2 / 4

'Momentele bune nu sunt legate de perioada anului'

Ionut Bordei (foto), Head of Residential Department in cadrul companiei de consultanta imobiliara CBRE |Eurisko, considera ca achizitionarea unei locuinte este ca un proces la bursa.

„Momentul oportun poate veni oricand, dar este greu de apreciat cand va veni acel ultim moment al preturilor mici si piata o va lua in sus. Piata la noi este limitata din punct de vedere al ofertei, iar oferta reala este foarte mica, tinand cont ca oferta virtuala, adica proiecte anuntate pe hartie si care nu se mai fac, se micsoareaza in fiecare zi”, explica Bordei.

Specialistul CBRE |Eurisko spune ca fiecare cumparator trebuie sa puna foarte bine in balans cele doua riscuri la care se expune: pe de o parte, riscul de a cumpara acum iar apoi preturile sa scada, pe de alta parte, riscul de a nu mai gasi peste o perioada de timp suprafata si zona pe care si le doreste.

„Ma refer aici la a gasi apartamentul ideal la pretul ideal. Momentele bune nu sunt legate de perioada anului, ci de momentul in care iti poti permite. Pe piata locala cererea potentiala exista, insa lipsa finantarii face ca aceasta cerere sa ramana doar la acest stadiu potential, fara a se tranzactiona”, a adaugat Ionut Bordei.

Opinia sa este sustinuta si de Liviu Marinescu, Senior Residential Sales Consultant in cadrul companiei Euroest, care afirma ca, tinand cont de evolutia pietei rezidentiale, nu mai exista un moment potrivit pentru cumpararea unei locuinte, ci totul depinde de situatia urgenta a fiecarui client final in parte.

Pentru investitori insa, momentul potrivit este atunci cand pretul este cu 30-40% mai mic decat cel din luna iulie”, subliniaza Liviu Marinescu, adaugand ca, in afara perioadelor de concediu, in orice moment al anului se vinde la fel.

Laurentiu Badea, Managing Partner Epsilon Imobiliare, spune ca totul depinde de nevoile cumparatorului, iar daca are nevoie imediata de o locuinta, putem considera ca si acum este un moment foarte bun pentru achizitii.

„Dezvoltatorii vin in aceasta perioada cu oferte promotionale, reduceri de preturi sau locuri de parcare gratuite, astfel incat, daca un cumparator si-a rezolvat problema financiara, poate cumpara un apartament in conditii avantajoase”, ne-a explicat Laurentiu Badea.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri