"Propunerea lui Van Rompuy presupune o alocare cu 5 miliarde de euro pe coeziune si 3 miliarde euro pe politica agricola, mai putin decat ceea ce a propus CE", a spus Ponta, citat de Mediafax.

"Inseamna 400 de euro mai putin pe fiecare dintre dumneavoastra din fonduri europene. Daca voteaza «da» ne ia 400 de euro de la fiecare, daca voteaza «nu» merge pe propunerea CE", a sustinut premierul.

Ponta a mai spus ca Basescu ar fi trebuit ca, in loc sa faca "glume de doi bani", sa explice ce se discuta la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles.

"Imi doresc ca presedintele Basescu sa nu mai mearga la Bruxelles sa reprezinte interese personale, cum a facut de multe ori, imi doresc sa reprezinte interese nationale", a mai sustinut Ponta.

Citeste si:

Presedintele Traian Basescu a declarat, vineri, ironic, ca, de la anuntul privind posibilitatea utilizarii dreptului de veto de catre Romania la Consiliul European, toti liderii statelor contributoare "s-au bagat sub birouri", mentionand ca "nu poti sa mergi in halul acesta la Bruxelles".

"Si eu sunt pregatit sa utilizez dreptul de veto, daca se incalca Tratatul. De opt ani, nu am vazut niciun stat depunand, facand un veto in Consiliul European, atunci cand nu s-a incalcat Tratatul. Nu am vazut. In rest, misiunea liderilor europeni este sa stea acolo pana gasesc solutii. V-as aduce aminte negocierea bugetului 2007-2013 la care am participat, a durat trei zile si doua nopti in care, pana la urma, Romania a obtinut un buget pe care nu reuseste sa il cheltuiasca", a spus el.

Presedintele Basescu a mai declarat ca nu poti sa te duci la contributori si sa spui: "Doamna Merkel, daca nu-mi dai atat, eu iti trantesc un veto de nici nu mai pleci de la Berlin".