Dupa ce a studiat in Danemarca, Tiberiu Mitrea s-a intors in tara si a lansat o afacere inedita: el vinde pe Facebook sticle cu lapte proaspat.

Povestea tanarului antreprenor a inceput imediat dupa terminarea liceului, in 2008, cand a plecat la studii universitare in Danemarca. In anul doi de facultate, incurajat si sustinut de familie, a inceput producatie de lapte in Sura Mare, judetul Sibiu.

El spune ca primii antreprenori cu care a interactionat au fost chiar parintii lui. “Ei m-au invatat ce inseamna antreprenoriatul, cum sa reusesti. Am invatat din greselile lor. Ei au inceput de la cresterea animalelor, taxi si mai apoi in transporturi si au fost un model pentru intrarea mea in lumea business-ului. Antreprenoriatul este, in opinia mea, rezolvarea unei probleme”, a declarat Tiberiu Mitrea in cadrul emisiunii Start-Up Wall-Street, difuzata in fiecare miercuri de la ora 12 pe wall-street.ro si la RadioLynx.ro. Moderatorul si realizatorul emisiunii este Claudiu Vrinceanu (claudiuvrinceanu.ro), redactor-sef wall-street.ro.

Pentru a pune pe picioare ferma de vaci, Tiberiu Mitrea a apelat la fonduri europene. "Am atras fondurile prin masura 112. Nu am dat nicio spaga, trebuie doar sa ai rabdare si sa te obisnuiesti cu birocratia. Se poate si fara spaga."

Citeste si:

Investitia initiala, spune tanarul, a fost de circa 3.000-4.000 de lei prin cumpararea primelor bovine avand deja terenul cumparat. Fara teren, Tiberiu Mitrea sustine ca aceasta s-ar putea ridica la 400-450.000 de euro si ca pentru un astfel de business profiltul va aparea abia dupa 3 ani de existenta.

“Este o investitie sigura pe termen lung. Am inceput cu o vaca si in prezent avem circa 20 de bovine. Suportul maxim este de 30 de bovine in ferma, dar intentionam sa ne extindem”, a mai declarat acesta. Tiberiu Mitrea este, de asemenea, membru al Ligii Studentilor Romani din Strainatate, asociatie despre care a vorbit si in cadrul emisiunii.

Afla povestea tanarului antreprenor, cum a reusit sa se impuna pe piata printr-o idee inedita, de ce romanii “sunt inzestrati” cu scepticism cronic in business si care este solutia pentru depasirea acestui impas, dar si care sunt sfaturile sale pentru tinerii care isi doresc un astfel de business - urmarind emisiunea Start-Up Wall-Street. Cum ti se pare povestea lui Tiberiu Mitrea?