BMW, Audi și Volkswagen sunt cele mai căutate mărci pe piața second-hand din România, în 2024

Sursǎ foto: Engin Sezer / Shutterstock.com

BMW, Audi și Volkswagen sunt cele mai căutate mărci pe piața second-hand din România, în 2024

Cuprins Articol:

Românii caută, în continuare, mașini germane la mâna a doua, deși aceste modele au cunoscut și perioade de declin al cererii. Astfel, în primele luni ale anului, piața de automobile rulate din România a fost dominată de mărci ca Audi, Volkswagen sau BMW, conform unui studiu realizat de compania de date auto carVertical. Studiul se referă la numărul de mașini verificate pe platformă în primul semestru al anului.

Volkswagen Passat rămâne cea mai dorită mașină de pe piața autovehiculelor rulate

În prima jumătate a anului, pe carVertical, șoferii români au fost cel mai interesați de istoricul mașinilor Volkswagen Passat – acestea ocupând 4% din totalul vehiculelor verificate pe platformă, urmate de Audi A4 (3,7%), BMW Seria 5 (3,4%), BMW Seria 3 (3,2%) și BMW X5 (3,2%).

Comparativ cu aceeași perioadă din 2023, cele mai populare mașini nu s-au schimbat foarte mult, ceea ce sugerează că românii au preferințe clare. Singurul nou intrat pe această listă este Renault Megane (3,2%), model care a înlocuit Mercedes-Benz E-Class. Trebuie spus, totuși, că anul trecut mai căutate erau modelele nipone second-hand, în dauna celor germane.

„Mașinile germane precum BMW, Audi și Volkswagen au fost de mulți ani la mare căutare pe piața vehiculelor rulate din România. Șoferii nu doar că le apreciază pentru fiabilitatea lor, ci le consideră și parte a propriei imagini. Mai mult, șoferii care se gândesc să achiziționeze un vehicul premium la mâna a doua văd că acestea își păstrează mai bine valoarea în timp în comparație cu vehiculele mai noi din clasa economică.”, spune Matas Buzelis, expert auto din cadrul carVertical.

Toyota Corolla este mașina a cărei popularitate a crescut cel mai mult în România

Grafică cu cele mai căutate mașini în România. Sursă: carVertical

Numărul de verificări ale istoricului pentru modelele Toyota Corolla a crescut cel mai mult anul trecut în România (+115,6%), urmat de Kia Sportage (+94,6%), Skoda Karoq (+94,3%), Kia Ceed (+86,5%) și Volvo XC40 (+82,4%). La nivelul țării, românii cumpără mult mai multe mașini rulate decât modele noi, situație de la care fac excepție doar cumpărătorii din București și Ilfov.

Creșterea popularității acestor modele este o veste bună pentru cei care intenționează să le vândă. Cu cât o mașină este mai căutată pe piața secundară, cu atât prețul este mai rezistent în calea deprecierii. În medie, prețul unei mașini se depreciază cu circa 20% după un an de la achiziție, prețul scăzând cu 40% în cinci ani de când a fost cumpărată mașina.

Luând în calcul toate țările participante la studiu, modelele cu cea mai mare creștere a popularității în prima jumătate a acestui an sunt Mini Coupé (+719,1%), Tesla Model 3 (+534%), Tesla Model X (+297,6%), Audi RS7 (+262,2%) și Jaguar E-Pace (+186,6%).

Fraudarea kilometrajului este mai des întâlnită printre modelele populare

Modelele populare devin deseori țintele escrocilor. Piața este plină de mașini care au kilometrajul modificat și care ulterior pot cauza numeroase probleme noilor proprietari. Atunci când nu știți exact câți kilometri a parcurs un vehicul, devine dificil să urmați recomandările producătorului și să efectuați reviziile la timp.

În primele șase luni ale anului 2024, nu mai puțin de 10,6% dintre toate mașinile Volkswagen Passat verificate pe carVertical în România au avut kilometrajul dat înapoi. Cumpărătorii ar trebui să fie deosebit de precauți și să nu plătească nicio mașină fără a-i verifica mai întâi istoricul. Kilometrajul altor modele populare este, de asemenea, frecvent modificat: Audi A4 (8,5%), BMW Seria 5 (9,6%), BMW Seria 3 (7,8%) și BMW X5 (6,6%).

Situația de pe piața mașinilor rulate se stabilizează

Pe aproape toate piețele, prețurile mașinilor rulate continuă să se stabilizeze și să scadă treptat. Aceste reduceri de preț se datorează redresării pieței de mașini noi, întrucât nu mai există întârzieri semnificative în producția de mașini cum erau acum câțiva ani. Pe măsură ce se produc mai multe mașini noi, pe piața secundară intră și mai multe modele rulate.

În ceea ce privește vehiculele electrice, în țările în care au fost introduse recent stimulente noi, piața EV-urilor și-a revenit, dar aceasta este doar o tendință pe termen scurt. Pe termen lung, piața vehiculelor electrice probabil se va confrunta cu dificultăți, având în vedere că unii producători au început deja să reinvestească în dezvoltarea mașinilor cu motor cu ardere internă.

„Cumpărătorii care și-au dorit foarte mult vehicule electrice, deja le-au cumpărat, în timp ce ceilalți fie nu văd cu ochi buni trecerea la vehiculele electrice deoarece nu au unde să le încarce, fie nu și le permit”, explică Buzelis.

Potrivit lui Buzelis, vânzările de mașini second hand și-au revenit în linii mari, iar numărul tranzacțiilor de pe piețele europene principale a crescut constant în primul trimestru al acestui an.

Personalizate pentru tine