Andretti Global, organizația din care face parte și echipa de curse Andretti Autosport, și gigantul auto General Motors, lider de vânzări pe piața din Statele Unite, și-au unit forțele pentru a aduce o nouă echipă americană pe grila din Formula 1. Andretti și-a exprimat încă din 2021 dorința de a intra în F1, dar politica ermetică a Marelui Circ a ținut la distanță una dintre cele mai prestigioase echipe de peste Ocean.

Andretti Global ar putea fi cu un pas mai aproape de a ajunge în Formula 1. Grupul care a încercat anterior să achiziționeze echipa Sauber, ar putea să-și facă acum loc în cel mai popular și important campionat de curse pe circuit din lume grație aportului adus de General Motors. Concernul american, ce nu a mai fost implicat niciodată în Formula 1, se arată interesat de o participare în F1 sub brand-ul Cadillac Racing, arată publicația Racer.com.

Nu au fost oferite detalii cu privire la data de la care Andretti și GM ar putea să vină cu un monopost de F1, dar organizatorii campionatului care a căpătat o nouă viață grație serialului de pe Netflix „Drive To Survive” au anunțat deja că se bucură că foarte multe entități vor să ia parte la spectacol. „Există foarte mult interes în campionat și în ceea ce înseamnă F1, iar noi avem multe discuții, unele mai puțin vizibile decât altele,” a comunicat competiția pe care Andretti o „vânează” de ani buni.

Michael (centru) și Mario Andretti (dreapta) încearcă de ani de zile să-și facă loc în Formula 1, dar fără succes

„Cu toții ne dorim ca F1 să rămână un campionat credibil și stabil, iar orice echipă nouă care ni se alătură trebuie să îndeplinească o serie de criterii prin care noi ne putem asigura că această stabilitate este de durată, iar toate obiectivele stakeholderilor noștri sunt luate în considerare,” mai stă scris în comunicatul F1 care dă de înțeles că procesul de pătrundere în F1 nu va fi ușor și nici nu este clar în acest moment câte echipe vor fi acceptate.

Președintele FIA Mohammed Ben Sulayem a deschis Cutia Pandorei

Formula 1 este, încă din 2016, un campionat în care se luptă, sezon de sezon, doar 10 echipe, fiecare cu câte două mașini. Formația britanică Manor a fost a 11-a, dar nimeni nu a venit să-i înlocuiască pe aceștia după ce au falimentat. Conform actualului Acord Concorde, care trasează modul în care se împart banii din drepturile TV, dar și multe alte aspecte ce țin de organizarea campionatului, există o taxă „anti-diluare” în valoare de 200 de milioane de dolari care a fost bătută în cuie cu scopul de a ține la distanță echipele neserioase care ar putea afecta imaginea companiei. Acordul cu pricina este valabil până în 2025, iar multe echipe nici nu vor să împartă banii cu mai multe echipe.

„De ce să trebuiască să împărțim 'prăjitura' cu mai multă lume,” se întreba Gunther Steiner, șeful echipei Haas, singura din America de Nord, într-un interviu cu AutoWeek din octombrie anul trecut. Steiner spunea că gândurile lui sunt împărtășite de toți șefii de echipe, dar și de FOM (Formula One Management), în numele căruia a vorbit CEO-ul Stefano Domenicali, acesta spunând că sunt și alții care-și doresc să intre în F1, nu doar Andretti.

În ciuda discuțiilor din media, Mario Andretti, Campion Mondial în 1978 cu Lotus și tată al lui Michael Andretti, cel care conduce Andretti Global, era în continuare încrezător că numele său ar putea să apară ca și constructor în Marele Circ începând cu 2024. Speranțele bătrânului Andretti au primit un imbold, în data de 2 ianuarie, chiar de la Emirul Mohammed Ben Sulayem, șeful FIA.

Mario Andretti a concurat în F1 din 1968 și până în 1982, devenind campion mondial cu Lotus. El a pilotat și pentru o echipă americană, Parnelli

Acesta s-a exprimat pe Twitter în favoarea constituirii unui proces de „Exprimare a Interesului” pentru cei care-și doresc să intre în F1. Întreg procesul nu este clar, dar orice echipă nouă ar trebui să primească undă verde și de la FIA. Până în prezent, singurul nume nou care a apărut în F1 a fost Audi, marca din Ingolstadt preluând echipa Sauber de la Alfa Romeo, în dauna lui Andretti. Și numele Porsche părea să bată la ușile F1 printr-un parteneriat cu Red Bull Racing, dar lucrurile pare că s-au lovit de un zid acolo, iar Honda, care revine oficial în F1, va continua să furnizeze motoarele pentru echipa austriacă.

Sursa foto: Andretti Cadillac Racing, Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Mihai Fira
Mihai Fira este reporter auto Wall-Street.ro din toamna lui 2022. Înainte de a se alătura echipei, Mihai a colaborat cu mai multe publicații din domeniul auto, atât românești cât și străine. El și-a început cariera ca jurnalist în mediul online, ca editor al site-lui Pitstops.ro, cel mai important portal românesc de motorsport din România. Mihai a colaborat și cu BMWBlog.ro, sursa oficială de știri despre producătorul bavarezi, dar și cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri