"Actiunile britanice au inregistrat o sedinta relativ calma", a comentat Paul Webb, de la CMC Markets. "Cele mai multe piete europene au fost inchise de 1 mai si, in consecinta, Footsie a ramas intr-un culoar restrans intreaga sedinta", a adaugat el.
Analistul a mentionat ca "panica legata de o posibila pandemie de gripa s-a estompat, iar perspectivele unor vanzari masive la inceputul lunii par sa se disipeze, cel putin pentru moment".
Investitorii au urmarit doi indicatori importanti publicati in Statele Unite. Mai intai, indicele de incredere a consumatorilor, masurat de Universitatea din Michigan, a urcat peste asteptari in aprilie, la 65,1 puncte, cel mai inalt nivel dupa varful crizei financiare, din septembrie.
In al doilea rand, activitatea industriala a scazut mai putin decat in martie.
Titlurile miniere au fost cele mai cautate vineri. Actiunile Kazakhmys, printre cele mai volatile din piata, au castigat 10,28%, titlurile Xstrata s-au apreciat cu 5,10%, iar cele ale Rio Tinto - cu 2,74%.
Semn al increderii in crestere, titlurile refugiu au fost cele mai vandute, precum cele ale producatorilor de tigarete Imperial Tobacco si British American Tobacco.
De asemenea, sectorul farmaceutic s-a numarat printre perdantii zilei. Actiunile Shire s-au ieftinit cu 1,82%, iar cele ale AstraZeneca - cu 2,52%.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: