Mai cu seama in ultimii ani, sub dominatia luptei impotriva coruptiei, am asistat la o adevarata „inflatie” in ceea ce priveste utilizarea notiunii de „stat de drept”. De la politicieni locali, ambasadori, actuali sau fosti reprezentanti ai institutiilor fundamentale ale statului roman, pana la reprezentanti ai organismelor Uniunii Europene, toata lumea vorbeste de intarirea sau, dupa caz, slabirea/fisurarea acestei constructii care este „statul de drept”.
Anul 2013 si cu precadere sfarsitul de an s-a regasit, din nou, sub semnul inexorabil al amenintarii fisurarii temeliei „statului de drept” cauzate de pericolul amendamentelor aduse noii vedete a modificarilor legislative romanesti, si anume Noul Cod Penal, estimat a intra in vigoare incepand cu data de 01 februarie 2014.
Din „fericire” pentru Romania, daca asta ar conta undeva si poate conteaza fiindca ne putem macar incuraja ca nu suntem singurii asupra carora se indreapta „ochiul atotstiutor” al UE, nu suntem unicii carora Comisia Europeana le semnaleaza incalcari ale regulilor „statului de drept”. Si alte State Membre, cu sau fara Mecanism de cooperare si verificare (asa numitul MCV), sunt deopotriva criticate pentru incalcari actuale sau potentiale, pentru derapaje de la regulile inerente conceptului de „stat de drept”.
Este adevarat ca, in cazul Romaniei, o recrudescenta a invocarii conceptului de „stat de drept” pare a avea drept sursa primul raport al Comisiei catre Parlamentul European si Consiliu privind progresele realizate in Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare din anul 2007.
Ce ar trebui insa sa inteleaga persoanele fara pregatire juridica cu privire la acest concept care, la prima vedere, cunoaste o dimensiune de natura legala, de specialitate?
Una dintre capcanele utilizarii, in absenta unei intelegeri corecte si complete, consta in caracterul de volatilitate pe care acest concept alunecos il prezinta. Desi zilele acestea toata lumea poarta pe buze conceptul de „stat de drept”, foarte putini percep in intregime ce reprezinta, iar mare parte inteleg ce doresc. In alte cuvinte, fiecare pricepe ce vrea din acest concept foarte vast.
In cele ce urmeaza, fara pretentia unei analize exhaustive si avand in vedere limitarile de spatiu inerente prezentului, vom incerca sa sumarizam in cateva fraze-cheie, ideile principale care ar trebui avute in vedere in legatura cu conceptul de „stat de drept”.
In primul rand, statul de drept reprezinta constructia sociala in care legea este dominanta si in cadrul careia toate persoanele si autoritatile raspund deopotriva si in mod egal in fata legii. Importanta existentei unui stat de drept in viata si dezvoltarea oricarei societati a fost anticipata inca din cele mai vechi timpuri. Se pare ca Aristotel a spus in urma cu mai mult de doua mii de ani ca „statul de drept (nn: avand drept echivalent englez sintagma „rule of law”) este preferabil/mai bun decat acela al oricarui individ”. Mai recent insa, instituirea unui stat de drept ca masura de protectie a drepturilor omului reprezinta preocuparea Organizatiei Natiunilor Unite, acest concept regasindu-se, cu valoare de preambul, atat in Carta Natiunilor Unite din 1945, cat si in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948.
Opinam insa ca sintagma de drept englez reflecta mai bine conceptul decat traducerea „stat de drept” care nu este atat de expresiva. Mai potrivit intelegerii generale ar fi poate utilizarea sintagmei de „stat in care legea domina/conduce” care credem ca exprima mai exact ce doreste sa transmita aceasta notiune. Statul in care legea domina ar fi opusul unei societati in care prevalenta este vointa unei persoane sau unui grup de persoane, antiteza absoluta, asadar, a conceptului „l'etat c'est moi” (statul sunt eu) atribuita, dupa cum se cunoaste, Regelui Ludovic al XIV-lea.
In al doilea rand, statul de drept este irefutabil legat de conceptul de independenta a justitiei. Acesta este si motivul pentru care MCV-ul analizeaza intotdeauna interdependent aceste doua concepte care sunt intim legate. Un stat / o societate in care justitia nu este absolut independenta nu poate fi catalogat drept stat de drept decat in teorie, intrucat lipseste instrumentul de punere in aplicare a domniei legii. Lipsa independentei absolute a justitiei presupune ca nu avem de-a face cu o societate in care legea vegheaza, ci cu opusul acesteia, si anume o structura sociala in care primeaza vointa individului sau a unui grup limitat de persoane.
