Pentru ca organizarea timpului este importanta si pentru cititorii wall-street.ro, i-am adresat lui Octavian Pantis doar sase intrebari, prin care am cautat sa aflam relatia antreprenorului roman cu timpul si, mai ales, cu sursele procrastinarii.

Claudiu Vrinceanu, Wall-Street.ro: De ce chiar si antreprenorii sunt procrastinatori? Prin faptul ca pierd vremea din programul de lucru si tergiverseaza lucrurile, ei ar trebui sa stie mai bine ca pretul platit de compania proprie si, in ansamblu, de societate este mare.

Octavian Pantis, TMI:
Sunt procrastinatori pentru ca sunt si ei tot oameni. Avem cu totii in noi instinctul de a ne feri de ce e greu sau incomod, de a evita disconfortul pe care o sarcina dificila ni l-ar cere acum. Ce-am observat in timp este ca daca e sa gasesti un grup de oameni care nu amana lucrurile, ei nu sunt un grup de genul managerii, finantistii, tinerii, inginerii, antreprenorii, milionarii, moldovenii sau introvertii. Cei care nu amana sunt cei care au scopuri clare, scopuri pentru care au un motiv serios sa treaca la treaba. De exemplu, multi oameni zic "as vrea sa am suma X in cont" sau "as vrea sa invat franceza". Dar cand ii intrebi de ce vor scopul respectiv, raspunsul nu e foarte puternic, nu e unul care sa te arunce din pat dimineata ca un arc. Atunci cand n-ai ce pune pe masa si nevoia de bani e evidenta, prioritizarea e un exercitiu usor iar amanarea sarcinilor importante e de neconceput. Oameni cu scopuri puternice gasim printre toate categoriile de mai sus. Poate si antreprenorii au avut o perioada de acest fel, poate la inceput de drum, poate in iarna 2008/2009, dar pe masura ce lucrurile se aseaza, pe masura ce pericolele devin mai putin fioroase iar oportunitatile mai putin atractive, valorificarea timpului e mai putin productiva.

Claudiu Vrinceanu: Care este scuza pe care ai intalnit-o cel mai des la antreprenori pentru amanarea lucrurilor?

Octavian Pantis: "Am multe pe cap, trebuie sa ma ocup personal de totul, cei din jur inca nu sunt pregatiti, ei sunt buni executanti dar nu ma pot baza pe deciziile lor".

Claudiu Vrinceanu: Care este principala caracteristica a companiei antreprenoriale de tip vocatie? Prin ce se diferentiaza de cea cu o munca de tip serviciu si cariera?

Octavian Pantis: Compania de tip cariera e intalnita cel mai frecvent. E asa cum si-o imagineaza cei mai multi: lansari de produse, campanii de marketing, inovatie, orientare pe crestere cu (aproape) orice pret, proceduri si reguli, organigrama inginereasca, uneori cu raportari matriciale, cifre de vanzari si cote de piata analizate in amanunt. E tipic compania multinationala, chiar daca gasim companii de tip cariera la toate dimensiunile. Daca e antreprenoriala, compania de tip cariera are un antreprenor ambitios, care vrea sa-si demonstreze siesi sau altora niste lucruri.

Compania de tip serviciu e ca o companie de tip cariera dar fara presiunea continua a cresterii, fara pedala de acceleratie apasata tot timpul pana la podea. E de obicei o companie antreprenoriala care si-a gasit un loc in piata, cu relatii oarecum stabile cu clienti, furnizori si alti parteneri. Cuvantul la ordinea zilei nu e "crestere" ci "profit". Resursele sunt bine cantarite, la fel ca la o companie de tip cariera, dar investitiile in extindere, in campanii, in lansari, in angajari sunt privite cu circumspectie. Antreprenorul e mai comod, cauta liniste si, de obicei, isi are principalele preocupari in afara firmei - familie, hobbyuri, comunitate etc.

Compania antreprenoriala de tip vocatie este construita in jurul unei pasiuni a antreprenorului si prin aceasta companie antreprenorul a gasit un mod de a-si finanta si trai preocuparile placute. Poate ii place sa gateasca si deschide un restaurant, poate ii place sa petreaca timp in mijlocul oamenilor si deschide un restaurant, poate ii place sa calatoreasca si deschide o agentie de turism de nisa, poate ii place in Delta Dunarii si isi deschide un hotel sau ceva acolo. Cuvantul cheie nu e cresterea, nu e profitul ci e bucuria. Desigur ca nu se impotriveste nimeni cresterii sau profitului dar nu pentru asta a fost deschisa firma. In timp compania de tip vocatie poate evolua in 3 directii:

1. companie de tip serviciu, pe masura ce antreprenorul isi innoieste pasiunile. Preocuparile sale nu mai sunt cele din firma, dar isi doreste sa pastreze angrenajul functional creat;
2. faliment, daca vocatia nu e insotita de un minim spirit comercial. Adica daca vin doar prietenii la restaurant sau la hotel, si aceia doar rar, nu mai e vorba de o afacere ci de o casa mai mare;
3. companie de tip cariera, daca exista o nevoie reala pentru serviciile companiei respective si daca antreprenorul preda fraiele in mainile unor manageri ambitiosi. Cele mai multe companii multinationale au fost, la origini, companii de tip vocatie, a unor oameni precum Thomas Edison, Bill Hewlett, Bill Gates, colonel Harland Sanders si multi altii.

Citeste si:

Claudiu Vrinceanu: Isi stabilesc antreprenorii scopurile intr-un mod gresit? Au ei mai multe dezamagiri decat managerii de multinationale, de exemplu?

Octavian Pantis: Fiecare antreprenor, inainte de a stabili tinte de vanzari si de profit, merita sa se intrebe ce fel de companie vrea sa construiasca. Tocmai de aceea am inclus un capitol pe tema asta in cartea Musai List. Odata stabilit acest lucru, scopurile sunt mai usor de stabilit si de atins.

In ce priveste dezamagirea: managerii din multinationale, chiar daca au un spatiu de manevra rezonabil, lucreaza totusi intr-un cadru organizat, cu mai multe perechi de ochi care se uita pe fiecare document. Un antreprenor cu o firma de 2 milioane de euro in fiecare din ultimii 3 ani isi poate propune sa ajunga la venituri de 10 milioane intr-un an. Daca nu-i iese, probabil va fi dezamagit. Unui director de divizie de multinationala insa, in aceleasi conditii, nu-i aproba nimeni tinta de 10 milioane si resursele pe care ar vrea sa le cheltuie. Poate ii aproba 2,5 milioane sau 3, daca are vreo idee intr-adevar extraordinara. Astfel ca spatiul de disconfort emotional al managerului va fi si el mai mic.

Claudiu Vrinceanu: Este Musai List-ul antreprenorilor diferit de cel al managerilor? Ar trebui sa fie?

Octavian Pantis: Unii antreprenori raman cu paradigma de angajat, din care au si venit si in care s-au format 5 sau 15 ani. Antreprenorul este mult mai liber decat managerul dintr-o companie a altcuiva. Antreprenorul are o plaja mult mai mare de risc, de decizie, de optiuni ce pot fi urmate. Antreprenorul are o libertate mult mai mare asupra timpului sau decat are un manager. Din toate aceste motive itinerariul dat de Musai List, de ceea ce decizi ca e foarte important de facut acum pentru a-ti atinge scopurile de maine, arata cu totul altfel decat al unui manager. Nu e neaparat un itinerariu mai bun, dar trebuie sa fie altul. Altfel, de ce-ar mai fi devenit antreprenor omul nostru?

Claudiu Vrinceanu: Cum s-a schimbat relatia antreprenorului roman cu timpul in ultimii 4-5 ani de criza? Au mai mult sau mai putin timp? Vor sa castige (mai des) mai mult timp? Au solutii mai putine sau mai multe? Ce crezi?

Octavian Pantis: Perioada 2004-2008 a cunoscut o explozie de companii antreprenoriale de tip cariera. Sa crestem, sa ne extindem, sa facem, sa ne miscam. 2009 si 2010 au fost un filtru natural pentru toate aceste companii. Unele au ramas la fel si au rezultate remarcabile, obtinute cu mari eforturi, altele - fara un minim de fundatie - au disparut, iar altele au devenit niste frumoase companii de tip serviciu, care merg acum ca unse dar la o turatie mai joasa si cifre mai mici, oferindu-le antreprenorilor un ragaz in care sa se mai bucure un pic de viata in afara serviciului.