Operatorul aerian Wizz Air anunţă că, începând din 28 octombrie, va închide baza de la Suceava, dar va continua să opereze zboruri pe cinci rute către Londra Luton, Roma, Milano Malpensa, Dortmund şi Memmingen, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis Agerpres, zborurile spre Larnaca, Eindhoven, Bruxelles Charleroi, Paris Beauvais şi Bologna vor continua să fie deservite, dar de la baza din Iaşi, care va creşte odată cu adăugarea unei a cincea aeronave în această iarnă.

"Tuturor angajaţilor afectaţi de la baza din Suceava li se vor oferi oportunităţi de lucru în altă parte în reţeaua Wizz Air. Wizz Air îşi menţine angajamentul de a creşte pe termen lung pe piaţa românească, creând sute de locuri de muncă suplimentare atât în cadrul companiei, cât şi în industriile asociate (...)", precizează sursa citată.

Compania aeriană operează peste 5.000 de zboruri pe lună în 24 de ţări de la şase baze din România: Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi, Craiova şi Sibiu.

Primul zbor Wizz Air a decolat de la Suceava pe data de 3 august 2016, iar, de atunci, compania a transportat peste două milioane de pasageri pe rutele sale low-cost spre şi dinspre acest aeroport.

Reprezentanţii Wizz Air menţionează că persoanele care au rezervat direct prin intermediul site-ului companiei sau prin aplicaţia pentru mobil şi care sunt afectate de schimbări vor fi notificate prin e-mail şi pot opta pentru reprogramarea gratuită, pentru o rambursare de 120% din tariful iniţial sub formă de credit de companie sau rambursarea a 100% din banii achitaţi.

Wizz Air operează o flotă de 185 de aeronave Airbus A320 şi A321. Compania, listată la Bursa de Valori din Londra, cu abrevierea Wizz, a înregistrat 51,1 milioane de pasageri, în anul financiar încheiat pe 31 martie 2023.

Sursa foto: Shutterstock / Petr Leczo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri