Din top 5 mașini cele mai vândute din România toate provin din Japonia, fiind produse de Honda, Suzuki și Mitsubishi, se arată într-un studiu CarVertical în care s-a analizat durata medie în care mașinile rulate își găsesc un cumpărător. Astfel, este nevoie în medie de 25,7 zile pentru a vinde o Suzuki Grand Vitara, care este mașina cel mai rapid vândută din țară.

Mii de mașini second hand apar zilnic pe portalurile de anunțuri din România, de la hatchback-uri de dimensiuni mici până la SUV-uri de lux. Chiar dacă până și modele cele mai rare își găsesc în cele din urmă un nou proprietar, timpul mediu necesar pentru a vinde un vehicul la mâna a doua variază. Se pare că românii preferă mașinile din clasa economică, deoarece aceste modele și-au găsit cel mai rapid proprietari noi. Cu toate acestea, pentru a vinde anumite modele poate dura peste 2 luni.

Suzuki Vitara și Grand Vitara. Sursă foto: Suzuki

Grand Vitara este urmată de Honda Accord (26,3 zile), Honda Civic (26,5 zile), Suzuki Swift (26,5 zile) și Mitsubishi ASX (27 de zile). Aceste modele au o reputație bună în rândul șoferilor, ceea ce duce la o crește a cererii. Asta ca să nu mai vorbim că toate sunt accesibile ca preț. Dintre toate mașinile vândute în România, vehiculele din clasa economică își găsesc cel mai rapid un cumpărător.

Cererea de mașini rulate de bună calitate este încă foarte mare pe piața din România, iar oferta nu este pe măsură. În teorie, acest lucru ar trebui să scadă numărul de tranzacții și să afecteze timpul de vânzare a mașinilor în general. De asemenea, arată că oamenii preferă să aleagă vehicule mai fiabile și explică de ce modelele menționate mai sus se vând mai repede decât altele”, spune Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical.

Honda Civic generația a opta. Sursă foto: Honda

Nu toate mașinile își găsesc rapid o casă nouă, conform aceleiași analize. Vehiculul care se vinde cel mai greu în România este Porsche Taycan, stând 66,9 de zile în medie pe piață. Jeep Renegade (52,5 zile), Kia Niro (51,8 zile) și Alfa Romeo Stelvio (51,1 zile) sunt, de asemenea, mașini care necesită mai mult timp pentru a le vinde. La mică distanță în spatele lor un alt Porsche și-a asigurat locul 5 – Porshe 911, vândut în medie în 48,3 zile.

În general, mașinile de lux și de clasă premium sunt mai greu de vândut, deoarece doar o mică parte din șoferi își pot permite să cheltuiască zeci sau chiar sute de mii de euro pe un vehicul. Multe mașini de lux ajung în România din țările occidentale, deoarece selecția acestor modele direct de pe piașa autohtonă este limitată. Acest lucru aduce riscuri suplimentare pentru cumpărători, deoarece fraudarea kilometrajului și daunele ascunse sunt probleme încă destul de comune pe piața mașinilor second hand.

Mitsubishi ASX. Sursă foto: Mitsubishi

Mașinile populare nu sunt neapărat ușor de vândut

Deși s-ar putea presupune că este mai ușor să vinzi modelele populare, în realitate nu este acesta întotdeauna cazul. De exemplu, pentru a vinde un Volkswagen Golf în România este nevoie, în medie, de 31 de zile. Oferta de Golf-uri pe piață este mare, prin urmare vânzătorii trebuie să dea dovadă de răbdare până găsesc un cumpărător. Diferite modele ale aceluiași producător se vând, de asemenea, diferit.

De exemplu, Dacia Logan își găsește un proprietar nou în 4 săptămâni (28,7 zile), în timp ce este nevoie de o săptămână în plus (34,8 zile) pentru a vinde o Dacia Lodgy. Mărcile populare precum BMW se situează undeva la mijloc, ilustrând faptul că mulți cumpărători sunt poate pretențioși și nu se grăbesc să cumpere prima mașină care le apare în față pe portalurile de anunțuri.

Honda Accord Tourer. Sursă foto: Honda

„Piața de mașini second hand din România suferă în continuare de consecințele cauzate de războiul în curs de desfășurare al Rusiei în Ucraina. Pe măsură ce lanțul de livrare a mașinilor noi este întrerupt, acest lucru afectează și piața de mașini second hand. Nu este clar când se va îmbunătăți situația, ceea ce duce la o căutare mai lungă și mai complicată pentru mașinile second hand”, spune Buzelis.

Sursa foto: CarGurus

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri