Cele mai frumoase mașini din ultimii 100 de ani

Anii '20 - Bugatti Type 41 Royale

Bugatti Type 41 Royale este una dintre cele mai impresionante mașini de lux din toate timpurile O limuzină lungă de aproape șapte metri care era propulsată de un motor cu origini aeronautice de 12,8 litri, Royale costa 30.000 de dolari în momentul în care Marea Criză a lovit, iar regii și reginele vizate de creația supremă a lui Ettore s-au speriat. Regele Spaniei a fost dat jos de pe tron înainte de a cheltui banii coroanei pe această bestie ce cântărea 3,5 tone, iar Regele Albaniei ar fi fost necioplit la masă și Ettore l-a refuzat. Chiar și Regele Ferdinand I ar fi fost luat în calcul, dar acesta a decedat chiar în anul în care primul șasiu a fost gata. În total, doar șase exemplare mai există astăzi, iar Musee National de l'Automobile are mereu unul în expoziție. Mașina din poză este chiar cea aflată în galeriad in Mulhouse, anume primul Royale de serie cunoscut drept "žCoupe Napoleon". Acesta este și cel mai emblematic exemplar și caroseria sa a fost desenată chiar de Jean Bugatti, limuzina fiind utilizată ani de zile de Ettore însuși. 

Sursă foto: Dmitry Eagle Orlov / Shutterstock.com

Anii '20 - Cord L-29

Creațiile fraților Duesenberg - la rândul lor unele dintre cele mai frumoase din anii '20-'30 - i-au atras atenția antreprenorului E.L. Cord care a pus bazele propriei sale mărci de mașini. Modelul L-29 a fost primul din istoria industriei auto americane care a fost disponibil cu tracțiune față, iar șasiurile Cord veneau cu motoare Lycoming de 5 litri cu opt cilindri în linie preluate de la Auburn. După moda vremii, clienții își alegeau carosierul, astfel că există L-29 cu caroserie de tip Sedan cu acoperiș fix, Phaeton (berlină cu acoperiș textil), dar și roadster cu două uși. Dintre acestea, varianta decapotabilă cu farurile înguste este probabil cea mai frumoasă, dar și neobișnuită pentru finalul aniilor '20. 

Sursă foto: Michael G McKinne / Shutterstock.com

Anii '20 - Isotta Fraschini Tipo 8A

Produs între 1924 și 1931, modelul Tipo 8A a fost urmașul lui Tipo 8. Mai scumpă decât un Duesenberg Model J, limuzina era disponibilă sub formă de șasiu rulant cu un motor de 7.300 cmc cu opt cilindri în linie. Acesta era, la momentul lansării, cel mai puternic motor cu această arhitectură din lume, iar Isotta Fraschini le promitea clienților săi că orice exemplar va putea rula fără probleme la 150 km/h. Majoritatea exemplarelor au primit caroserii construite în Elveția de către Carrosserie Worblaufen, iar mașina din imagine este o berlină cu acoperiș textil ce se numără printre ultimele construite.

Sursă foto: maradon 333 / Shutterstock.com

Anii '30 - Auburn 851SC Boattail Speedster

Cum am promis deja că nu vom vorbi de modele unicat, creații precum Phantom Corsair-ul proiectat la comanda succesorului la tronul imperiului Heinz sau Mercedes-Benz-ul SSK ce a fost comandat de Contele Felice Trossi, pilot al lui Enzo Ferrari în perioada interbelică, nu se vor găsi în acest top. Chiar și așa, selectarea unor favorite este deosebit de grea, căci e ca și cum ai alege care membru din corp nu-l vrei tăiat. Cum poți selecta dintre o Alfa 8C 2900B și un Bugatti Type 57SC Atlantic? Dacă mai pui la socoteală și un Talbot Lago T150SS cu caroserie Figoni et Falaschi și un Mercedes-Benz 540K Spezial Roadster, calculele devin chiar ingrate. Dar am făcut un efort, sperăm noi, semi onorabil.

Începem, deci, anii '30 cu Auburn 851SC Boattail Speedster, ultima mașină construită de marca americană Auburn. Aceasta producea modelul Speedster încă de la finele aniilor '20, iar modelul 851 a fost produs în perioada 1934-1937 cu o caroserie desenată de Gordon Buehrig care colaborase și cu Duesenberg. Cu un motor de 4,6 litri cu opt cilindri ce putea fi oferit în variantă supraalimentată de 150 de cai putere, mașina a fost populară printre starurile de la Hollywood din acea vreme care-și doreau un model construit în America ce putea sări de 160 km/h într-o vreme în care o mașină de familie ieftină nu sărea de 100 km/h. 

Sursă foto: National Motor Museum - Beaulieu

Anii '30 - Talbot Lago T150

Antreprenorul și inginerul cu origini britanice și italiene Tony Lago a preluat compania franceză Talbot la începutul aniilor '30, în toiul Marii Crize, iar gama mărcii s-a modernizat până la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial. Printre modelele mai ieftine s-a evidențiat modelul sportiv T-150 care era propulsat de motorul cu șase cilindri de 3.000 cmc proiectat cu ajutorul lui Lago. Acesta a primit, de-a lungul aniilor, caroserii impresionante semnate de case de design cunoscute în eră cum ar fi Figoni et Falaschi, Saoutchik sau Carosserie Marcel Pourtout. Exemplarul din 1937 surprins în poză a fost vândut anul trecut contra unei sume de 11,44 milioane de euro.

Sursă foto: Paul Pollock / Shutterstock.com

Anii '30 - Citroen Traction Avant

Conform legendei, inovatorul Tracion Avant a fost mașina favorită a jefuitorilor de bănci francezi din anii '30, dar nu de asta se regăsește aici, alături de supermașini și limuzine de lux cu prețuri exorbitante în epocă. Traction Avant n-a fost mașina regilor și nici n-a avut trecere la marii actori din epocă, dar locul său în istorie a fost garantat datorită faptului că Traction Avant este primul model cu caroserie autoportantă și tracțiune față din lume. A fost produs între 1934 și 1957, iar Citroen a vândut cam 760.000 de exemplare, majoritatea berline cu patru uși. Design-ul original a fost opera lui  André Lefèbvre și Flaminio Bertoni, ambii responsabili și pentru Citroen ID19 (care a devenit apoi Citroen DS21-23). 

sursă foto: Classic Car Auctions

Anii '40 - Delahaye 135 MS

Delahaye-ul 135 este, probabil, cel mai popular model al constructorului francez de automobile de lux. Lansat în 1935, modelul 135 a fost folosit atât pe șosea, cât și în competiții, primind de-alungul aniilor caroserii elegante și îndrăznețe. Dacă perioada aniilor '30 a fost marcată de tonurile Art Deco - asemeni stilurilor imortalizate pe diverse șasiuri Talbot Lago - anii '40 au arătat că design-ul auto se îndreaptă pe o cale ceva mai discretă, deși această direcție avea să se schimbe din nou în anii '50 odată cu explozia stilului "žaeronautic" american. Revenind Delahaye 135 MS, modelul acesta din imagine a fost construit în 1946 și a avut un prim client celebru în persoana pilotului de curse Louis Chiron. Terminând pe poziția a cincea în cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1938 la bordul unui Delahaye, Chiron a păstrat relații bune cu marca franceză și a comandat, imediat după Război, un 135. Mașina, proiectată de Jean Francois cu un deceniu înainte, avea să primească o caroserie coupe semnată de Henri Chapron, carosierul preferat al lui De Gaulle. Din atelierul parizian al lui Chapron a ieșit un model vopsit în două tonuri de albastru, amintind și de reușitele lui Chiron la bordul modelelor Bugatti. Mașina a fost restaurată în 2012, dar nu în combinația de culori originală, aceasta fiind restituită abia în 2022, la cererea celui mai recent proprietar al mașinii. Delahaye-ul 135 a ieșit din producție abia în anul 1954 după ce se fabricaseră aproximativ 2.000 de exemplare.

Sursă foto: Salon Prive

Anii '40 - Jaguar XK120

Jaguar XK120 era, cu adevărat, torpila de șosea a aniilor '40. Cel mai rapid model de serie al vremii a fost lansat în 1948, iar primul exemplar de serie a fost deținut de Clark Gable. Marele actor a fost un împătimit al mărcii și a deținut mai multe exemplare de XK120, nume provenit de la motorul XK cu șase cilindri poziționat frontal, respectiv de la viteza maximă țintită de echipa de proiectare: 120 mile pe oră (193 km/h). Dezvoltată de echipa legendară a Jaguar din acei ani condusă de William Heynes (inginer șef, proiectant al motorului) și William Lyons (directorul Jaguar), XK120 a fost prezentat sub formă de concept la Salonul Auto de la Londra din 1948. Grație unei reacții pozitive din partea publicului, mașina a intrat în producție de serie. Primele 242 de unități erau construite pornind de la un șasiu din lemn de frasin pe care era montată caroseria din aluminiu. În 1949, pe o autostradă din Belgia, un XK120 echipat cu un parbriz aerodinamic a prins 132,6 mile pe oră (213 km/h). Motorul XK de 3.400 cmc (160 cai putere) nu era modificat.

Sursă foto: Salon Prive  

Anii '40 - Cadillac Series 62 Club Coupe

Cadillac a reînceput producția postbelică de automobile în 7 octombrie 1945, iar primele mașini care au ieșit pe poarta fabricii mărcii de lux a General Motors au fost din gama Series 62. Bazată pe modelul restilizat în 1942, mașina era oferită în diverse variante de caroserie inclusiv Sedan, Cabriolet și Club Coupe. Acesta din urmă este și modelul care arată cel mai bine, cu linia curbată a aripilor spate care urcă din nou, pentru a include stopurile. Aripioarele ridicate - populare în anii '50 - nu apăruseră încă, dar ridicarea aceasta a aripilor era un semn al trendurilor din decada următoare, trenduri care au culminat, în 1959, cu Cadillac-ul El Dorado Biarritz Convertible. Acel model făcea parte, însă, din generația a șasea a Cadillac-ului Series 62, în timp ce modelul din anii 1948-1953 a aparținut generației a treia. Aceasta prelua din elementele de design din perioada 1945-1947, iar linia aripilor fusese inspirată, conform celebrului designer Harley Earl, de avionul Lockheed P-38 Lightning. 

Sursă foto: Gestalt Imagery / Shutterstock.com

Anii '50 - Mercedes-Benz 300 SL

Originalul SL a fost, practic, o versiune de șosea a mașinii de curse dezvoltată de Rudolf Uhlenhaut pentru sezonul 1952. Anul următor, importatorul Mercedes-Benz în Statele Unite, Max Hoffman, a sugerat că o variantă de serie s-ar vinde bine, mai ales peste Ocean. El s-a angajat să vândă 1.000 de exemplare dacă Mercedes-Benz îi va accepta propunerea să producă 300 SL, iar directorului general Fritz Konecke i-a surâs ideea. Rezultatul a fost prezentat unui public uluit la Salonul Auto de la New York din 1954, marca germană anunțând concomitent și modelul cu motor mai mic denumit 190 SL. Hoffman a comandat 1.000 de unități și din acest model, iar SL-ul supraviețuiește și astăzi, ceea ce n-ar fi fost posibil fără impactul făcut de modelul original cu al său șasiu tubular care a impus utilizarea ușilor de tip fluture pe versiunea coupe. 

Sursă foto: Coys

Anii '50 - Alfa Romeo Giulietta Spider

Anii '50 au fost marcați de o multitudine de mașini frumoase - atât sportive, cât și de lux, dar și modele mai simple. Sunt foarte modele pe care nu le poți ignora din această perioadă, iar limitarea la doar trei exemplare per decadă face foarte dificilă selecția. Nu putem, însă, să ignorăm Giulietta Spider. Văzând lumina zilei în 1954, modelul Giulietta a fost răspunsul mărcii Alfa Romeo la nevoia clienților europeni pentru un model mai economic, cu dimensiuni compacte. Lansată inițial cu o caroserie cu două uși și patru locuri semnată de Franco Scaglione (Bertone), Giulietta a apărut și sub formă de berlină în 1955. Tot atunci, cam pe la jumătatea anului, Pinin Farina a dezvăluit versiunea decapotabilă cu două uși a lui Giulietta. Cu un ampatament mai scurt și motorul cu patru cilindri twin-cam cu bloc de aluminiu al Alfa Romeo, Giulietta Spider se lăuda cu doar 69 de cai putere din 1.300 cmc. Dar aspectul era cel care conta, liniile Pinin Farina supraviețuind și exercițiului de redenumire al Alfa Romeo (Giulietta a devenit Giulia) și rămânând în producție preț de aproape 10 ani. 

Sursă foto: Bring A Trailer

Anii '50 - Chevrolet Corvette C1

Prima generație a Corvette-ului a apărut în 1953, dar faceliftul radical din 1956 este cel pe care majoritatea fanilor și-l amintesc cu plăcere. O nouă parte frontală, dar și un nou spate și detalii sculptate, în două culori, pe laterală fac din această schimbare de direcție stilistică una dintre cele mai de succes din epocă. Anterior modificărilor, Corvette-ul era disponibil doar ca roadster, iar motorul mic îl făcea neatractiv prin comparație cu variantele europene care se conduceau mai bine. În 1957 a debutat sistemul de inceție Ram Jet, iar motorul de 4,5 litri V8 se lăuda cu 283 de cai putere, ceea ce garanta performanțe mult mai bune pentru mașina care-și dorea titlul de "žAmerica's Sportscar" deși se născuse în umbra Fordului Thunderbird. Succesul Corvette-ului a fost atât de mare încât Ford a fost nevoită să reorienteze T-Bird-ul, făcându-l tot mai mare și comercializându-l drept un coupe de lux (personal luxury car), nu o mașină sport autentică. Mașina din poză este un Corvette din 1957, anul în care au apărut farurile duble. 

Sursă foto: Silverstone Auctions

Anii '60 - Jaguar E-Type Series 1

Jaguar E-Type este una dintre cele mai emblematice mașini sport din secolul al XX-lea, mai ales în forma originală din prima serie. Desenată de Malcolm Sayer, mașina a provocat senzație la lansare, deoarece arăta complet diferit de vechiul XK150. Inspirat direct de Jaguarul D-Type care câștigase la Le Mans între 1955 și 1957, E-Type folosea motorul XK cu șase cilindri în linie de 3,8 litri de la XK150S, iar asta îi asigura o viteză de top oficială de 150 mile pe oră (240 km/h) - ceva nemaivăzut la acel moment. Cu un șasiu tip semi-monococă cu un cadru frontal pe care se poziționa motorul, E-Type reușea să atingă 100 km/h cu start de pe loc în sub șapte secunde și cântărea puțin peste 1.300 kilograme. În plus, mașina era mai ieftină decât rivalii de la Aston Martin sau Ferrari (doar 2.200 de lire în 1961, cam la jumătate față de un coupe de la Maranello). Motorul a fost împins până la 4,2 litri, iar această versiune este cea mai căutată dintre modelele din prima serie. 

Sursă foto: Silverstone Auctions 

Anii '60 - Ferrari 250 GTO

Ferrari 250 GTO este o mașină de stradă pe care Ferrari a construit-o pentru competiții. În acei ani, toate mașinile care concurau în curse de anduranță trebuiau să fie înscrise în circulație deoarece anumite etape erau organizate pe drumuri publice, iar antrenamentele se desfășurau fără ca traficul civil să fie restricționat. Cu alte cuvinte, dacă voiai să participi la etapele pe trasee montane sau la cursele pe distanțe lungi precum era Targa Florio, aveai nevoie de o mașină "žroad-legal". 250 GTO a fost apogeul seriei 250 care folosea motorul Colombo V12 de 3 litri. Litera "žO" vine de la Omologato, mașina fiind omologată de FISA pentru a concura în Grupa 3 a GT-urilor din 1962 - asta deși Ferrari n-a construit niciodată destul de multe GTO-uri pentru a respecta regula impusă de federația internațională. Prima serie a lui 250 GTO, din care au fost construite puțin peste 30 de unități, este și cea mai căutată, iar un exemplar a fost vândut acum cinci ani contra unei sume de peste 70 de milioane de dolari în cadrul unei tranzacții private. Caroseria este opera lui Sergio Scaglietti care a cooperat, în primă instanță, cu Giotto Bizzarrini și apoi cu Mauro Forghieri.

Sursă foto: Concours of Elegance

Anii '60 - Lamborghini Miura

Conform unora, Lamborghini Miura a fost primul supercar autentic, respectând rețeta folosită și astăzi: două locuri, caroserie coupe și motor amplasat central-spate. Dar Miura, operă a lui Marcello Gandini în primii săi ani la Bertone, se diferențiază de alte supercaruri deoarece motorul său este amplasat transversal. Șasiul fără caroserie a fost prezentat la Salonul Auto de la Torino din 1964, iar prima versiune, Miura P400, a putut fi văzută de public la Geneva, în 1965. Producția de serie a început anul următor, iar până în 1973 au fost produse doar 764 de unități. Versiunea SV este cea mai scumpă și, totodată, cea mai "žnervoasă", mașina având un balans al greutății care o fac dificil de condus. Miura SV, lansată abia în 1971, aveai 280 de cai putere și 400 Nm, dar modelul original nu se putea lăuda decât cu 345 de cai putere. Prețul original de achiziție, în 1966, a fost de 20.000 de dolari (adică 190.000 de dolari în banii de astăzi). 

Sursă foto: Silverstone Auctions

Anii '70 - Maserati Bora

Cu greu a trebuit să las pe dinafară din tripleta de mașini din anii '60 unul dintre primii exponenți ai epocii wedge, deși cu linii mai curbate decât ceea ce avea să urmeze în anii '60-'70. Predatând la diferență mică chiar conceptul Alfa Romeo Carabo care reprezenta, în viziunea aceluiaș Marcello Gandini, însăși chintesența limbajului de design wedge (ca o bucată unghiulară de brânză), De Tomaso Mangusta este o operă de artă marca Giorgetto Giugiaro (Ghia). Păstrând, însă, spiritul wedge, am inclus în top Maserati Bora, primul supercar cu motor central al Maserati care a avut acest design. Urmat de Merak, modelul Bora a fost desenat tot de Giugiaro și a fost oferit ori cu un V8 de 4,7 litri, ori cu unul de 5,0 litri. Motorul mai mare dezvolta 325 de cai putere și 481 Nm, dar Bora s-a evidențiat grație unui plus de practicalitate prin comparație cu alte modele similare din epocă. Numele vine de la un vânt care bate în regiunea Trieste. 

Sursă foto: Maserati

Anii '70 - Lamborghini Countach LP400

La un an după ce a fost scoasă Miura din producție, Lamborghini a plusat și a prezentat lumii următorul său supercar: Countach. Denumit după o expresie oarecum onomatopeică de argou care exprimă surprinderea, originalul LP400 a lui Gandini arăta aproape perfect. Lamborghini a reușit, de-alungul anilor (Countach a rămas în oferta mărcii până în 1989) să-l strice, adăugând aripi evazate, un eleron și, în cele din urmă, un widebody diferit, încărcând liniile curate ale omului care ne-a adus, printre altele, și Lancia Stratos. Motorul V12 poziționat longitudinal (la cererea inginerului șef Paolo Stanzani) dezvolta 370 de cai putere, ceea ce se apropia de maximul suportabilității pentru șasiul construit de Marchesi. Între 1974 și 1978 au fost produse doar 178 de Countach-uri LP400, primele 50 de unități fiind rezervate chiar în timpul Salonului Auto de la Geneva din '74, după lansarea oficială. 

Sursă foto: London Concours

Anii '70 - Alfa Romeo Montreal

Am fi putut alege oricare alt supercar al epocii, dar am decis să ne îndreptăm atenția către un Alfa Romeo denumit după un oraș canadian. Cu "žpleoapele" sale tip sită, care se răstoarnă când se pornesc farurile, Montreal a fost prezentat în versiune concept chiar în orașul canadian, iar acesta a fost numele care a rămas. Desenat de același Gandini (observați un trend?), coupe-ul cu patru locuri era propulsat de V8-ul twin-cam al Alfa Romeo de 2,6 litri care funcționa printr-o transmisie ZF cu cinci rapoarte. Asamblarea finală a mașinii era făcută la Bertone, caroseriile fiind trimise de la uzina Alfa din Arese. Cu multe alte element vizuale devenite clase (gura de aer de tip NACA, de inspirație aviatică, dar și aerisirea de la portiere), Montreal nu are nici 200 de cai putere din fabrică, viteza maximă fiind de 220 km/h - dar asta este prea puțin important. 

Sursă foto: Veloce

Anii '80 - Aston Martin Lagonda

Știm, ne-am decis ad hoc să ne "žjucăm" puțin cu criteriile de selecție. Cu alte cuvinte, am ales de câteva ori mașini care nu au intrat în producție în decada menționată, dar erau disponibile în acei ani. În acest caz, limuzina Lagonda a celor de la Aston Martin a debutat în anii '70, dar britanicii au menținut-o în producție până în 1990, deci se încadrează ca un reper în design și pentru anii '80. În mod similar, Lamborghini Countach, lansat în 1974, a devenit chiar mai cunoscut în anii '80, odată cu lansarea versiunilor cu aripi evazate și eleron de mari dimensiuni (5000 QV, de exemplu), dar l-am introdus printre "žvedetele" aniilor '70. Revenind la Lagonda, vorbim probabil de cel mai extrem Aston Martin produs vreodată, la capitolul estetic. Acesta este un automobil care - inexplicabil, în opinia noastră - își face loc printre cele mai urâte mașini din istorie în multe alte topuri, dar care, în opinia noastră, este probabil cea mai șocantă limuzină a aniilor '70-'80. Dacă nu vom fi iertați că n-am introdus Citroen-ul SM (și, în fond, nici DS-ul) pentru anii '60-'70, vom primi și alte bobârnace pentru Lagonda, dar este în regulă. Aceasta nu este prima limuzină Aston Martin, iar Lagonda în sine are o istorie ca și constructor de sine stătător, legătura făcându-se după ce David Brown a cumpărat ambele mărci. Cu un motor de 5,3 litri V8 și un styling wedge marca William Towns, doar 645 de exemplare au fost produse în total. 

Sursă foto: Aston Martin / Newspress.co.uk

Anii '80 - Ferrari Testarossa

Un alt tribut către alte vremuri, de această dată în tabăra Ferrari. Denumit după un model care a reușit mai multe victorii în cursa de 24 de ore de la Le Mans, Testarossa a fost supercarul cu motor V12 al mărcii Ferrari timp de mai bine de un deceniu (dacă includem și urmașii 512TR și 512M). Lansat în 1984, Testarossa a pornit un adevărat trend cu ale sale scobituri laterale care lăsau loc gurilor de aer din flancuri. Urmaș al subevaluatului 512 Berlinetta Boxer, Testarossa a fost, la propriu, un hit: în total, Ferrari a vândut aproape 10.000 de bucăți, iar un exemplar alb a fost vedeta serialului TV "žMiami Vice" care aproape că a monopolizat atenția publicului de peste Ocean în anii '80. Motivul? Enzo Ferrari însuși s-ar fi plictisit să vadă cum echipa lui Michael Mann folosea la filmări o replică de Ferrari Daytona Spider pe șasiu Corvette așa că a decis să trimită casei Universal două Testarossa originale pentru filmări. Designul, devenit emblematic, este semnat de echipa lui Leonardo Fioravanti la Pininfarina. 

Sursă foto: Silverstone Auctions

Anii '80 - DMC DeLorean

Mașina-simbol pentru anii '80: dramatic și superficial, DeLorean-ul îmbină mai multe elemente care au venit, parcă, nemeritat pentru un automobil prins într-o poveste despre trădare și furt intelectual. Vedetă a filmelor "žBack To The Future", DeLorean a fost singura creație a mărcii fondate de John Z. DeLorean, omul care, cu două decenii înainte, ne adusese primul muscle car autentic, originalul Pontiac Tempest 'GTO'. Un parteneriat cu Colin Chapman de la Lotus a dus, însă, la un proces care s-a oprit brusc în urma morții timpurii a lui Chapman, dar istoria lui DMC DeLorean nu s-a încheiat. Cu o caroserie din oțel inoxidabil lustruit - care a reprezentat și motivul pentru care mașina a fost selectată pentru "žBack To The Future" - DeLorean avea aceeași formă wedge tipică epocii, pe lângă ușile tip butterfly. Motorul, însă, dezamăgea, la fel ca și performanțele dinamice și fiabilitatea. Propulsată de motorul V6 PRV de 2.850 cmc, DMC-12 avea doar 130 de cai putere și mulți au încercat, după ieșirea de pe piață din urmă cu 40 de ani, să reînvie modelul. 

Sursă foto: Classic Car Auctions

Anii '90 - Lotus Esprit S4 V8

Pentru a repara o altă nedreptate crasă reprezentată de neintroducerea Lotusului Esprit în anii '70 sau '80, ne folosim de faptul că a rămas neclintit în gama Lotus timp de generații și îi dăm Cezarului ce-i al său pentru modelul cel mai extrem, Esprit V8. Cu aripi mai umflate și un eleron mare, ultima emanație sub numele Esprit nu mai seamănă decât ca detalii generale cu originalul lansat la finele perioadei de vârf a hard rock-ului. Până în anii '90, atins poate de ritmuri alternative și grunge, modelul sport cu motor central evoluase destul de mult. Cunoscut drept S4, ultima evoluție a modelului a fost lansată în 1994 și a rămas pe piață până în 2004, fiind înlocuitorul modelului X180 din 1988. Trebuie să menționăm aici că modelul anterior menționat fusese creionat de Peter Stevens, același care a desenat și McLaren F1, în timp ce Esprit S4 a fost împrospătat de Julian Thomson. Pe lângă motoarele mai taciturne cu patru pistoane, fie de 2,0 litri sau de 2,2 litri, Lotus a oferit și V8-ul twin-turbo Type 918 de 3,5 litri care dezvolta 350 de cai putere și putea atinge 100 km/h cu start de pe loc în doar 4,4 secunde în drumul către o viteză maximă de 282 km/h. Iar asta în condițiile în care motorul putea să fie împins până la 500 de cai putere, iar această expresie am văzut-o pe circuite, Esprit V8 concurând, cu susținere olandeză, în cursele de GT-uri în 1996. Și da, farurile escamotabile au fost păstrate până la capăt! 

Sursă foto: Lotus 

Anii '90 - Dodge Viper

Alegerea firească ar fi fost, probabil, McLaren F1, dar hypercarul echipei conduse de Gordon Murray nu este apreicat la maximum (la capitolul estetică) nici chiar de creatorul său, așa că am decis să variem și să aruncăm în discuție originalul Dodge Viper RT/10 - deși nu poate fi ignorată nici varianta coupe apărută ulterior. Bine, așa nu se pot ignora nici Lamborghini Diablo, Eunos Cosmo Coupe (cot la cot cu colega de sub-brand, RX-7 FD), Honda NSX, Venturi 400GT sau Mercedes-Benz CLK-GTR, dar lumea nu este perfectă. Am rămas, așadar, cu trei selecții, iar supercarul american construit pe maldăre de Minivan-uri își merită locul. MPV-urile s-au vândut ca pâinea caldă și au permis grupului Chrysler să bage bani, după orele de program, într-o mașină ultra-rapidă, diamantul din coroana lui Lee Iaccoca. Cu un motor V10 de 8,0 litri amplasat frontal, primul Viper nu avea sisteme de asistare electronice de vreun fel astfel că cei 400 de cai putere și 630 Nm te puteau arunca într-un șanț foarte repede. Cu o cutie manuală cu șase rapoarte și o greutate de 1,5 tone, mașina a fost dezvăluită publicului sub formă de Pace Car la ediția din 1991 a Indy 500, iar design-ul lui Tom Gale n-a putut trece neobservat. De asemenea, n-a putut trece neobservat nici Viper-ul "žshape-shifter" din serialul TV omonim lansat în 1994...

Sursă foto: Alexander Davidyuk / Shutterstock.com

Anii '90 - BMW 850 CSi

Lansat în 1990, primul BMW Seria 8 (E31) a reprezentat o trecere la un nou nivel de lux și rafinament pentru coupe-urile bavareze, creația cu faruri escamotabile a lui Klaus Kapitza fiind oferită până în 1999 doar cu o serie de motoare V8 și V12. Cel mai mic propulsor era de 4,0 litri, iar cel mai mare era un V12 de 5,6 litri (S70B56). Din aceeași familie de motoare S70 face parte și propulsorul lui McLaren F1, deși acela este, pe drept vorbind, un motor complet diferit. Seria 8, însă, oferea oricum performanțe deosebit pentru epocă, pe lângă un aspect care inducea o anumită atitudine. BMW n-a construit niciodată un M8 ca atare, înafară de câteva prototipuri, dar 850 CSi-ul era la o aruncătură de băț distanță: avea 375 de cai putere și 550 Nm într-o epocă în care Ferrari-ul F355 era la fel de puternic. 

Sursă foto: Classic Car Auctions / Newspress.co.uk

Anii '00 - Pagani Zonda F

Horacio Pagani nu este primul antreprenor cu origini argentiniene care și-a dorit să-și facă un nume în industria auto din Italia. Alejandro De Tomaso - de a cărui nume se leagă superbul Mangusta, o altă mașină dureros de frumoasă din anii '60 - a avut tentativele sale, iar ultimele Pantera erau în producție și în anii '90. Dar venirea unui nou mileniu a fost sinonimă cu afirmarea lui Pagani care a lansat modelul Zonda. Prezentat la Salonul Auto de la Geneva din 1999, modelul original a evoluat în nenumărate forme, ultimele ediții speciale fiind construite în 2019. Noi, însă, privim către Zonda F, practic a doua evoluție serioasă, după C12/S, din arborele genealogic al unei mașini care influențează și astăzi marca Pagani. Horacio însuși a desenat acest model, iar F vine de la cvintuplul campion mondial de Formula 1 argentinian Juan Manuel Fangio. Prezentat în 2005, modelul Zonda F avea 594 de cai putere din același motor Mercedes-AMG V12 de 7,3 litri. Doar 25 de bucăți au fost produse, iar lucrurile aproape că au scăpat de sub control ulterior. 

Sursă foto: Pagani

Anii '00 - Porsche Carrera GT

Porsche Carrera GT este supercarul ce vine pe aceeași linie ca și 959, dar se opune totalmente filozofiei predecesorului său. Dacă 959 era un supercar inspirat din lumea raliurilor, folosind tehnica din Grupa B pentru a oferi cea mai tech-savvy experință de șofat a aniilor '90, Carrera GT s-a lansat ca un supercar pur, fără asistență electronică, iar mai multe accidente care au avut în centrul lor modele Carrera GT i-au adus o poreclă sumbră. Design-ul său fluid semnat de Harm Lagaay (care a dezvoltat conceptul lui Jason Hill) este doar o introducere, căci cuprinsul "žproblemei" o auzi mai întâi: motorul V10 de 5,7 litri este o simfonie cu pistoane. Producând 603 cai putere, Carrera GT făcea parte din "žSfânta Treime" de supercar-uri a epocii sale alături de Ferrari Enzo și Mercedes-McLaren SLR (unii au inclus, alternativ, și Lamborghini Murcielago/Pagani Zonda în tripleta magică). Ambele au fost, însă, mai puțin inspirate la capitolul estetic. Pe fuselajul lui Enzo, însă, a luat naștere ceva mult mai frumos... 

Sursă foto: Silverstone Auctions

Anii '00 - Maserati MC12

... iar acel ceva este Maserati MC12, supercarul produs de compania italienească pentru a putea concura în campionatul FIA GT. Mai lung, mai lat și mai rar decât un Enzo, MC12 era mai lent decât ruda sa de la Maranello, dar nimănui nu i-a păsat. Doar 50 de exemplare au fost produse, iar asta fiindcă FIA și SRO au modificat regulile înainte de sezonul 2005 introducând o limită maximă de lungime pentru mașini. Maserati l-a readus în atelier pe Frank Stephenson, iar acesta a reușit să scurteze nasul mașinii cu 150 mm fără să strice aspectul sau eficiența aerodinamică a părții frontale. Astfel, există 25 de mașini cu nasul lung, 25 cu nasul scurt și alte 12 produse pentru competiții. Ulterior, Maserati a dezvoltat așa-numitul MC12 Versione Corse, o copie la indigo a modelului de clasă GT1 din FIA GT, dar fără restrictoarele aferente curselor. Chiar și fără tratamentul pentru motorsport, motorul V12 de 6,0 litri de origine Ferrari dezvoltă 621 de cai putere și 652 cai Nm care sunt ținuți în frâu de cutia semi-automată Cambiocorsa cu șase rapoarte, nu tocmai cea mai bună din epocă. 

Sursă foto: Maserati

Anii '10 - Ford GT

Ford a reînviat celebrul GT pentru a doua oară în anii 2010, iar de această dată a existat și un interes pentru motorsport. Anteriorul model a concurat, dar doar în mâinile privaților (Doran Racing, Matech Concepts), însă lucrurile aveau să se schimbe căci Dearborn avea planuri mari. GT-ul din 2016, prezentat la North American International Auto Show din 2015, a fost construit pentru ca Ford să poată concura în divizia GT-urilor, la Le Mans, în 2016. Cu acordul celorlalți concurenți, pseudo-prototipurile făcute de Multimatic (Ford nu construise, încă, mașinile de stradă aferente omologării) au câștigat la Le Mans la 50 de ani după prima victorie la general a Ovalului Albastru, în 1966. Sub capota versiunii standard de stradă se află un motor de 3,5 litri twin-turbo Ecoboost V6 care dezvoltă 647 de cai putere manageriați de o cutie cu șapte rapoarte de tip dual-clutch. Design-ul a fost semnat de Chris Svensson, iar producția s-a încheiat cu niște ediții speciale - inclusiv Ford GT Mk. II de circuit - anul trecut. 

