„Zona beneficiaza de apropierea parcurilor Herastrau, Bordei si Kiseleff, precum si de centrul orasului, aceasta fiind foarte importanta, mai ales pentru expati. Preturile de inchiriere pentru casele din zona se ridica la 4.000 – 10.000 euro/luna, iar in cazul apartamentelor ajunge la 2.000 – 6.000 euro/luna” a declarat Bogdan Barbulescu, real estate broker in cadrul departamentului de inchirieri rezidentiale si relocari al Regatta.

O alta zona cautata pentru inchirieri rezidentiale este parcul Herastrau, unde chiriile variaza intre 2.000 euro si 6.000 euro/ luna pentru apartamente.

„Floreasca este cea de-a treia cea mai cautata zona. Pe langa accesul rapid catre centru sau aeroport, zona pune la dispozitie supermarketurile Billa si Kaufland. Pretul de inchiriere din zona ajunge la 1.500euro – 4.000 euro/luna”, a adaugat Barbulescu.

Citeste si:

Cea de-a patra zona in topul alcatuit de Regatta este Baneasa – Iancu Nicolae, aici fiind concentrate unitati de invatamant precum Scoala Americana, Mark Twain si British School. Nivelul chiriilor pentru vilele din zona se situeaza intre 2.000 euro si 7.000 euro/luna.

La inceputul lunii octombrie, Eduard Uzunov, presedintele companiei de consultanta imobiliara Regatta, declara ca marea problema in sectorul rezidential este cea de adaptabilitate a bancilor la nivelul salariilor si preturilor din piata, insa a sta si a astepta ca dezvoltatorii sau proprietarii sa scada pretul nu reprezinta o solutie, ci mai degraba o fata morgana.