Astfel, proprietarii hotelului se asteapta la clienti in varsta de 25-30 de ani, avand in vedere ca media de varsta printre turistii statiunii Sovata si a hotelului a scazut, iar cei mai multi turisti au intre 35 si 65 de ani. Odata cu modernizarea si clasificarea la 4 stele, Hotelul Bradeta introdus un program antistres petru sapte zile cu 13 proceduri, care contine un program de detoxifiere digitala, programe antifumat, masaj medical, masaj subacval, bai galvanice, impachetari cu namol sau bai relaxante cu plante.

Danubius Hotels, investitie de 7 mil. euro in Hotelul Bradet

Danubius Hotels, investitie de 7 mil. euro in Hotelul Bradet

Chiar daca tinerii nu vin acum, la batranete tot la noi vor ajunge.

Prin introducerea noul concept, propietarii se asteapta la un grad de ocupare de 55% pentru 2015, in crestere cu 5% fata de acest an. "Cea mai mare problema o avem cu bucurestenii, care scapa greu de stres. Vin agitati aici si ne intreaba de ce sunt oamenii atat de relaxati", a spus directorul general al hotelului, Andrei Rusu. El spune ca tinerii de 25 de ani care merg in city break in Paris sau in Londra pot fi si turisti ai statiunii balneare Sovata, pentru care nu vede concurenta in Europa. "Chiar daca tinerii nu vin acum, la batranete tot la noi vor ajunge", a spus glumind directorul general al Hotelului Bradet, potrivit caruia in general turistii care merg in statiuni baleneoclimaterice fac parte din familii care practica acest turism de cateva generatii.

"O saptamana de refacere" pe bani putini: cat ii costa pe romani sa mearga in statiuni balneare in aceasta toamna

"O saptamana de refacere" pe bani putini: cat ii costa pe romani sa...

Cei mai multi clienti ai hotelului sunt din Romania, insa unitatea de cazare si statiunea Sovata sunt preferate si de turisti din Republica Moldova si Ungaria. Printre dotarile hotelului sunt o camera pentru persoanele cu algerii respiratorii care poate fi reglata, sauna finlandeza, centru spa cu bazine cu apa dulce si sarata, camera de relaxare si piscina cu apa din Lacul Ursu, supranumit "Marea Moarta a Europei". In plus, unitatea a deschis o gradinita unde clientii isi pot lasa copiii in fiecare zi in timpul vacantei in Sovata.

Cei mai multi turisti vin pentru a preveni bolile

Cele mai cerute proceduri sunt cele de relaxare si ginecologice, pentru care de altfel este recunoscuta statiunea Sovata. Totusi, tot mai multi clienti vin in statiunea balneara pentru a preveni bolile si mai putini pentru a se vindeca.

Hotelul Bradet, detinut de grupul ungar Danubius Hotels, a fost modernizat si ridicat de la 2 la 4 stele superior, cu o investitie de 7 milioane, bani pe care proprietarii spera sa-i recupereze in sapte-opt ani. Odata cu modernizarea hotelului a crescut numarul angajatilor de la 28 la 64 de persoane.

Citeste si:

Lansat oficial pe 12 septembrie, hotelul a fost deschis turistilor pe 1 iunie 2014. In perioada verii, Hotelul Bradet a avut un grad de ocupare de 95%, iar pentru intregul an proprietarii se asteapta la un grad de ocupare de 50%, respectiv 55% pentru 2015.

"Au trecut 30 de ani in care in hotel nu s-a intamplat nimic, ci s-a deteriorat. Hotelul, clasificat anterior la 2 stele, de fapt, sa fim sinceri, la doua stelute, a fost modernziat la 4 stele si pentru multi ani va fi un hotel model in turismul balnear", a declarat Andrei Rusu, la lansarea oficiala a hotelului.

Relaxarea la Sovata costa peste 1.000 de lei/persoana

Odata cu modernizarea si ridicarea la 4 stele, Hotelul Bradet este promovat prin programul antistres, tinand cont ca 80% din boli sunt cauzate de stres, considerata boala secolului XXI. Daca vreti sa mergeti in Sovata, trebuie sa pregatiti 1.090 lei/persoana pentru un pachet de wellness si tratament preventiv care include 5 nopti de cazare, demipensiune, acces nelimitat la centrul spa, piscina, jacuzzi, consultatie medicala, 5 proceduri de tratament, sauna, piscina, camera de relaxare, sala de fitness si alte facilitati.

Cu 200 de lei in plus cumparati acelasi pachet (cu 10 proceduri de tratament) pentru wellness si tratament. Cine are doar un weekend la dispozitie poate cumpara un pachet de 419 lei/persoana pentru 2 nopti de cazare cu demipensiune, masa de pranz (duminica), acces nelimitat la spa si alte facilitati.