Business-ul se mbrac de la PRADA

Asocierea adjectivului “profitabil” cu substantivul “organizatie” este un scop in sine pentru orice sef de companie sau actionar. Plecand de la acest deziderat, mi-am pus in ordine cateva din experientele acumulate alaturi de clientii mei cautand legatura dintre caracteristicile persoanelor cheie din companie si succesul sau, dimpotriva, esecul business-ului?

Sa incepem cu organizatia care nu este altceva decat, simplu spus, o comunitate de indivizi care au un scop comun. Cu ajutorul DEX-ului, gasim definita organizatia ca o “Asociatie de oameni cu conceptii sau preocupari comune, uniti conform unui regulament sau unui statut, in vederea depunerii unei activitati organizate”. Asadar, o prima caracteristica a celor care deservesc aceasta structura este munca in echipa. De aici incolo, lucrurile incep sa se complice. Ca intr-o familie, interactiunea dintre oamenii asociati in vederea atingerii scopului comun este cea care face diferenta.

Si pentru ca imi place sa asociez experiente din domenii diverse, va propun modelul din psihologia familiei atat de aplicabil si in viata unei companii, PRADA. Acest tipar descrie cadrul in care membrii unei organizatii, cum este si familia, se pot dezvolta armonios si ajunge la scopul agreat. De cele mai multe ori, acest context este asigurat de cel care are in maini fraiele companiei si in ai carui ochi isi indreapta toti angajatii privirea atunci cand sunt se afla in impas.

Predictibil – un mediu in care sti la ce sa te astepti, bazat pe elemente cunoscute sau un sef care emite cerinte clare, constient de resursele pe care le are la dispozitie pentru indeplinirea obiectivului.
Responsiv – oricand gata sa raspunda nevoilor, un atribut care este cu precadere uman.
Acccesibil – deschis la comunicare, spatiul de lucru sau persoanele care pot lua decizii.
Disponibil - un sustinator neconditionat sau un suport formal al echipei.
Afectiv – care asigura un spatiu de confort sentimental

Plecand de la acest model, te intreb cititorule daca ai trait sentimentul ca esti, vorba romanului, “omul potrivit la locul potrivit”? Cu siguranta, fiecare dintre noi ar fi trebuit sa treaca macar o data prin aceasta experienta.

Imi amintesc de unul din clientii mei care a fost recrutat pentru rezultatele exceptionale pe care le avea in piata de profil. Oferta facuta de o firma competitoare ii “gadila” orgoliul si a raspuns afirmativ fara sa stea prea mult pe ganduri. Avea peste cinci ani in acceasi companie si s-a gandit ca o schimbare nu poate decat sa-l mai anime. Dupa putin timp de la angajare, gata sa se arunce in lupta pentru atingerea noilor obiective, subiectul nostru facu cativa pasi in directia indicata de manager. Entuziasmul si dorinta de a dovedi ca selectia lui a fost ceea ce trebuia echipei ii completau imaginea de invingator cu aceea a unui coleg dornic sa fie de folos cu experienta sa. In pofida tuturor acestor demersuri, actiunile sale nu se finalizau, asa cum era obisnuit, cu semnarea contractelor. Va intrebati probabil, ca si mine la momentul la care am inceput sa lucram impreuna, de ce? Interactiunea cu seful organizatiei, cel care-l dorise dealtfel in echipa sa, parea sa nu fie cea mai potrivita. Determinarea noului angajat era resimtita de superiorul sau cu competitivitate. Suspiciunea cu care acesta ii analiza actiunile si rigiditatea cu care ii cerea sa se alinieze, nu erau pentru noul angajat mediul in care putea sa performeze. Colegii erau la randul lor stanjeniti de acest context. Nici ei nu erau mai fericiti la locul de munca dar pana atunci nici nu aveau un alt reper. Dar daca si cel mai bun om din piata era nepotrivit, atunci cine mai putea sa aduca o “raza de soare” in echipa lor? In mai putin de trei luni de zile zambetul si energia cu care noul angajat se ducea la noul job au fost inlocuite de teama de a nu deranja prin initiativele sale. Mai mult, acesta isi punea mari semne de intrebare in ceea ce-l privea: “Oare chiar sunt competent in acest domeniu sau a fost doar o intamplare faptul ca am obtinut rezultatele anterioare?”

Iata cum un mediu neclar, inflexibil si lipsit de confort a facut ca potentialul celui mai bun vanzator sa fie spulberat si uitat. Decizia clientului meu a fost sa mai aloce doua luni pentru a incerca sa schimbe ceva in noua echipa. La finalul acestora, convins fiind ca schimbarile de acest gen necesita timp si nici nu sunt atat de facile din interiorul organizatiei, “cobaiul” nostru a respirat adanc si si-a depus demisia. Cu toate ca rezultatele sale nu justificau ramanerea in echipa, seful nu a fost nici de asta data multumit. A perceput acest demers ca o ofensa personala si a incercat sa-l convinga sa ramana impreuna. Credeti ca si-a recunoscut greselile? Mai degraba ar fi vrut sa aiba el ultimul cuvant si era doar o chestiune de orgoliu si timp pana cand ar fi initiat singur despartirea.

Andrei insa, sa-i dam totusi un nume fictiv studiului nostru de caz, a mers pana la capat. Nu a acceptat sa-si prelungeasca chinul, a inchis relatia cu angajatorul sau si a initiat cautarea in piata: nu a jobului potrivit, ci mai ales, a omului cu care sa faca echipa si a contextului in care el avea sa devina valoare adaugata companiei. Cu mai multa atentie la aceste detalii si invatand din fosta experienta, Andrei a reinceput munca. In noua organizatie a devenit, dupa primele sase luni, cel mai bun vanzator din Europa de Est.

Orice asemanare cu personaje din viata reala nu este intamplatoare. Ar fi ideal ca cele relatate de mine sa puna pe ganduri cat mai multe persoane aflate in pozitii de decizie astfel ca ele sa fie Predictive, Responsive, Accesibile, Disponibile si Afective cu echipele de care raspund.

Setari Cookie-uri