Capitalismul de cumetrie, democratia originala si retrocedarea pe puncte

Capitalismul romanesc post-decembrist trebuia sa inceapa cu reforma proprietatii. Ca sa ne amuzam amintindu-ne cate prostii a facut guvernul in trecut, “tranzitia” a inceput insa cu reforma preturilor. Adica s-a pus caruta inaintea boilor. Cum puteai sa ai preturi libere si ce semnificatia aveau acestea intr-o economie fara proprietari a ramas pana astazi un mister. Incet-incet s-a urnit si reforma proprietatii, cu sovaielile si piedicile de rigoare, dupa gustul puterii politice de atunci. Pentru ca, evident, daca doream o democratie originala, atunci si capitalismul nostru trebuia sa fie nu unul clasic, ci ceva deosebit. Asa s-a instaurat, fara intentie dar cu directie, capitalismul de cumetrie. Si pentru implementarea lui important nu este ce s-a facut ci ce s-a impiedicat sa se dezvolte: proprietatea privata.

Pilonul de baza al capitalismului este proprietatea privata. Prin definitie, capitalismul este regimul proprietatii private. Schimbarea la fata a Romaniei trebuia asadar sa inceapa cu trecerea in proprietate private a tuturor mijloacelor de productie, a “resurselor” de care vorbesc economistii. Acesta ar fi trebuit sa fie sensul programului de privatizare a economiei. In teorie. In practica, privatizarea a fost inteleasa ca o strategie de management al statului, ca o metoda de a aduce bani la buget prin vanzarea fabricilor – pe scurt, ca o afacere de stat. In loc ca privatizarea sa reprezinte trecerea resurselor din proprietate publica in proprietate privata, intr-un mod cat mai direct si rapid, ea a ajuns sa insemne o negociere strategica, o “chestie” tehnocrata. Privatizarea ar fi trebuit sa aiba la baza idea ca statul trebuie deposedat de rolul sau de producator, pentru ca este cumplit de ineficient. Ea a fost insa utilizata ca si cum statul ar vinde ceea ce este al lui (?!) si ar scoate un profit din asta.

Cea mai simpla metoda de privatizare si de instaurare a capitalismului, in adevaratul sens al cuvantului, ar fi trebuit sa fie retrocedarea proprietatilor confiscate pe timpul comunismului. Si acest proces ar fi trebuit sa se desfasoare in ritm alert – la fel cum colectivizarea s-a facut practic peste noapte, retrocedarea ar fi trebuit implementata la fel de repede. Doar stim cu totii: justitia trebuie asigurata cu celeritate. Apoi, mijloacele de productie fara proprietari anteriori, cum ar fi fabricile construite in timpul comunismului, ar fi trebuit “pasate” celor care le foloseau in mod curent – adica angajatilor – si lasate sa se descurce pe piata. Abia in ultima instanta, atunci cand ai de-a face cu resurse in raport cu care este greu sa improprietarezi pe cineva, era firesc ca statul sa apara in postura de vanzator. Folosirea acestor metode in ordinea descrisa mai sus ar fi respectat idea de baza a “Reformei”, anume ca statul este un prost intreprinzator (si deci trebuie sa se abtina de la orice… intreprindere) si este necesar din punct de vedere moral ca el sa fie desubstantiat.

Stim insa ca vanzarea companiilor de stat si organizarea de licitatii a fost principalul element din spectacolul tranzitiei. Retrocedarea a fost copilul vitreg al reformei. La peste doua decenii de la Revolutie pretentiile celor deposedati de regimul comunist nu au fost inca satisfacute si statul detine inca numeroase resurse. O perioada, statul a amanat cat a putut retrocedarea –care prin definitie poate fi doar in natura – si a apelat la gaselnita despagubirilor. O solutie cat se poate de falimentara, pentru ca un stat care pierde resurse si, mai ales, unul care a decis sa intretina numeroase scheme de asistenta sociala paguboase, este evident ca nu poate avea bani pentru asa ceva. Astazi contemplam dezastrul. Reparatia abuzurilor istorice nu s-a terminat, capitalismul merge pe cumetrie, iar statul este la fundul sacului. Si acum vine bomboana de pe tort – sau mai bine-zis, de pe coliva reformei proprietatii. Daca ignoram detaliile legii in speta pentru a intelege esentialul, s-a decis ca ultimele retrocedari sa se faca pe puncte.

Nu stiu daca cineva acolo sus a inteles ca economia nu este un joc de Monopoly, la care castigi puncte sau cifre. Nu stiu daca cineva a observat detaliul ca justitia nu se face dandu-le vinovatilor pedepse pe puncte si ca, in general, in viata sociala si economica nimic nu se face pe puncte, ci pe baza de drepturi de proprietate si de tranzactii cu bunuri si servicii.

Prin aceasta politica statul eludeaza problema de fond si inventeaza o noua “cuponiada”. Problemele pe care se presupune ca le rezolva legea, in special eliminarea “samsarilor” de drepturi litigioase – expresia denota ea insasi o reminiscenta de limbaj specifica ideologiei marxiste a luptei de clasa – vor ramane in continuare. Pentru ca este extrem de dificil ca in practica fericitii noi posesori de puncte sa le transforme, fara a adauga la numarul lor, prin intermediul unei licitatii, in active reale. Dat fiind ca numarul resurselor pe care se “bat” pretendentii este mai mic decat cererile de improprietarire, licitatia va rezulta in stabilirea unor valori care doar intamplator vor corespunde cu numarul de puncte detinut de un oarecare posesor. In urma licitatiei, “proprietarii” se vor afla in fata urmatoarei dileme: fie vor ramane cu puncte necheltuite, fie nu vor putea cumpara nimic. Este important sa intelegem ca insasi idea de licitatie, in fond principiul de functionare al unei piete, presupune acumularea de valori. Asadar, este inevitabil sa existe un process paralel de tranzactionare a acestor puncte, la fel cum pana acum a existat unul de cumparare a drepturilor litigioase. Samsarii nu vor disparea, ei doar vor opera la alt nivel.

Toate celelalte prevederi ale legii nu implica, de fapt, decat un singur lucru: tergiversarea incheierii reformei proprietatii, prin esalonarea pe un timp foarte lung a platilor compensatorii, pentru a camufla efectul pauperizant al unei solutii, repet, falimentara, care nu face decat sa redistribuie la fel de socialist avutia – de la contribuabili la pretendentii de resurse – si care nu bifeaza nici unul din criteriile principale pe care ar fi trebuit sa le vizeze o asemenea lege: eficenta si dreptate. Nici macar in cazurile in care vom asista la retrocedari propriuzise, datorita blocarii exercitarii dreptului de proprietate (nu poti schimba destinatia imobilului) nu vom vedea efectele pozitive ale proprietatii private. Capitalismul a mai primit asadar un sut care, neindoielnic, nu-l va propulsa inainte.




Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.