Peste 1.540 de persoane au murit şi alte circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere produse pe drumurile din ţară, în anul 2023, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

În anul 2023, la nivel naţional, au fost înregistrate 4.525 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 1.545 de persoane şi rănirea gravă a altor 3.535.

Comparativ cu anul 2022, au fost înregistrate cu 190 mai puţine accidente, cu 88 mai puţine persoane decedate şi cu 160 mai puţine persoane rănite grav, menţionează sursa citată, care adaugă că, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră, la nivel naţional, structurile de poliţie rutieră au executat 58.385 de acţiuni, cu 4.624 mai multe faţă de anul 2022 (+8,6%).

Totodată, arată Inspectoratul, în anul 2023, au fost reţinute 225.887 de permise de conducere, dintre care 16.780 pentru contravenţia de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost descoperite 8.368 de infracţiuni de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, însumând, astfel, 25.148 de fapte de încălcare a legislaţiei din cauza consumului de alcool.

De asemenea, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/ 2002, au fost aplicate 1.903.407 sancţiuni, 49.287 de sancţiuni aplicate fiind prevăzute de alte acte normative, precizează IGPR.

Au fost constatate 53.961 de infracţiuni privind siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, cele mai multe fiind reprezentate de infracţiunile privind conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului 8.368 (15,5%), pe linia conducerii fără permis de conducere - 4.702 (8,7%), urmate de conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive - 3.699 (7%).

În urma măsurilor aplicate, structurile de poliţie rutieră au reţinut 225.887 de permise de conducere, au retras 85.352 de certificate de înmatriculare/ înregistrare, respectiv 14.186 de plăcuţe de înmatriculare şi au anulat 8.555 de permise de conducere.

Poliţia Română spune că a investit în modernizarea instituţională, cu finanţare nerambursabilă, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă rutieră.

Astfel, prin intermediul proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă, Poliţia Română a fost dotată, în anul 2023, cu 500 de autospeciale, 250 de aparate pentru măsurarea vitezei, 244 de aparate drug-test, 4.000 de tablete, 1.400 de imprimante termice, un sistem de colectare a datelor din trafic, 75 de motociclete, 200 de kituri de semnalizare, 200 de sisteme de cercetare la faţa locului, 800 de etilometre, 1.000 de staţii de lucru desktop, 200 de staţii de comunicaţii portabile, 50 de softuri tahograf şi 50 de laptopuri rigidizate.

În domeniul educativ-preventiv, au fost încheiate 212 parteneriate, fiind înregistrate 5.040 de participări la ore de educaţie rutieră, în 3.231 de unităţi de învăţământ, tipărite aproximativ 22.000 de materiale cu tematică educativ - preventivă şi desfăşurate 8.980 de activităţi prin intermediul mass-media.

Sursa foto: Dmitry Kalinovsky / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri