Soferii ''agresivi'' ar putea fi sanctionati cu 6 pana la 8 puncte amenda si chiar suspendarea permisului, potrivit unui nou proiect de Cod Rutier depus la Senat, printre manevrele incriminate fiind schimbatul succesiv al benzilor pentru depasirea coloanelor, claxonatul excesiv, condusul pe trotuar.

40 de alesi din toate partidele au elaborat un proiect al unui nou Cod Rutier prin care propun definirea si sanctionarea sofatului agresiv, pe care il considera sursa principala de accidente. Propunerea legislativa prevede la articolul 136 obligatia conducatorilor de vehicule de a nu adopta un comportament agresiv in trafic. Astfel, demararea in tromba, circulatia cu viteza la o distanta foarte redusa fata de un alt vehicul, inaintea sau in spatele acestuia, cat si in lateral, in scopul agresarii sau intimidarii conducatorului acestuia, folosirea repetata a semnalelor luminoase sau a claxonului pentru obligarea nejustificata a conducatorului vehiculului din fata de a elibera banda de circulatie, conducerea unui moped sau a unei motociclete pe o singura roata, circulatia pe o alta banda decat prima, cu viteza redusa nejustificat, impiedicand circulatia regulamentara a vehiculelor care se deplaseaza in urma sa, mersul inapoi cu spatele in scopul agresarii sau intimidarii celorlalti participanti la circulatie ar putea intra in categoria "sofat agresiv", potrivit Mediafax.

Soferii vor fi pedepsiti, de asemenea, pentru: circulatia cu autovehiculul pe trotuar, in lungul acestuia; realizarea intentionata a unui derapaj controlat in vederea intoarcerii sau rotirii vehiculului; oprirea neregulamentara a vehiculului pe prima banda blocand deplasarea vechiculelor aflate in spate, care au dreptul de a vira la dreapta la culoarea rosie a luminii semaforului; conducerea unui vehicul care polueaza fonic, peste norma stabilita de regelemntarile in vigoare, din cauza eliminarii amortizoarelor fonice din toba sau a utilizarii unor astfel de amortizoare neomologate.

Toate acestea ar putea fi sanctionate, potrivit proiectului lege inscris la Senat, cu amenzi contraventionale din clasa a III-a, intre 6 si 8 puncte amenda. Sanctiunile se inaspresc pentru efectuarea unor manevre interzise, asociate comportamentului agresiv in trafic, cum ar fi: deplasarea succesiva, neregulamentara, de pe o banda de circulatie pe alta sau de pe un rand pe altul, alternand din stanga in dreapta, in scopul depasirii unui sir de vehicule care circula in acelasi sens; efectuarea manevrei de intoarcere a vehiculului prin folosirea franei de ajutor; franarea brusca la revenirea pe banda, imediat dupa ce conducatorului unui vehicul a efectuat o depasire a unui vehicul, de natura a-l determina pe conducatorul acestuia din urma sa schimbe brusc directia de mers sau sa franeze excesiv pentru a evita impactul; depasirea neregulamentara a unei coloane oprite formata din vehicule obligate sa opreasca la patrunderea intr-o intersectie, la trecerea la nivel cu calea ferata sau in alt caz de forta majora, in scopul de a plasa vehiculul in partea din fata a coloanei.

In astfel de cazuri, soferii risca o amenda prevazuta in clasa a III-a (de la 6 la 8 puncte amenda) de sanctiuni si aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile. Amenzile contraventionale se stabilesc pe clase de sanctiuni al caror cuantum este determinat de valoarea numarului punctelor amenda aplicate. Un punct amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim brut pe economie. Initiatorii sustin, in expunerea de motive, necesitatea definirii si sanctionarii comportamentului agresiv in trafic.

In textul propunerii legislative, alesii definesc comportamentul agresiv drept ''efectuarea in mod voluntar a unor actiuni sau manevre succesive, prevazute in prezenta lege, in timpul conducerii, de catre un conducator de vehicul, neconforme cu regulile de circulatie sau de conducere preventiva, prin care aceasta stanjeneste sau ii obliga pe ceilalti participanti la circulatie sa ia masuri suplimentare pentru a preveni conducerea unui accident sau a nu periclita siguranta circulatiei''.

Potrivit explicatiilor oferite de parlamentari, modificarea actualului Cod Rutier este necesara intrucat ''in aplicarea prevederilor OUG nr. 195/2002, Regulamentul de aplicare, precum si a altor reglementari directe sau conexe existente se releva deficiente constand in existenta dublei reglementari, interpretarea contradictorie a unor reglementari, reglementarea excesiva a unor situatii prevazute in lege si existenta unor lacune de reglementare pentru anumite situatii din trafic''.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri