Dacă vă numărați printre pasionații de adrenalină, atunci acest articol s-ar putea să fie fix pe placul dumneavoastră. În rândurile ce urmează vrem să vă oferim puțină inspirație în legătură cu echipamentul moto, în special căștile de motor. Deci, ne adresăm motocicliștilor de pretutindeni. Fie că sunteți rider profesionist și participați la concursuri off-road, fie că folosiți motocicleta doar pentru relaxare prin oraș, în acest articol vrem să vă oferim trei variante prin care vă puteți personaliza casca în cele mai moderne feluri. Ne vom adresa atât domnilor cât și doamnelor, pentru a vă ajuta pe toate căile. Să începem!

Mersul pe motocicletă, deși tentant și revigorant, este și periculos. De aceea este foarte important să aveți întotdeauna un echipament adecvat. Printre cele mai cruciale piese de echipament se numără căștile pentru motor, un accesoriu ce vă poate proteja viața dar și aduce un plus de stil întregii ținute de rider. În continuare, ne vom adresa domnilor și le vom oferi trei variante de personalizare a căștii, iar apoi vom trece la ideile pentru doamne. La final veți rămâne cu un echipament de invidiat, demn de toate laudele.

Personalizarea căștilor pentru bărbați

Printre cele mai moderne modele de căști de motor de la momentul actual se numără cele înflăcărate sau spooky. O cască pictată sau imprimată oferă mister riderului și îl face să se diferențieze față de toți ceilalți participanți la trafic. Dacă sunteți îndemânatic în ale picturii, puteți chiar să vă personalizați echipamentul de unul singur. Însă, dacă preferați un design mai de durată, vă recomandăm să-l imprimați la un salon profesional. Iată și pentru ce modele interesante puteți opta:
• Flăcările: pe o cască de motocicletă neagră, o pereche de flăcări roșu-purpuriu se vor potrivi de minune. Vă vor oferi un aspect misterios dar și rafinat în același timp. Ce poate fi mai atrăgător decât să ajungeți la date-ul planificat pe motor, să vă dați casca jos și să vă surprindeți partenera? Alegeți un model de flăcări de înconjoară întreaga cască, pentru un efect și mai plăcut.
• Craniul: un alt model modern pe care îl puteți alege este și craniul. Îl puteți situa fie pe creștetul căștii, fie să îl integrați în partea din față, în jurul vizorului. Presupunând că folosiți o cască full face, dacă imprimați sau pictați craniul pe partea cu vizorul, veți părea un rider enigmatic.
• Stickerele: ultimul model masculin pe care vi-l recomandăm astăzi este asortarea de stickere pe toată suprafața căștii. Cu cât mai multe stickere, cu atât mai modernă și mai interesantă va deveni casca. Puteți alege autocolante cu folie anti-apă, pentru o durabilitate mai mare chiar și în zilele ploioase. Aveți o mulțime de posibilități!

Iar acum că domnii au aflat cum își pot înfrumuseța echipamentul, rămâne să ne adresăm și doamnelor.

Personalizarea căștilor pentru femei

Căștile pentru motor pot fi și feminine. Dacă acest mijloc de transport împreună cu echipamentul său este, de obicei, văzut ca destinat domnilor, asta nu înseamnă că femeile nu pot și ele să-și lase adrenalina să zboare. Pentru aceasta, vrem să vă recomandăm următoarele trei modele de personalizare:

• Plantele / Florile: în funcție de preferințe, puteți picta sau imprima pe casca dumneavoastră un buchet de flori colorate, sau poate chiar frunzele celor mai frumoase plante naturale. Dacă folosiți o cască albă, atunci culorile vibrante precum mov, roșu, roz sau verde se vor potrivi de minune în acest design. Cu siguranță veți impresiona alți rideri.
• Fluturii: acest model este perfect pentru doamnele visătoare. Deși sună clișeic, noi știm că motocicleta vă face să simțiți că zburați. Și atunci, ce alt design s-ar potrivi mai bine decât fluturii? Imprimându-vă acest model, veți dispune de o cască nu numai interesantă, dar și de poveste. Veți reuși să îmbinați aspectul cool cu cel diafan.
• Peisajele: și nu în ultimul rând, al treilea model pentru care ați putea opta este un peisaj. Poate vă place să mergeți la munte. Sau poate la mare vă simțiți mai relaxată. Indiferent de peisajul pe care îl alegeți, cu siguranță veți da dovadă de originalitate alături de casca dumneavoastră. Și vă veți și aminti de cele mai frumoase zone pe care le-ați vizitat.

Acestea fiind spuse, iată-ne ajunși la final. Sperăm că articolul nostru v-a fost de folos și că acum vă simțiți inspirat să alegeți unul dintre cele mai moderne modele pentru casca dumneavoastră. Dacă vă doriți și mai multe sfaturi, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim personalizare reușită!

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri