1972: BMW Seria 5 isi face debutul - numai motoare pe benzina

1972: BMW Seria 5 isi face debutul - numai motoare pe benzinaBMW 520 si BMW 520i cu motoare in patru cilindri ce dezvoltau 115 cp, respectiv, 130 cp au fost prezentate la editia din 1972 a Salonului Auto de la Frankfurt, ca succesori ai Noii Clase.

De asemenea, modelul a introdus un nou concept ce determina nomenclatura automobilelor BMW pana in prezent, cu cifra "5" la inceput care specifica gama, in timp ce urmatoarele doua cifre ofera un indiciu cu privire la capacitatea cilindrica a acelui model. In acelasi timp, aceasta desemnare a modelului readucea aminte de legendarelor automobile BMW din anii '50, cum au fost BMW 501 "Baroque Angel" (Ingerul Baroc) si faimosul roadster BMW 507.

Prin designul sau, primul BMW Seria 5 s-a evidentiat inca de la inceput prin liniile alungite ale profilului, geamurile largi si linia inferioara a taliei. Ca elemente de design specifice marcii, farurile duble si "bucla Hofmeister" din montantul C au fost reinterpretate intr-un nou stil si tehnologie, designerul francez Paul Bracq punand astfel bazele pentru limbajul de design al marcii BMW atat de caracteristic in anii '70.

Lansarea modelului BMW 525 in cel de-al doilea an de productie a insemnat prima aparitie pe piata a unui motor cu sase cilindri si 145 cp.

BMW Motorsport GmbH, divizie infiintata in 1972, a furnizat, in 1980, o versiune deosebit de spectaculoasa, prezentand BMW M535i care dezvolta 218 cp dintr-un motor cu sase cilindri in linie.

Volumul vanzarilor a fost de 700.000 de unitati.

1981: a doua generatie, primul motor diesel

1981: a doua generatie, primul motor dieselNoul BMW Seria 5, cu toate ca pastra aproape aceleasi dimensiuni exterioare ca prima generatie, a oferit performante dinamice semnificativ imbunatatite.

Suspensiile nou dezvoltate - articulatii duble pentru puntea fata si brate oblice pentru cea spate - au contribuit la imbunatatirea confortului.

Sisteme electronice moderne au fost introduse in acel moment la BMW Seria 5, de la ABS pana la injectia electronica.

Inca de la lansarea pe piata, noua versiune sedan a beneficiat de o mare varietate de modele si de motoare, a caror putere varia intre 90 cp si 184 cp. Primul sedan sport sub sigla M era prezentat cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, in 1985, sub forma BMW M5. Puterea de 286 CP era furnizata de un motor cu sase cilindri dispusi in linie, care beneficia de tehnologia celor patru supape per cilindru.

In 1983, BMW a introdus primul diesel cu modelul BMW 524td 115 CP.

O alta noutate a fost BMW 525e, propulsat de un motor cu sase cilindri cu o capacitate de 2,7 litri 125 CP.

A doua generatie a gamei BMW Seria 5 a fost inlocuita dupa sapte ani de productie. La acel moment, vanzarile ajunsesera la peste 722.000 de unitati, ceea ce reprezenta un nou record.

1988: a treia generatie de BMW Seria 5 - pentru prima data si ca versiune Touring

1988: a treia generatie de BMW Seria 5 - pentru prima data si ca versiune TouringBMW 520i, BMW 525i, BMW 530i, BMW 535i si BMW 524td aveau motoare cu sase cilindri si injectie electronica, cu puteri intre 115 cp si 211 cp.

Destul de repede a fost lansata si o noua versiune BMW M5, a carei putere de 315 cp a fost crescuta suplimentar la 340 cp in 1992.

In 1992 au urmat doua variante de model, BMW 530i si BMW 540i, care erau echipate cu motoare cu opt cilindri, pentru ca BMW 518i sa fie lansat in 1993 ca model de baza al gamei, care dispunea de un propulsor cu patru cilindri.

Suspensia era disponibila cu amortizoare controlate electronic, o alta optiune fiind functia Servotronic (asistarea directiei in functie de viteza).

ASC Automatic Stability Control (Controlul Automat al Stabilitatii) a fost disponibil in premiera, ca o completare a sistemului antipatinare (ABS).

Primul model din gama BMW Seria 5 care a beneficiat de tractiune integrala electronica a fost lansat in 1991, cu distributii complet variabile a puterii din fata catre spate, impreuna cu un diferential pentru puntea spate.

Comparata cu predecesoarea sa, a treia generatie BMW Seria 5 a avut o lungime semnificativ mai mare si a beneficiat de un spatiu mai mare la interior, datorita designului complet nou.

Prima versiune BMW Seria 5 Touring a aparut in 1992. Versiunea Touring a fost disponibila cu aproape toate variantele de motorizare care erau oferite la sedan si, ca optiune, putea dispune de tractiune integrala. In 1992, gamei i s-a alaturat si o varianta BMW M5 Touring.

Pana in 1996, vanzarile totale ale versiunii BMW Seria 5 Touring au ajuns la aproximativ 125.000 de unitati, iar volumul total de comercializare al celei de-a treia generatii a gamei BMW Seria 5 a fost de peste 1,3 milioane de unitati in lumea intreaga.

1995: a patra generatie - in premiera cu suspensie din aliaj usor

1995: a patra generatie - in premiera cu suspensie din aliaj usorA patra generatie a gamei BMW Seria 5 si-a facut debutul la Salonul Auto de la Frankfurt, in 1995, o particularitate in partea din fata au fost farurile duble rotunde din spatele sticlei, pentru ca in anul 2000 sa fie adaugate inelele luminoase pentru pozitii si lumini pe timp de zi, doua solutii de design distinctive pentru BMW.

Noile modele au beneficiat de functii precum volan multifunctional, sistem de navigatie, scaune active si Dynamic Stability Control (DSC / Control Dinamic al Stabilitatii). Noul model a fost lansat pe piata cu propulsoare cu sase cilindri dispusi in linie, cu puteri intre 150 si 193 cp.

Doua unitati V8 au fost introduse in 1996, in timp ce noul BMW M5 a fost lansat pe piata in 1998 cu cel mai puternic motor de serie construit de BMW 400 cp.

A patra generatie a gamei BMW Seria 5, fabricata pana in 2004, a fost vanduta in 1,47 milioane de unitati.

2003: a cincea generatie BMW Seria 5

2003: a cincea generatie BMW Seria 5A cincea generatie a gamei BMW Seria 5 a fost lansata in 2003 in versiune sedan si in 2004 in versiune Touring.

O componenta importanta a fost puntea spate, realizata integral din aluminiu.

DSC Dynamic Stability Control (Control Dinamic al Stabilitatii) a fost o alta inovatie semnificativa, alaturi de Active Steering (directie activa) si Adaptive Drive (transmisie reglabila) cu reglaj electronic al amortizoarelor si gestiune a stabilitatii antiruliu.

Alte noutati au fost Head-Up Display si BMW Night Vision, Active Cruise Control (tempomat activ) cu functie Stop & Go si Lane Departure Warning (avertizare la parasirea sensului).

Gama de motoare de la BMW Seria 5 a fost extinsa la cinci propulsoare pe benzina si patru versiuni diesel cu puteri intre 170 cp pentru BMW 520i si 367 cp pentru BMW 550i. In schimb, BMW M5 si BMW M5 Touring sunt echipate cu un motor de mare turatie, V10 cu capacitatea 5,0 litri 507 cp.

Cu incepere din anul 2007, toate versiunile celei de-a cincea generatii a gamei BMW Seria 5 au fost imbunatatite o data cu introducerea in pachetul de dotari a tehnologiilor BMW EfficientDynamics, care variaza in functie de model.

In ianuarie 2008, uzina BMW de la Dingolfing a sarbatorit cele cinci milioane de unitati Seria 5 fabricate in cei 35 de ani.

2010: a sasea generatie

2010: a sasea generatieA sasea generatie a BMW Seria 5, creata de Fröhlich Jacek, isi face debutul cu un motor cu opt cilindri si trei versiuni cu sase cilindri - toate pe benzina -, precum si cu doua variante diesel, cu sase cilindri.

Prima schita a interiorului noului BMW Seria 5 a fost facuta in 2005.

Varful de gama BMW 550i este echipat cu un motor cu opt cilindri, ce dispune de tehnologia BMW TwinPower Turbo si High Precision Injection pentru un maxim al puterii de 407 cp.

Motorul cu sase cilindri dispusi in linie, cu BMW TwinPower Turbo, High Precision Injection si VALVETRONIC, de la BMW 535i va furniza o putere maxima de 306 cp, in timp ce cele doua variante cu sase cilindri in linie, echipate de asemenea cu High Precision Injection, dezvolta 258 cp la BMW 528i, respectiv 204 cp la BMW 523i.

Versiunile diesel cu sase cilindri in linie ofera modelului BMW 530d o putere maxima de 245 cp, iar pentru BMW 525d 204 cp. Echipat cu tehnologia optionala BMW BluePerformance, BMW 530d indeplineste standardele de emisie EU6. Toate versiunile noului BMW Seria 5 Sedan respecta normele EU5.

Toate modelele noii game BMW Seria 5 Sedan sunt disponibile, optional, cu noua transmisie automata BMW cu opt trepte. BMW 550i dispune in echiparea standard de cutia de viteze automata BMW, optimizata pentru consum redus, la fel cum se intampla si cu sistemul EPS Electric Power Steering (servodirectie asistata electric), aflat in echiparea tuturor modelelor.

Noul BMW Seria 5 Sedan este disponibil cu Adaptive Drive, Dynamic Damper Control (Control Dinamic al Amortizoarelor) si Dynamic Drive Stability Control (Control Dinamic al Stabilitatii Transmisiei), precum si Integral Active Steering (Directie Integral Activa).