Reprezentanti ai mai multor partide politice - unii dintre ei candidati, altii veniti tocmai de la Bucuresti sa onoreze cu prezenta lor evenimentul - au participat sambata la inaugurarea Parcului Municipal Ploiesti, care ar trebui sa fie cel mai mare parc din oras. De la ceremonia organizata dupa toate regulile unei inaugurari nu au lipsit soborul de preoti care sa binecuvanteze parcul, spectacolul sustinut de copii in costume populare, panglica tricolora taiata in aplauzele asistentei venite cu microbuzul pus la dispozitie de partid si nici discursurile. Au fost chiar si stegulete tricolore si baloane. Neavand baloane cu ziua potrivita, Primaria Ploiesti a anticipat putin si a impartit din stocul pentru 1 iunie.

Patru milioane de euro, pierdute

La ceas festiv, autoritatile locale le-au reamintit ploiestenilor ca parcul municipal din vestul orasului este o realizare de 70 de milioane de lei, facuta print-un proiect cu fonduri europene, in cadrul caruia, au subliniat vorbitorii, Ploiestiul nu a trebuit sa dea bani inapoi la Uniunea Europeana.

Niciunul dintre oficialii care au luat cuvantul pentru a arata importanta acestei realizari nu si-a amintit sau nu a amintit insa in discursul sau ca Ploiestiul a pierdut 20 de milioane de lei pentru ca proiectul nu a fost finalizat la termenul stabilit in contract. Cele patru milioane de euro care ar fi putut fi primite de la bugetul european au fost asigurate, in final, de la bugetul local al orasului pentru ca parcul sa poata fi terminat, iar UE sa nu ceara inapoi banii dati pentru acest parc.

Intr-o discutie cu ziaristii, primarul interimar al orasului, Cristian Ganea, care ocupa aceasta functie de doar cateva luni si care vrea sa fie ales primar, explica, intrebat fiind, motivele pentru care proiectul nu a fost terminat la timp: "Sunt mai multe motive. Din vina proiectantului, poate si din vina constructorului, poate si din vina birocratiei, a lipsei de experienta, poate si a vremii, deci sunt foarte multi factori. Nu putem spune acum cine a fost mai de vina”.

Viceprimarul cu atributii de primar spune ca e "foarte multumit de ce a iesit”, dar recunoaste ca, desi receptionat in urma cu doua saptamani, parcul e departe de a fi cu adevarat terminat. "Sunt foarte multumit de ce a iesit, dar mai trebuie ajustat pe ici pe colo, sunt anumite, sa zicem, lacune. Nu stiu daca din cauza constructorului, poate din partea proiectantului, vom vedea si le vom rezolva pe parcurs”, mai spune primarul.

Ce inseamna "anumite lacune”

In primul rand, ca sa ajunga in parc, ploiestenii trebuie sa iasa din oras, sa intre pe DN 1 - centura de vest a Ploiestiului - si apoi sa ajunga in zona parcului. De ce e nevoie de o asemenea ocolire? Pentru ca drumul care facea legatura intre oras si parc este blocat. Acolo se construieste un pod peste o cale ferata, tot printr-un proiect european, care ar fi trebuit terminat la 31 decembrie 2015, dar care nu este nici acum gata. Autoritatile spera sa-l inaugureze peste patru luni. Asadar, ca sa ajungi in parc trebuie sa ai autoturism si rovinieta sau sa treci pe jos printr-un santier. In ceea ce priveste alternativa oferita de transportul public, aceasta nu exista deocamdata. Primarul interimar spune ca in acest moment firma de transport public a Consiliului Local nu poate introduce autobuze, pentru ca acestea nu au nici ele rovinieta. In plus, trebuie calculate costurile cu combustibilul si apoi decis cum se va face transportul catre parc.

Cei care trec peste inconvenientul legat de transport si se incumeta totusi sa ajunga in parcul de la vestul Ploiestiului sunt departe de a gasi acolo o oaza de racoare si de relaxare. In primul rand, pentru ca nicaieri in parc nu este umbra.

Desi constructia parcului a inceput in urma cu peste patru ani, copacii au fost plantati in ultimele luni, iar acestia sunt atat de firavi ca te intrebi daca vor rezista pana la toamna. Cateva exemplare de thuia par sa-si dea obstescul sfarsit inca de pe acum.

"Sunt unii care voiau ca de azi sa fie copacii mari. Uite, tehnologia nu e atat de simpla ca sa aducem 800 de arbori de 30 de metri. I-am plantat asa cum trebuie ca sa se acomodeze cu solul si cu toate cele”, a explicat, in discursul de la inaugurare, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma.

Zona verde din parc este doar pe alocuri irigata. In centrul parcului, constructorul a apucat sa coseasca si sa stranga iarba, pregatind locul pentru inaugurare. Pe masura ce te departezi de fantana arteziana amplasata in mijlocul parcului, iarba a fost cosita, dar nu a fost ridicata. La margine insa iarba crescuta salbatic ajunge si la jumatate de metru.

Graba autoritatilor de a inaugura parcul n-a mai lasat constructorilor timp sa-si adune toate cele folosite la lucrari. Ici-colo vezi resturi de polistiren, cate un sac doi de materiale sau cateva unelte folosite de muncitori. Multe dintre aleile parcului nu sunt finisate, iar unele duc spre nicaieri. Nicaieri in cel mai bun caz, pentru ca pot fi si cazuri mai rele, in care aleea se termina intr-un tomberon cu gunoi sau intr-un lan de iarba.

Citeste si:

"Nu mi se pare normal ca o pista de biciclete sa duca spre nicaieri. Nicaieri, adica in ghena de gunoi. Pai ce fac, ma duc in tomberoane? Cred ca mai e foarte mult de lucru. Am fost si eu pe afara plecat si am vazut ca s-au deschis parcuri. Acesta e la un nivel de…” spune un ploiestean venit in Parcul municipal sa se bucure de el din prima zi. Barbatul adauga ca nu crede ca va reveni prea curand.

Spatiile pentru copii sunt putine si mici, iar cel destinat pasionatilor de skateboard este amplasat chiar in mijlocul unei zone cu iarba mare si deasa, pentru ca nicio alee nu leaga acea zona de restul parcului. Lacul amenajat intr-o parte a parcului seamana mai degraba cu o piscina mai mare, iar singura opera de arta, un monument placat cu faianta alba, sufera grav la capitolul finisaje, observa trecatorii.

Cei care merg in parcul municipal din Ploiesti trebuie sa fie prevazatori si sa vina cu apa sau suc de acasa. Pentru ca este un parc construit din fonduri europene, in incinta acestuia nu se pot desfasura activitati de comert, explica primarul interimar. Iar proiectantii nu si-au dat seama ca intr-un parc e nevoie si de cismele cu apa potabila, asa ca pe multele hectare pe care se intinde parcul nu a fost amenajata nici macar una. Si poate ca e mai bine asa fiindca daca nu bei apa ai mai mari sanse sa nu ai nevoie la toaleta. Nu de alta, dar toaletele nou-noute au deja probleme. Chiuvetele sunt infundate, la unele apa curge, in timp ce la altele nu. Cat despre WC-uri, in unele cazuri acestea pot fi folosite doar daca o gasesti pe femeia de serviciu, care nici macar la inaugurare n-a vrut sa-si dea scara din dreptul vasului de toaleta, si o rogi sa-ti elibereze locul.

In afara politicienilor si angajatilor administratiei publice locale care au participat la inaugurare, doar cateva zeci de ploiesteni au venit sambata sa vada noul parc. Mult mai multi au fost cei care au ales sa mearga in Parcul Bucov, locul traditional in care, de cum iese firul ierbii, amatorii de gratar si de bere in aer liber din Ploiesti aleg sa se distreze.

Cei mai multi dintre ei au fost dezamagiti, spunand ca parcul este departe de cum ar trebui sa arate un astfel de loc in momentul inaugurarii. Mai incantati de fantana arteizana si de baloane decat de locurile de joaca, copiii s-au bucurat ca pot sa alerge in voie. Au fost si ploiesteni incantati de faptul ca orasul are un nou parc, singura lor nemultumire fiind ca nu e "mai in centru".

In ciuda tuturor inconvenientelor, seful Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, spune ca e bine. "Catedrala din Milano a durat 148 de ani,. Constructia parcului a durat patru ani. (…) Nici Dumnezeu nu a facut lumea intr-o zi”, conchide Mircea Cosma.

Pe final de mandat veteranul politicii social-democrate prahovene e cat se poate de optimist in privinta parcului ploiestenilor si doreste ca in toamna parcul sa gazduiasca deschiderea anului scolar in cadrul unei ceremonii la care sa participe 15.000 de copii. "Anul scolar care urmeaza il vom inaugura aici. Va fi un an scolar cum n-ati mai vazut niciodata pentru ca vor fi aici probabil peste 15.000 de elevi din scolile ploiestene care impreuna si deodata vor incepe anul scolar”, spune Cosma.

Poate pana atunci se rezolva problema accesului catre parc si cea a transportului in comun. Poate intre timp se mai usuca si iarba, cosita sau necosita. Cat despre problema cismelelor sau a toaletelor putine si neutilizabile inca de la inaugurare, nu se stie cand se vor rezolva aceste probleme.

Sursa foto: Agerpres Foto