"Sunt evaluate 235 de locuinte ANL cu scopul de a fi vandute catre chiriasi. Ne-au intrebat in ce conturi trebuie virati banii, astfel ca asteptam din zi in zi confirmarea tranzactiilor", a declarat secretarul de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii Regionale si Locuintei (MDRL), Ioan Andreica, citat de NewsIn.

Potrivit oficialului MDRL, un apartament cu doua camere intr-un bloc construit inainte de 2004, din cele patru localitati, a fost evaluat intre 20.000 de euro si 30.000 de euro, in timp ce o grasoniera a fost evaluata la mai putin de 20.000 de euro.

"Cu cat blocurile sunt mai noi, cu atat preturilor vor urca, insa pentru un apartament cu doua camere intr-un bloc construit inainte de 2004, intr-un oras de provincie, preturile sunt undeva intre 20.000 si 30.000 de euro", a precizat Andreica.

Secretarul de stat din cadrul ministerului condus de Vasile Blaga a declarat ca se lucreaza la o Hotarare de Guvern pentru trecerea a inca 3.510 apartamente ANL in domeniul privat al statului, pentru a putea fi vandute. Un astfel de act normativ ar urma sa intre pe ordinea de zi a sedintei de Guvern intr-o saptamana.

Pana in prezent, au fost scoase din domeniul public al statului in domeniul privat al statului, cu scopul de a fi vandute, 3.321 de apartamente ANL, locuinte destinate tinerilor care nu-si pot permite sa-si achizitioneze o locuinta de pe piata libera.

Ministrul de resort Vasile Blaga declara recent ca in acest an au fost finalizate 1.369 de locuinte, din care 1.093 prin Agentia Nationala de Locuinte.

MDRL lucreaza in prezent la construirea a circa 20.000 de locuinte ANL si intentioneaza sa scoata la licitatie, pana la finalul anului, lucrarile de realizare a inca 9.000 de locuinte. Blaga a reiterat ca in acest an vor fi finalizate 6.000 de locuinte, dintre care circa 3.200 prin ANL.

Ca sa poata cumpara imobilele, chirasii trebuie sa fi locuit neintrerupt trei ani in locuinta respectiva, iar contravaloarea trebuie achitata integral. Titularul poate beneficia o singura data de posibilitatea de a cumpara o locuinta ANL, nu o poate instraina pe o perioada de cinci ani de la dobandire, nu are dreptul sa detina o alta locuinta, iar venitul mediu pe membru de familie nu trebuie sa depaseasca dublul salariului mediu brut pe economie.