Alin Burcea a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa sustinuta la Mamaia, ca una dintre problemele cu care se confrunta litoralul romanesc este numarul scazut de piscine, potrivit News.ro.

"Una dintre problemele pe care le are litoralul este ca nu sunt suficiente piscine. Si in afara de asta daca dorim sa creasca sezonul, vedeti cat e de cald in mai, numai ca apa e rece. Uitati-va la bulgari, ei au 1,3 piscine per hotel pentru ca au toate hoteluri noi, sunt hoteluri la bulgari care au si piscina descoperita si piscina acoperita", a afirmat presedintele ANAT.

El a mai spus ca doreste ca viitoarea guvernare sa se implice in realizarea acestui proiect.

Citeste si:

"Ceea ce dorim noi de la viitorul guvern. (...) Am spus ca trebuie sa-i pui o denumire sa fie atractiva, «Prima Piscina» i-am spus noi, in sensul unei confinantari, deci un proiect national. Daca reusim sa facem in doi ani o suta de piscine acoperite, nu numai in Mamaia, pe tot litoralul e un succes? E un succes. Se poate? Se poate. Daca statul co-finanteaza 30-40.000, sunt niste sume derizorii 3-4 milioane. Ganditi-va ce ar insemna sa avem piscine acoperite in mai si septembrie”, a afirmat Alin Burcea, care a mentionat ca acest proiect poate fi realizat doar printr-un act normativ unitar.

Burcea a afirmat ca in urma cu zece ani, cand a fost la Albena, in Bulgaria, a fost surprins sa constate ca hotelurile erau pline la jumatatea lunii aprilie si ca oamenii petreceau mare parte a timpului in cele patru-cinci piscine acoperite.

Presedintele ANAT sustine ca doreste sa aiba discutii cu formatiunile politice pentru ca viitoarea guvernare sa implementeze programul “Prima Piscina”.

Sursa foto: Pixabay