2 / 4

'La targurile imobiliare, nu te mai duci pentru vanzari'

Pana acum, compania a vandut patru din cele 18 apartamente ale Saphire Residence (foto), ultimul contract fiind semnat chiar in decembrie 2008, iar in prezent negociaza pentru alte doua locuinte. Targetul este alcatuit din persoane cu venituri peste medie, apartamentele cu trei camere avand suprafate de peste 100 mp, iar cele cu cinci camere, peste 200 mp.

Campania de promovare a inceput prin prezenta online, in luna septembrie a anului trecut, odata cu lansarea site-ul Saphire Residence. Strategia adoptata a constat in informarea publicului asupra celor doua proiecte si diferentierea lor fata de altele, mergandu-se pe o informare permanenta pe masura ce primul proiect se apropie de livrare.

„Site-ul a venit ulterior prezentei la targul imobiliar din toamna si s-a dovedit o unealta utila. In ceea ce priveste eficienta targurilor imobiliare, acum nu te mai duci pentru vanzari, asta e o falsa impresie. Te duci cel mai mult pentru brand awareness (n.r.: nivel minim de constientizare a brandului)”, povesteste Anca Otobicu.

Ca metoda de promovare, anul acesta se va merge pe prezenta in mediul outdoor si pe directionarea vizuala, care sa aduca posibilul clientul cat mai aproape. In cazul proiectului Ambra Residence, targetul este alcatuit din persoanele cu venituri medii iar apartamentele au suprafete mai mici, cel mai spatios masurand 160 mp fara terasa.

Inapoi la articol

Setari Cookie-uri