Se vorbeste si la noi in tara de re-industrializare si de nevoia de a produce lucruri cu valoare adaugata cat mai mare, nu doar de a vinde si consuma. Calea cea mai la indemana, cea a lohn-ului si a muncii ieftine si necalificate, e una pierzatoare pe termen lung. Trebuie sa apucam o alta mai grea, dar care ne poate scoate la liman: cea a designului de produs.
Ma refer la designul de produs competitiv la nivel global. Cel care include 10% materie prima si energie si 90% inteligenta, nu invers. Cel care rezolva probleme presante pentru companii si pentru oameni, nu cel caruia ii admiri frumusetea dar ii deplangi inutilitatea.
Cum ajungem acolo? Eu vad doua mari lucruri pe care le putem face fara a astepta masuri promise de cei aflati la putere de o generatie incoace:
1. O mai buna educatie practica. Incepand cu copiii dar continuand cu generatiile de tineri care, din pacate, n-au avut parte decat de ideea ca scoala inseamna lucruri inutile, invatate pe de rost si de frica. Trebuie sa lasam genul acesta de educatie in amintirile lui Creanga, sa ne scoatem mai mult copiii si tinerii in lume. Sa-i punem sa faca lucruri cu propriile maini, si mai ales cu propriile minti, caci virtutea muncii sta in rezultate, nu in caracterul ei manual. Scoaterea asta in lume trebuie sa insemne un contact mai strans si mult mai timpuriu cu oameni carismatici si pasionati de ceea ce fac. Oameni care sunt pe deplin hotarati sa rezolve cele mai grele probleme din firmele, institutiile publice sau din ONG-urile in care lucreaza. Ei exista de-adevaratelea, nu sunt doar o inventie retorica. Si au marele dar de a-i face pe tineri sa-si dea seama ca nu invata pentru note mari, nici pentru a scapa de gura adultilor din jur, ci pentru propria lor implinire.
2. Un mai mare accent pe toate formele de design. Un produs cu adevarat extraordinar, unul care sa „se vanda singur” nu e niciodata rodul doar unei singure minti luminate. Designul ingineresc sau cel arhitectural moare de foame daca nu stie sa se vanda prin design de brand si prin marketing. Designul de mobilier sau cel de interfata software patesc acelasi lucru daca nu sunt sprijinite in spate de un lant logistic solid sau de mii de linii de cod bine gandit. Electronicele, textilele sau locomotivele romanesti trebuie sa se bazeze nu doar pe stiinta materialelor, ci si pe estetica, ergonomie si typography. Iar aplicatiile mobile dezvoltate aici trebuie sa ajunga sa se vanda, cu o marja buna, si in Asia sau in America de Sud, dar n-o vor putea face fara a fi atente la intreaga lor experienta de utilizare, de la functionalitati pana la modul de exprimare verbala si vizuala.
Stiu ca va mai dura ceva pana cand vom observa cu usurinta ca aceste doua lucruri se intampla in jurul nostru. Dar cred ca am sa apuc ziua in care majoritatea facilitatilor de productie din Romania vor fi insotite si propulsate de centre de design si inovatie apartinand unui mix sanatos de branduri globale si locale. Ziua cand munca low-tech si low-margin va fi complet robotizata si nu va mai fi o solutie proasta dar irezistibila prin usurinta cu care poate fi aplicata. Stiu oameni pasionati si mandri care lucreaza deja pentru o astfel de zi si de aceea cred.
Ma refer la designul de produs competitiv la nivel global. Cel care include 10% materie prima si energie si 90% inteligenta, nu invers. Cel care rezolva probleme presante pentru companii si pentru oameni, nu cel caruia ii admiri frumusetea dar ii deplangi inutilitatea.
Cum ajungem acolo? Eu vad doua mari lucruri pe care le putem face fara a astepta masuri promise de cei aflati la putere de o generatie incoace:
1. O mai buna educatie practica. Incepand cu copiii dar continuand cu generatiile de tineri care, din pacate, n-au avut parte decat de ideea ca scoala inseamna lucruri inutile, invatate pe de rost si de frica. Trebuie sa lasam genul acesta de educatie in amintirile lui Creanga, sa ne scoatem mai mult copiii si tinerii in lume. Sa-i punem sa faca lucruri cu propriile maini, si mai ales cu propriile minti, caci virtutea muncii sta in rezultate, nu in caracterul ei manual. Scoaterea asta in lume trebuie sa insemne un contact mai strans si mult mai timpuriu cu oameni carismatici si pasionati de ceea ce fac. Oameni care sunt pe deplin hotarati sa rezolve cele mai grele probleme din firmele, institutiile publice sau din ONG-urile in care lucreaza. Ei exista de-adevaratelea, nu sunt doar o inventie retorica. Si au marele dar de a-i face pe tineri sa-si dea seama ca nu invata pentru note mari, nici pentru a scapa de gura adultilor din jur, ci pentru propria lor implinire.
2. Un mai mare accent pe toate formele de design. Un produs cu adevarat extraordinar, unul care sa „se vanda singur” nu e niciodata rodul doar unei singure minti luminate. Designul ingineresc sau cel arhitectural moare de foame daca nu stie sa se vanda prin design de brand si prin marketing. Designul de mobilier sau cel de interfata software patesc acelasi lucru daca nu sunt sprijinite in spate de un lant logistic solid sau de mii de linii de cod bine gandit. Electronicele, textilele sau locomotivele romanesti trebuie sa se bazeze nu doar pe stiinta materialelor, ci si pe estetica, ergonomie si typography. Iar aplicatiile mobile dezvoltate aici trebuie sa ajunga sa se vanda, cu o marja buna, si in Asia sau in America de Sud, dar n-o vor putea face fara a fi atente la intreaga lor experienta de utilizare, de la functionalitati pana la modul de exprimare verbala si vizuala.
Stiu ca va mai dura ceva pana cand vom observa cu usurinta ca aceste doua lucruri se intampla in jurul nostru. Dar cred ca am sa apuc ziua in care majoritatea facilitatilor de productie din Romania vor fi insotite si propulsate de centre de design si inovatie apartinand unui mix sanatos de branduri globale si locale. Ziua cand munca low-tech si low-margin va fi complet robotizata si nu va mai fi o solutie proasta dar irezistibila prin usurinta cu care poate fi aplicata. Stiu oameni pasionati si mandri care lucreaza deja pentru o astfel de zi si de aceea cred.