Este iluzoriu a se concepe ca un stat / o societate in care justitia nu este total independenta poate avansa pe termen mediu si lung din punct de vedere social si economic, intrucat oricat de ciudat ar putea parea evolutia atat a normelor de comportament social, cat si a investitiilor care sustin dezvoltarea economica nu se poate realiza in intregime in lipsa previzibilitatii si accesului la o justitie independenta. Asadar, prosperitatea socio-economica cu caracter sustenabil a unei societati pe termen mediu si lung nu se poate imagina in lipsa unei justitii independente, decat cel mult cu titlu conjunctural.
Corolarul insa a teoriei unei justitii total independente il reprezinta obligativitatea ca persoanele / institutiile care infaptuiesc justitia sa actioneze cu profesionalism, etica si in slujba/serviciul societatii.
In al treilea rand, statul de drept nu se poate infaptui in lipsa unei legislatii accesibile, juste, nepartinitoare si previzibile. Desi din punct de vedere juridic se spune ca „nimeni nu poate invoca necunoasterea legii”, trebuie in acelasi timp sa dam dovada de realism si sa recunoastem faptul ca supozitia irefragabila si absoluta a cunoasterii intregii legislatii de catre toti membrii cetatii reprezinta o utopie. Pentru ca totusi principiul juridic care, in mare parte, reprezinta cheia de bolta a constructiei unei societati in care legea domina sa nu poata fi rasturnat chiar atat de facil, este absolut necesar ca legislatia sa fie accesibila tuturor persoanelor, indiferent de pregatire sau resurse financiare, pana la limita unei minime bune-credinte si efort de informare. Mai ales in epoca tehnologica fara precedent pe care o traversam, punerea la dispozitia unei cat mai mari parti din populatie a intregii legislatii prin mijloace facile, accesibile in mod gratuit reprezinta o necesitate pentru orice societate care afirma ca este guvernata de lege.
Apreciem ca tine de natura evidentei faptul ca respectarea legii are ca temei indispensabil increderea pe care cetatenii o acorda obiectivitatii si tratamentului egal pe care legea il aplica tuturor. Lipsa acestei increderi face ca respectarea legii sa nu fie realizata din convingere, ci din obligatie, care constituie o diferenta fundamentala atat de perspectiva cat si de rezultat final.
Evolutia legii trebuie strans corelata cu evolutia societatii. Legea care nu tine pasul cu progresul socio-economic devine vetusta si implicit tinde a nu mai fi respectata de catre membrii societatii careia se aplica. Din aceasta perspectiva, modificarea legii este inerenta si am spune chiar absolut necesara evolutiei societatii in ansamblul acesteia. Orice amendment trebuie insa sa indeplineasca criteriul previzibilitatii, in alte cuvinte sa fie asteptat si inteles de catre societate. De aceea se spune ca modificari legislative precipitate si insuficient explicate afecteaza guvernarea legii, intrucat slabesc insasi temelia respectarii acesteia, si anume increderea.
In final, in al patrulea rand, nu se poate vorbi despre un stat de drept in general in lipsa garantarii si protectiei drepturilor omului si, in special, a securitatii individului si a protectiei dreptului de proprietate. Existenta unei societati in care legea domina nu este atotsuficienta. Scopul fundamental este imbracat de respectarea si protectia drepturilor individuale si colective la nivelul oricarei societati. Statul de drept nu se poate infaptui in lipsa respectului din partea individului, insa si vice versa este la fel de adevarata si necesara. O societate in care garantarea si protectia drepturilor civile si politice ale individului nu reprezinta scopul principal al legii, al legiuitorului si al celor care infaptuiesc si vegheaza la respectarea legii reprezinta tot atat de mult o utopie ca cele antediscutate.
Unei societati in care individul nu se simte protejat, atat pe sine insusi cat si bunurile pe care le detine, ii lipseste elementul fundamental pe care se construieste o societate sustenabila, si anume increderea.
In concluzie, orice fenomen care afecteaza oricare dintre cei patru piloni mai sus mentionati impieteaza implicit si asupra unui stat in care legea domina. Tinerea fenomenului coruptiei la un nivel general acceptat de catre societate ca fiind suportabil este intim legata tot de conceptul de „stat de drept”. Cum se asigura insa acel echilibru rafinat intre puterile statului care creeaza functionarea fara sincope majore a statului de drept ? In teorie, prin ceea ce in limbajul anglo-american poarta denumirea de sistem de „checks and balances”, tradus in limba romana drept un sistem care permite control si verificare reciproca. Tot acest sistem intricat contribuie la sustinerea unui stat in care vasta majoritate a cetatenilor manifesta confienta.