Sursă foto: Ford

Anii '10 - McLaren 720S

McLaren a continuat, după P1, cu același limbaj de design și în cazul lui 720S care a fost desenat de Frank Stephenson și Robert Melville. Construit atât ca și coupe cât și ca spider, 720S a demonstrat performanțe deosebite - mai ales în cazul accelerațiilor vijelioase. Cu 710 cai putere, modelul standard cântărea puțin peste 1.400 de kilograme și a impresionat prin liniile sale fluide, inclusiv "ždunga" stopurilor care urmează trasa părții posterioare/ Fața, parcă ceva mai puțin inspirată decât la P1, a influențat cam toate McLaren-urile care au urmat, simbolul păsării Kiwi din sigla originală McLaren fiind vag păstrat. Pe hârtie, mașina a înlocuit 650S-ul, dar diferența de performanță este mare, mai ales că 720S are 91% piese noi. Practic, acesta a fost primul McLaren nou-nouț al aniilor 2010.  

Anii '10 - Tesla Model S

Alfa Romeo Giulia arată mai bine decât Tesla Model S, dar doar în versiunea Quadrifoglio care adaugă un plus de mușchi și te face să uiți de proporțiile deloc suple ale berlinei italienești. Rămânem, astfel, cu prima mașină-fenomen a mărcii americane Tesla, o berlină de clasă mare care în varianta de top Plaid oferă peste 1.000 de cai putere. Desingerul Franz von Holzhausen s-a inspirat din Mercedes-ul CLS când a proiectat mașina care a apărut, în versiune concept, la Salonul Auto de la Frankfurt din 2009. Acest model a inspirat stilistca tuturor mașinilor lui Musk produse de atunci și până în prezent, cu excepția radicalului Cybertruck. Pe lângă design-ul curat, Model S a fost protagonistul mai multor premiere, probabil cea mai notabilă fiind legată de faptul că acest automobil a fost primul care s-a clasat pe primul loc în ierarhia de vânzări pentru mașini noi într-un stat. Performanța a fost realizată în Norvegia, în urmă cu un deceniu, aceasta fiind țara cu cea mai mare absorbție de EV-uri din Europa.  

Sursă foto: TrackDays / Newspress.co.uk

Anii '20 - Aston Martin DBS 770 Ultimate

Ultima versiune a actualului Aston Martin DBS Superleggera a fost lansată chiar în 2023 și împinge totul la extrem. Design-ul, continuat de DB12, nu a suferit modificări prea multe, dar puterea a fost împinsă până la 759 cai putere și Aston Martin a anunțat că va produce doar 499 de unități. Motorul, plasat în fața habitaclului, este același V12 de 5,2 litri, un agregat pe cale de dispariție. Modelul DBS Superleggera, lansat în 2018 cu 715 cai putere sub capotă, este opera lui Marek Reichman și a înlocuit cea mai recentă generație Vanquish, ieșind în evidență prin grila imensă, farurile ceva mai mici, jantele generoase, dar și posteriorul cu eleron incorporat și stopuri LED care urmează linia caroseriei. 

Anii '20 - Polestar 1

Polestar 1 este primul model plug-in hibrid de serie al mărcii Polestar, fost tuner Volvo. Nu este, deci, surprinzătoare similitudinea vizuală, acest model fiind practic un Volvo coupe cu propulsie electrică care este expresia de serie a conceptului Volvo Concept Coupe din 2013. Polestar a devenit o companie autonomă acum șase ani, iar acesta este primul său model într-o gamă ce continuă să se extindă. Ascunzând platforma Volvo SPA, Polestar 1 a fost desenat de Jürgen Jose, Thomas Ingenlath ocupându-se direct de exterior. Mașina a intrat în producție în 2019, dar a fost pensionată anul trecut, deci se încadrează și în anii 2020. În total, doar 1.500 de bucăți au fost asamblate la uzina din Chengdu, China. Toate au un motor de 2.000 cmc cu patru cilindri în linie conectat la un sistem hibrid care oferă o autonomie full-electrică de 150 de kilometri. În total, sistemul oferă 619 cai putere și 1.001 Nm. Fiecare dintre cele două motoare electrice dezvoltă 116 cai putere. 

Sursă foto: Polestar

Anii '20 - Lexus LC 500

Cel mai important Lexus al acestui secol este supercarul LF-A, dar el ne-a părăsit repede și, acum, am rămas doar cu coupe-ul Lexus LC pentru a ne satisface plăcerile cele mai ascunse. Lansat în urmă cu șase ani, coupe-ul (dar și cabrioletu) n-are decât un singur motor non-hibrid în ofertă, anume V8-ul de 5,0 litri de pe LC 500 care dezvoltă 471 de cai putere. Acesta este același motor pe care-l găsim și pe RC-F, de exemplu, dar "žcarapacea" semnată de Pansoo Kwon este mult mai frumoasă în cazul lui LC. Există, evident, și o versiune hibridă, dar aceea are un V6 de 3,5 litri conectată la un motor electric pentru o putere totală de 354 cai putere. 

Sursă foto: Goodwood / Lexus