Serviciul de ridicări maşini este operaţional de joi, în Sectorul 2, iar autoritatea locală va prioritiza cele mai grave situaţii care pun în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic - maşini parcate pe trecerea de pietoni, în staţii de transport în comun sau cele care blochează accesul elevilor în apropierea şcolilor, a anunţat primarul Radu Mihaiu, potrivit Agerpres.

Edilul spune că în cazul în care cetăţenii nu îşi mai găsesc maşina în locul unde au parcat-o pot confirma informaţia la dispeceratul Poliţiei Locale Sector 2, la numerele de telefon 021.25.25.103, 0753.317.168, 0800 800 772 sau 021 9941.

Unde sunt duse mașinile parcate neregulamentar și cât costă recuperarea

Radu Mihaiu a spus că maşinile ridicate vor fi depozitate pe Aleea Bistricioara, unde îşi are sediul noul Serviciu de ridicări auto al Sectorului 2.

Potrivit edilului Sectorului 2, recuperarea maşinii va fi posibilă doar după plata taxelor de ridicare, transport şi depozitare.

El a precizat că pentru vehiculele cu o masă maximă autorizată până în 5 tone se vor achita următoarele taxe: 200 de lei - ridicare, 150 de lei - transport şi 150 de lei pe zi pentru depozitare.

Pentru vehiculele cu o masa maximă autorizată peste 5 tone proprietarul maşinii va plăti 270 de lei pentru ridicare, 200 de lei transportul şi 150 de lei pe zi pentru depozitare. Aceste taxe pot fi plătite la casieria de pe Aleea Bistricioara, în numerar sau cu cardul.

Radu Mihaiu a declarat că programul de funcţionare este non-stop atât pentru serviciul de ridicări, cât şi pentru restituirea maşinilor de la platforma Bistricioara.

El a afirmat că, ulterior, şoferul maşinii va fi sancţionat cu patru puncte de penalizare. Radu Mihaiu a precizat că un punct de penalizare reprezintă 145 de lei, ceea ce înseamnă că în total amenda va fi de 580 de lei. El a adăugat că amenda poate fi plătită la jumătate (290 de lei), dacă este achitată în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri