"Luni, pana la ora 18.00, au fost 783 de solicitari, cu 373 de urgente. Din totalul urgentelor, 75 sunt cazuri in loc public, iar dintre acestea, 32 sunt lesinuri", a declarat managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresti-Ilfov, dr. Alis Grasu, citat de Mediafax.

Ea a precizat ca media solicitarilor la Serviciul de Ambulanta Bucuresti - Ilfov nu a mai coborat sub 1.250 de cazuri in 24 de ore, de cand a inceput canicula.

"Din acest motiv, zilnic am fost nevoiti sa suplimentam, in medie, cu intre trei si cinci numarul de echipaje", a mai spus dr. Alis Grasu.

Citeste si:

Solicitarile privind urgentele medicale vizeaza cazuri diverse, de la insolatii, arsuri solare, hipertermie dupa expunere prelungita la soare, suferinte cardiace, accident vascular cerebral, depresii si altele, a adaugat medicul.

Capitala si 19 judete din sudul si sud-est a tarii sunt, luni si marti, sub atentionare de cod galben de canicula si disconfort termic. Temperaturile maxime ating 35-37 de grade, iar indicele temperatura-umezeala depaseste pragul critic de 80 de unitati.