Birul pe fumarit

Pe cand eram copil de scoala, am invatat la istorie despre rascoalele taranilor din epoca fanariota, revoltati de birurile grele si asupritoare pe care boierimea hulpava le impunea bietilor obiditi. In treacat fie spus, nu am inteles niciodata de ce zeciuiala (o taxa de 10% din recolta contra untilizarii terenului arabil) era asa o mare problema. Atunci TVA-ul cum e?

Intre aceste biruri asupritoare, cel mai ridicol de nesimtit era in cartile noastre de istorie birul pe fumarit, adica pe fum, s-ar zice. El era, de fapt, o taxa pe proprietate si masura valoarea proprietatii dupa numarul de “fumuri” adica de sobe, din casa. Dar a fost perceput ca o taxa absurda, abuziva si oneroasa, impotriva careia trebuie sa lupti.

Ma intreb ce ar gandi acei tarani despre ideile creative de taxare ale ministrului Pacuraru, despre taxa pe cadourile primite de ziua ta, de pilda. Iata ca dupa 200 de ani revolta impotriva stapanirii impilatoare renaste. Si, ca si actunci, ea a fost trezita nu de cuantumul unei taxe ci de absurditatea ei.

Desigur, daca il intrebam pe ministrul Pacuraru, exista tot felul de motive logice. Incepand cu cele evidente: omul da din colt in colt ca sa faca rost de banii cu care sa acopere o promisiune nesimtita si complet de nesustinut, facuta la santaj politic de dragul supravietuiii unui guvern-fantoma. Un alt argument ar fi ca acelea sunt beneficii in natura, de acelasi fel ca si banii. Prin extensia acestei logici, mai am propuneri creative de taxe.

De pilda, ar trebui taxata munca pe care o facem in propria noastra casa. E drept ca nu ne platim pentru ea, dar am putea plati pe altcineva, care ar plati taxe la stat. Schimbati o garnitura? Duceti copilul la gradinita? Platiti TVA si CAS. De ce nu? Sunt beneficii in natura. Ce daca sunteti in acelasi timp si client si furnizor? De ce ar trebui acest flux economic important sa eludeze mult invocata baza de impozitare?

Lasand gluma de-o parte, guvernele care s-au succedat intre catastrofal si lamentabil la carma Romaniei au reusit, printre altele, sa creeze un climat civic in care fiecare leut pe care-l varsam in cuferele statului il resimtim ca pe bani aruncati in vant, dati pe mana unui mecanism monstruos care nu face mai nimic cu ei dar se plateste regeste pe sine pentru asta si in plus ne umileste si isi bate joc de noi, cei care-l plaim, ori de cate ori are ocazia.

Episodul de o iresponsabilitate socanta al maririi pensiilor care incepe sa-si arate, iata, limitele mult mai repede decat sperau politicienii oportunisti de tip Vosganian et.al., nu face decat sa adauge inca o tusa groasa la aceasta fresca pictata oricum doar din tuse groase.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.