Traficul este restricţionat, luni, pe ambele sensuri la ieşirea din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Giurgiu, pe teritoriul Bulgariei, din cauza unor acţiuni de protest ale producătorilor bulgari de cereale.

De asemenea, o situaţie asemănătoare se înregistrează şi la ieşirea din Punctul de Trecere a Frontierei de la Calafat, fermierii bulgari din zona Vidin fiind şi ei implicaţi în acţiunea de protest, au informat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

"În cursul acestei zile, autorităţile bulgare au informat ITPF Giurgiu cu privire la faptul că, începând cu ora 10,00, vor fi desfăşurate acţiuni de protest ale producătorilor de cereale bulgari, în zona adiacentă PTF Ruse-Giurgiu şi PTF Vidin-Calafat. Astfel, traficul este restricţionat pe ambele sensuri pe teritoriul Bulgariei, la ieşirea din PTF Giurgiu, respectiv PTF Calafat', se arată într-un comunicat de presă transmis de ITPF Giurgiu.

Potrivit Poliţiei de Frontieră, camioanele, dar şi autoturismele care intră sau ies din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat 60 de minute.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri