sa fiind programata pentru anul 2010. Pentru parcarea subterana de sub complexul urbanistic Palas, compania va investi peste 50 milioane de euro.

SC Iulius Group SRL a fost infiintata in anul 1991 de catre Iulian Dascalu, iar la momentul actual compania detine mai multe centre comerciale in Iasi, Timisoara si Cluj, si un altul in faza de constructie in Suceava, ce va fi inaugurat in aceasta toamna.

Palas este primul proiect de tip mixt al companiei, precum si cea mai mare investitie pe care Iulius Group a realizat-o pana in prezent.

Iulius Mall Suceava, cel de-al patrulea mall din reteaua Iulius Group, a necesitat o investitie de 70 milioane de euro. Proiectul va avea o suprafata totala construita de 132.000 metri patrati, din care suprafata inchiriabila de 45.000 metri patrati, cele mai importante ancore fiind hypermarketul Auchan, care va ocupa 10.500 de metri patrati si Bricostore, care va deschide un magazin de 9.500 de metri patrati.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri